A șaptea dimensiune

Din cauza Antenelor securistului puşcăriaş Felix Voiculescu, în principal, ţiganizarea României merge mai departe. În timp ce bătrânii României mor în spitale cu vierme, mor furaţi şi jefuiţi de ţiganii infractori, fără şcoală şi fără ocupaţie, Antenele de rahat ale hoţului din bani publici Dan Voiculescu populează emisiunile idioate ale aşa-ziselor canale TV din Trustul Intact numai cu ţigani, 24 de ore din 24. Unul dintre aceşti ţigani prezent foarte des pe sticla Mocirlei 1 şi Mocirlei 2, sau Star, dacă preferaţi, era (este) Viorel Lis, fostul primar ţărănist al Bucureştiului ţiganizat, încă o dovadă a faptului că ţărăniştii au dispărut la coşul de gunoi al istoriei pe mâna unor specimene de rahat, de la acest ţigan ursar numit Lis şi până la fostul primar ţărănist al Timişoarei, cel care a dat oraşul pe mâna clanurilor ţigăneşti, clanuri care au distrus monumente istorice şi au transformat Timişoara într-un oraş ţigănesc într-un procent extrem de mare. Dar haideţi să vedem cum arăta ţiganul Lis pe vremea când păstorea Bucureştiul, tot mai plin de gunoaie şi ţigani, deşi formularea este uşor pleonastică.

O scurtă, dar colorată descriere a personajului principal Viorel Lis

Născut în comuna Zărneşti, judeţul Argeş, în anul 1943, la 19 februarie, Viorel Lis are o culoare a pielii care ne-a făcut să-l căutăm la originile speciei. Şi ceea ce era până la urmă o aparenţă s-a dovedit un fapt de viaţă: bunicul său a fost ţigan, cu îndeletnicirea prelucrare şi comercializare piei de capră, asigurând astfel familiei o onorabilitate financiară net superioară familiei bunicului lui William Clinton (fost preşedinte al SUA, în perioada 1992 – 2000, n.m.) care a tras foloase din comercializarea băuturilor alcoolice în vremurile prohibiţiei (capitalismul sălbatic timpuriu la ei). Absolvent al Facultăţii de Energetică, Viorel intră în politică în anul 1990, în calitate de şomer, drept care orientarea sa este răsplătită cu postul de viceprimar al sectorului 2, când încep să apară şi primele şpăgi. Dar nu se opreşte aici şi îşi continuă ascensiunea, ajungând viceprimar al Capitalei, unde altfel se pune problema, căci ce era sută ieri este mie astăzi. Mai departe, conjunctura internă îl ajută nesperat în faţa contracandidaţilor, viceprimarii Maliu, Popovăţ şi Vătăşescu, ajungând acolo unde îl vedeţi şi astăzi (era mai 1998 – n.m.) şi, fie de vreţi sau nu, omul s-a descurcat minunat, mai cu ajutorul fondului locativ la dispoziţie, mai cu lacrimi pe la comemorări şi, nu în ultimul rând, afişând o credinţă oarbă în partid şi conducătorul suprem, a cărui fotografie, poate şi în numele bunicului, pielarul de capre, o are la loc de cinste în birou. Îi plac: a) femeile; b) băutura; c) popularitatea; d) fotografiile în preajma personalităţilor politice şi artistice; e) fotbalul; f) mâncarea din fructe şi vietăţi de mare, cât şi alte chestii insolite. Să le luăm pe rând: a) în acest sector, palmaresul include funcţionare, prostituate şi Adriana Bahmuţan, căreia, în semn de preţuire, i-a administrat două apartamente într-un moment dificil al vieţii ei şi-al surorii sale. Aici ar mai fi de menţionat şi alte capturi, dar, după cum spunea însuşi Stendhal, s-ar spulbera tot misterul dacă am răsturna întreaga tolbă; b) consum obişnuit în timpul căruia îi place să se dea mare şi să-i cânte diverse dizeoze pe care le-a servit cu adăpost deasupra capului; c) în ceea ce priveşte acest aspect al carierei sale, primarele interimar este foarte hotărât să facă totul, cheltuind cu generozitate peste 200 de repartiţii de casă şi masă cu acei ziarişti aflaţi la ananghie locativă; d) aici lucrurile sunt ceva mai romantice, ţărănistul deţinând o colecţie consistentă de fotografii şi casete video (la una dintre ele, cu Corneliu Coposu, seara, din când în când, plânge); e) are o echipă constituită din yesmeni care-i dau lui pase şi pe care o salută cu tradiţionalul salut ţărănist “Heil Hitler”; f) a deprins gustul seafood nu din sat de la dânsul cum aţi putea crede, ci în periplul său de om de stat în străinătăţuri.
Şi pentru că tot veni vorba de cei care-l înconjoară pe cel ce-a ajuns să gestioneze destinul edilitar al celui mai mare oraş al nostru, trebuie să adăugăm că, în mod foarte inspirat, mâna sa dreaptă, directorul său de cabinet, este nimeni altul decât fostul şef al campaniei electorale pe municipiu a PDSR (actualul PSD – n.m.) din 1992, Predescu Ovidiu, din Piteşti, Argeş, aflat la Geneva până în 1990. Deşi îl are, deci, alături pe acest veritabil specialist cu mai vechi ştate decât cei 15.000 ai Convenţiei, totuşi gospodarul ţărănist nu reuşeşte să facă diferenţa între U.E. şi C.E. chiar în faţa celor de la Uniunea Europeană.

Să trecem acum la lucruri mai serioase

Cu toată imaginea şi rating-ul (cota) de ţară pe care cu onor le avem prin priceperea înaintaşilor noştri, ceva investitori se mai găsesc să vrea pământ şi apă. Şi cum apa, dacă nu curge, pică de la Primărie (organizatorul oficial al licitaţiilor), în cadrul programului de privatizare şi restructurare al BERD a intrat şi staţia de tratare a apei de la Crivina-Ogrezeni, pentru care sunt alocaţi 180 milioane $, bani frumuşei pentru orice ţară, firmă sau concern dintre mai marii lumii. Aşadar, pentru această treabă s-au înscris doi reprezentanţi de seamă ai Franţei, Suez Lyonnaise des Eaux – 9273 Nanterre Cedex, Compagnie Generale des Eaux – 52 Rue d’Anjou, Paris, şi unul al anglo-americanilor International Water Limited – New Zeeland House, 10th floor, 80 Haymarkt, London SW1Y4TE. Pe lângă ele s-a mai aciuat şi o firmă nemţească, dar fiind slăbuţă, a căzut la preselecţie. Cestiunea a fost atât de serioasă, încât la licitaţie s-a mai organizat o licitaţie de consultanţă la care au participat însuşi Domnul BERD şi un frate de-al său, IFC, aceasta fiind câştigată de IFC, ceea ce ar fi indicat o predispoziţie pentru anglo-americani. Ceea ce nu ştiau însă saxonii a fost un amănunt esenţial în bătălia marilor puteri pentru ordinara apă de la Ogrezeni: firma Suez Lyonnaise des Eaux este condusă de un apropiat al lui Jacques Chirac (preşedintele Franţei în acel moment, 1998 – n.m.), Jerome Monod, fost director de cabinet al actualului preşedinte pe când acesta era doar prim-ministru, aşa că favoriţii noştri în cursa pentru NATO aveau să aibă surprize. La mijloc era cel mai mare avocat al României, Chirac, cu toată Franţa.

Cum a influenţat şi decis oacheşul Lis din Zărneşti bătălia franco-americană pentru apa românească

