Un război numit dorinţă

joi, ianuarie 2, 2020 18:55
Posted in category Literatura

Cold MountainCharles Frazier, Cold Mountain

Dacă ar fi să pun în acelaşi tablou Războiul de Secesiune al americanilor cu un război de-al nostru, atunci l-aş înghesui pe aceeaşi pânză cu Războiul de Independenţă din 1877.

Acelaşi gen de puşti primitive cu încărcare manuală prelungite de baionete, aceleaşi schije spărgându-se în mii de firimituri metalice, aceleaşi drumuri noroioase prin care se scurg râuri de schilozi.

E un tip anume de frescă în orice poveste care vrea să readucă în imaginar groaza începuturilor războiului modern: oase, artere şi zgârciuri, carne de tun amestecată cu carne de om, mâini şi picioare zburând prin aer, spitale insalubre, răsunând de zbieretele schilozilor.

Cam ăsta e fundalul romanului de debut al lui Charles Frazier, Cold Mountain, o carte a cărei notorietate pare să fi fost depăşită de filmul regizat de Anthony Minghella.

Iar prin faţa acestui decor morbid care ţi se plimbă prin minte, în genul acelor peisaje de carton din studiourile hollywoodiene ale anilor ’50, se consumă povestea de dragoste dintre Inman şi Ada. El soldat rănit, dezertor pelerin în căutarea iubirii şi a căminului, ea femeie tânără, ieşită din adolescenţă cu handicapul de a fi trăit răsfăţată de taică-său într-o lume ermetică, fără zvonul războiului.

În fond, tot traseul revenirii lui Inman în locurile natale, la poalele muntelui, e presărat cu jaloanele unui parcurs de iniţiere în arta lepădării de război în care se însăilează traumele prezentului şi melancoliile vremurilor de altădată. E un fel de drum parcurs de-a-ndărătelea, un mers cu spatele, în care destinaţia este chiar punctul de origine.

Acum, sigur, rămâne de văzut şi filmul, pentru că nu orice carte bate filmul, iar în tot timpul lecturii n-am putut să mi-o imaginez pe Ada altfel decât în pielea, părul, gura şi ochii lui Nicole Kidman. Iar de fiecare dată când eroul nostru băga un pasaj despre Cold Mountain-ul lui, eu vedeam cu ochii minţii minunatele peisaje ale Făgăraşilor. Şi până la urmă e destul de greu să te decizi între Carolina de Nord şi Ţara Loviştei. (“Academia Caţavencu”, nr. 637/2004)

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu