Traducătorul de film şi lingviştii de ocazie

duminică, septembrie 8, 2019 10:17
Posted in category Educatie

Stema a saptea dimensiunePot să scriu despre un traducător?

Unul din ăia care vă traduc filmele şi datorită cărora le mai şi înţelegeţi. Că daca nu ar fi ei, voi nu aţi mai înţelege nimic. V-aţi uita la ecran ca raţele, ca găina la uliu. Ei traduc, fraierilor, ca voi să pricepeţi. Acum, lăsând aroganţa la o parte, traduc şi pentru mine, evident, că doar nu ştiu chineza sau germana.

Supărător, sau mai bine zis trist, este faptul că luăm traducerea ca pe ceva natural, probabil. Unul dintre puţinele motive pentru care sunt mândru şi fericit că sunt român este faptul că la noi filmele se traduc, se titrează, nu se dublează. Efortul este considerabil, iar câştigul cultural pe măsură.

Şi cum privesc eu toate acestea? Nicicum. Mi se pare că e natural, aşa cum natural mi se pare să nu am gunoi dimineaţa în faţa uşii, să se aprindă lumina când apăs pe buton şi să am bere în frigider când îi deschid uşa. Omagiu traducătorului de film. Aşa ar trebui să se numească, acesta ar trebui să fie titlul.

Negândindu-mă însă niciodată serios la cât de importantă e munca lor, stau acasă, mă holbez la ecran şi le pândesc greşelile. Adică eu, cel care nu fac nimic, adică eu, leguma de canapea, adică eu, cârnatul social, sar la beregata celor care fac efortul umil, dar magic.

Acum câteva zile mă uitam la un film cu Andy Garcia şi aud în engleză “nails” şi citesc în română “bici”. Mă enervez şi, ca orice privitor, cârtesc instantaneu şi pun o etichetă. Ce prost/proastă este ăsta/asta de traduce şi ce deştept, genial şi mare lingvist sunt eu. În engleză “nails” înseamnă “cuie” şi nu “bici”. După care Garcia explică tatălui său pe moarte că îi spune “nails/bici” de pe vremea când era mic şi tatăl său îl striga “nail it, son/dă-i bice, băiete”.

Adică traducătorul văzuse filmul înainte, îl înţelesese, îl pripecpuse şi încercase să găsească, pentru mine, cea mai bună şi corectă formulă în limba română, în limba mea, pe înţelesul meu. Un act artistic, căci traducerea măiastră, credeţi-mă, e artă. Un act de înţelepciune şi în acelaşi timp un act profund modest, lipsit de scliviseală, pus la îndemâna mea, pe care eu, în loc să-l preţuiesc, îl mai şi înjur şi mă dau deştept.

Mi-e ruşine de momentul acela de îngâmfare şi de faptul că pentru o secundă am alunecat în atât de banala, dar păguboasa cârcoteală. Mi-e ruşine şi de aceea îmi cer scuze şi vă rog pe toţi să încercaţi să faceţi la fel ca mine. Uitaţi-vă măcar o dată, de curiozitate, la sfârşitul filmului. Citiţi numele traducătorului, încercaţi să-l reţineţi şi muţumiţi-i. Aceasta a fost povestea lui “nails” care a devenit “bice” şi a lui Gheorghe care a devenit prost. (Andrei Gheorghe, “Academia Caţavencu”, nr. 629/2003)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu