Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (II)

duminică, noiembrie 9, 2008 17:22
Posted in category Justitie, PSD = PCR

Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (II)Cine a intrat în anii 1990 în PSD a cam rămas acolo. Politicianul de cursă lungă care poartă numele de Doru Ioan Tărăcilă este un exemplar în acest sens. Omul e pesedist încă de la naşterea partidului, iar afacerile pe care le încropeşte sunt tot mai pe val.

Chiar dacă senatorul declară că “nu toate lucrurile merg bine ca să aducă venit, unele mai aduc şi pierderi!”, a reuşit să se înscrie printre primii trei sute de bogătaşi ai ţării. În schimb, de doi ani, declaraţia de avere a pesedistului este una specială, cu un conţinut sărăcăcios: “Subsemnatul Doru Ioan Tărăcilă precizez că în anul 2005 nu am realizat bunuri sau valori care să necesite actualizarea declaraţiei de avere”. (din documentul depus de Tărăcilă pe post de declaraţie de avere – n.r.)

Situaţia afacerilor care stagnează s-a repetat şi pentru anul în curs. Nici un sfanţ în plus în conturile politicianului. Unica şansă de a-şi reînnoi declaraţia este un câştig neaşteptat, domnul baron informându-ne: “Dacă câştigam la loterie lozul cel mare, făceam declaraţie”. Uite, comedie. Cele cinci societăţi comerciale la care este acţionar nu aduc decât pierderi.

Cuvintele baronului de Călăraşi sunt curat murdare: “Păi, ce problemă aveam să spun că mi-am mai cumpărat o casă, o maşină, un apartament, o garsonieră ?”. Afacerile de zeci de milioane euro pe care le are pesedistul se numesc pierderi.

În timpul conversaţiei cu politicianul am aflat ca oraşul Călăraşi era privat de bunul de larg consum numit electricitate. Cauza: “Cred că ăştia (Electrica – n.r.) fac economie, ca pe vremea comuniştilor.”Cam asta credem şi noi despre banii nedeclaraţi din conturile lui Tărăcilă: o simplă economie de pix! Învăţată la congresele alea organizate de pesedişti cu mult avânt muncitoresc.

Preluare din “Academia Caţavencu”, nr. 38/2007.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

5 Responses to “Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (II)”

  1. Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (III) | A șaptea dimensiune says:

    iulie 31st, 2015 at 13:33

    […] Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (II) […]

  2. Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (IV) | A șaptea dimensiune says:

    august 1st, 2015 at 15:10

    […] Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (II) […]

  3. Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (V) | A șaptea dimensiune says:

    august 2nd, 2015 at 13:31

    […] Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (II) […]

  4. Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (VI) | A șaptea dimensiune says:

    august 3rd, 2015 at 12:44

    […] Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (II) […]

  5. Lupul în haine de oaie | A șaptea dimensiune says:

    august 4th, 2015 at 8:15

    […] Un pesedist încalcă legea – pleonasm evident (II) […]

Adauga un comentariu