Triciclete pentru copii

joi, februarie 9, 2017 10:21
Posted in category Diverse

Casa, gradina, Caruntu Elena, TataraseniFiecare dintre noi are amintiri frumoase din copilărie. Era perioada în care credeam că viața este veșnică, iar noi doar trebuie să ne bucurăm de ea. Era perioada în care părinții ne făceau toate favorurile, noi doar trebuia să-i rugăm să ne cumpere una, alta. De exemplu, puteam cere o tricicleta și părinții făceau tot posibilul ca, în cel mai scurt timp, să avem așa ceva. Desigur, cu ceva ani în urmă, nu existau atâtea produse precum sunt azi, să ai de unde alege. Dar chiar și așa bucuria noastră era mare, atunci când primeam ceva ce era numai al nostru.

Și dacă tot vorbim despre triciclete, haideți să vedem cum au apărut aceste vehicule atât de îndrăgite de cei mici. Prima tricicletă, atestată documentar, datează din secolul al XVII-lea și era opera unui ceasornicar, pe numele său Stephan Farffler. Respectivul domn a inventat tricicleta nu din pasiune, așa cum s-ar putea crede, ci din nevoie. Rămas fără picioare, în urma unui accident, ca orice german inventiv (Stephan Farffler s-a născut la Nurnberg, Germania) a căutat o soluție pentru a se putea deplasa în aceste condiții vitrege pentru persoana sa. Deși semăna mai degrabă cu un scaun cu rotile, prima tricicletă, apărută în 1655, după unii, sau în 1680, după alții, avea trei roți și un mecanism de punere în miscare a roților cu ajutorul mâinilor. Cam așa arăta prima tricicletă construită vreodată.

Mai trec niște decenii și ajungem în anul 1789, atunci când doi inventatori francezi au dus mai departe ideea inițială a germanului Stephan Farffler. Aceștia au modificat proiectul inițial prin aceea că vehiculul cu trei roți era pus în mișcare cu ajutorul pedalelor acționate de picioare. Din păcate pentru cei trei, un german și doi francezi, niciunul dintre ei nu și-a înregistrat invenția. Acesta a fost, se pare, norocul inventatorului britanic Denis Johnson, cel care, în 1818, își ia brevetul de inventator al tricicletei. Este adevarat, modelul propus de britanic nu era chiar identic cu cel propus de cei doi francezi, fiind ușor modificat, așa cum îi stă bine unui adevărat inventator.

Tricicleta copii
Triciclete pentru copii – Bekid

Dar englezii nu se lasă și propun alte modele, câteva zeci de ani mai târziu. Astfel, în 1876, James Starley lansează tricicleta cu două roți mici pe dreapta și una mare pe stânga, vehicul ce era pus în miscare cu ajutorul unui mecanism manual. Și ajungem în anul de grație 1877, an în care același James Starley propune un model de tricicletă ce seamană cu cel de azi, model care s-a bucurat de un succes enorm printre britanici. Cererea de triciclete era așa de mare încât, în numai doi ani, până în 1879, s-au mai lansat încă 12 modele de triciclete, iar până în 1884 numărul modelelor ajunsese la 120, acestea fiind produse în 20 de fabrici diferite. Între acele modele propuse s-a numărat și modelul de tricicletă cu o singură roată în față, așa cum îl știm noi azi.

S-ar putea să vă întrebați când este bine să se plimbe bebelușii, viitorii “consumatori” de triclete. Răspunsul pertinent la o astfel de întrebare îl găsiți în materialul Plimbarea bebelusului si vremea – cand nu iesim afara.

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu