Ungurriculum vitae

luni, septembrie 3, 2018 15:31
Posted in category Literatura

Ungurii“M-am născut ca ungur de origine evreiască şi prin cei patruzeci de ani ptrecuţi la Viena am devenit austriac. În această calitate sper să nu trebuiască să ţin cont de vreun tabu şi să-i pot descrie pe maghiari din perspectivă amicală, dar şi critică”, scrie Paul Lendvai în încheierea introducerii la o carte masivă despre unguri, numită Ungurii.

Primul mit pe care autorul îl face praf este acela al înrudirii ungurilor cu hunii. Ideea aceasta a apărut în capul occidentalilor, care au văzut în “noii barbari” care invadaseră Europa multe lucruri ce le aduceau aminte de huni. Istoriografia ungară a preluat această idee venită din Occident, iar primii cronicari unguri au hotărât că dinastia arpadienilor a coborât din “fantoma înfricoşătoare numită Attila. Astfel “credinţa că hunii şi ungurii sunt una şi aceeaşi naţiune a fost îmbrăţişată de tot poporul”.

Cu sau fără Attila, ungurii şi-au creat rapid un stat într-o mare de slavi şi timp de peste o mie de ani nu numai că nu şi-au pierdut identitatea, ba chiar au împrumutat-o şi altora. Ungaria Mare era un stat multinaţional în care la 1880 ponderea demografică a maghiarilor era numai de 41,6%, restul fiind reprezentat de slovaci, ruteni, români, sârbi, croaţi şi germani.

Nu i-am numărat aici pe evrei fiindcă aceştia au avut buna inspiraţie să se maghiarizeze rapid şi mulţi dintre ei să-şi schimbe chiar şi religia. Drept urmare, încă “înainte de 1918, 346 de familii evreieşti din marea burghezie au dobândit titlu de nobleţe”, iar “înainte de primul război mondial o cincime din ţară era proprietate evreiască”. Evreii maghiarizaţi şi mulţi dintre ei creştinaţi ocupau către sfârşitul secolului al XIX-lea “55 la sută dintre posturile de conducere la bănci, la bursă şi în uniunea industriaşilor”.

“Înainte de primul război mondial, ponderea studenţilor evrei la medicină era de 46%, la jurişti 27% …”, iar în “1910 aveau aproape jumătate dintre avocaţi şi medici, peste 40% dintre ziarişti, o treime dintre ingineri şi o pătrime dintre artişti şi scriitori”. Aşa că autorul se simte îndreptăţit să constate: “Fără îndoială, simbioza ungaro-evreiască a echivalat cu o întărire vitală în toate privinţele – nicidecum numai statistic – a poziţiei naţionale, politice, economice şi culturale a Ungariei în monarhie. Prin încărcătura lui emoţională, raportul ungaro-evreiesc nu poate fi comparat decât cu cel germano-evreiesc. Aşa cum evreii germani era “înnebuniţi” după Germania, evreii unguri erau în covârşitoarea lor majoritate de-a dreptul “înnebuniţi” după Ungaria. Ce-i drept, iubirea aici ca şi acolo a avut acelaşi viciu fatal: nu a fost reciprocă”.

Că nu a fost reciprocă e un fel de a spune! După Pacea de la Trianon, când Ungaria Mare se transformă pur şi simplu în Ungaria, contele Pal Teleky, premierul lui Horthy, “depune în Parlamentul de la Budapesta prima lege antisemită din Europa de după primul război mondial”. “Această lege a lui numerus clausus” a fost adoptată la 22 decembrie 1920. Ungurii considerau că principalii vinovaţi pentru destrămarea ţării sunt evreii, mai ales că Republica Sfaturilor din 1919, în realitate o republică comunistă, fusese condusă de Bela Kun, un evreu.

Cu toate legile antievreieşti, Horthy s-a opus deportărilor masive de evrei cerute de nemţi, dar odată cu venirea la putere a celor din mişcarea “Crucilor cu săgeţi” (echivalentul legionarilor noştri) în 1944, soarta evreilor unguri a fost pecetluită. Cu ajutorul nemţilor care ocupaseră ţara (conform planului “Margarethe”), 437.402 evrei au fost deportaţi la Auschwitz. În total în Ungaria au fost 564.000 de victime evreieşti, aproape 60% din totalul evreilor unguri.

Sunt istorici ai holocaustului care consideră că “legislaţia maghiară a întrecut (…) în duritate chiar legile antievreieşti date de nazişti la Nurnberg” (Raoul Hilberg). Şi cu toate acestea evreii unguri continuă, spre cinstea lor, să-şi iubească ţara care i-a trădat, să-i venereze limba şi să fie foarte mândri de apartenenţa lor la cultura maghiară. (Ştefan Agopian, “Academia Caţavencu”, nr. 528/2002)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.
Tags: ,

Adauga un comentariu