Încep dansurile de împerechere. Se prezintă la primarele nostru Suez Lyonnaise des Eaux, cu tot cu Jerome, venit de la forumul de la Davos unde fusese şi preşedintele Constantinescu, prietenul preşedintelui-frate Chirac. Are loc un dineu la care Viorel Lis este invitat şi la care nu participă. Ambasada Franţei dă şi ea o recepţie în cinstea şefului firmei Suez Lyonnaise des Eaux, mai ales că amabasadorul fusese consilierul preşedintelui Chirac pe probleme diplomatice şi coleg de gaşcă prezidenţială cu Jerome. Bineînţeles că este invitat şi personajul nostru, care confirmă invitaţia şi nu vine. A doua zi, franţuzul îşi ia, cuminte şi tenace, audienţă la domnul Lis pentru a-şi prezenta compania, intră şi din ochi cere niscaiva explicaţii: primarul nostru motivează, asemeni unei dame de talia Jacquelinei Kennedy, cum că a fost obosit şi urmează să primească peste câteva zile vizita marii protectoare a câinilor, B.B. Urmează periplul firmei Compagnie Generale des Eaux cu obişnuita de-acum recepţie la ambasada Franţei la care, de această dată, primarul catadicseşte să se ducă imparţial. În 19-20 martie este invitat la o conferinţă despre apă şi dezvoltare la UNESCO. Acolo Suez Lyonnaise des Eaux şi Compagnie Generale des Eaux intenţionează să-l invite la masă, dar, senioral şi solomonic, rromânul nostru refuză. Însă un episod important se petrece la această conferinţă când Jerome îi vorbeşte primarului despre intenţiile sale, ba, mai mult, îl înştiinţează că preşedintele Chirac vrea să-i strângă mâna personal. La fel de imparţial cum l-aţi cunoscut deja, celebrul Lis nu mai aşteaptă schimbul de amprente cu preşedintele Franţei şi o taie plictisit cu maşina concurenţei, Compagnie Generale des Eaux, care-l interceptase între timp. Atât Suez Lyonnaise des Eaux cât şi Jacques Chirac sunt copleşiţi de gestul marelui om politic de la Bucureşti. Din nou, în Primăria verde de acasă năvălesc ambasadele Franţei, Marii Britanii şi SUA. De două ori Lis trage ţeapă ambasadorului Franţei, însă până la urmă masivul din Zărneşti este prins de către reprezentanţii celor două combatante, care îşi exprimă, pe rând, speranţa că ţărilor lor vor avea câştig de cauză din motive lesne de înţeles pentru binele României. Primarul Lis le promite amândurora transparenţa licitaţiei.

Când doi se bat şi-al treilea-i cel mai bun, câştigă al doilea

Partidul (PNŢCD – n.m.) se simte responsabil să intervină şi, în preajma şedinţei de anunţare a candidatului Convenţiei la Primăria Capitalei, Remus Opriş descinde la sediul Primăriei şi-l informează pe Lis despre dezideratul partidului în chestiunea licitaţiei: trebuie să câştige anglo-americanii, iar el, Viorel Lis, este soldat disciplinat al partidului şi nu Cotrocenii îl desemnează pe el candidat în alegeri. Rezultatul licitaţiei, în urma discuţiei, este următorul: 1. americanilor International Water Limited; 2. Suez Lyonnaise des Eaux; 3. Compagnie Generale des Eaux, deşi, după umila părere a comisiei, oferta făcută de Compagnie Generale des Eaux a fost cea mai bună. Ambasada Franţei intră – cum e şi normal – în panică, mai ales că dăduse în ţara sa toate asigurările cum că lucrurile se vor petrece în sensul prieteniei chiraco-emiliene. Acum greutatea momentului se mută între Elysee şi Cotroceni, ba mai mult: Preşedintele Franţei îl sună pe Preşedintele României! Preşedintele României îl sună pe Viorel Lis! Şi din raţiuni de stat, câştigă francezii cu . Suez Lyonnaise des Eaux, în ciuda partidului, a viceprimarului Maliu (preşedintele comisiei de licitaţii) şi a directorului general al RGAB, Costin Berevoianu, care cu toţii ar fi vrut să câştige urmaşii acelora care trebuiau să vină şi să-i salveze pe bunicii noştri din ghearele comuniştilor. Se poate spune, însă, că Viorel i-a răzbunat prin această licitaţie, cu ajutorul a doi preşedinţi şi al inspiraţiei sale de urmaş al lisarilor. Cât despre Compagnie Generale des Eaux, marele perdant cu oferta cea mai bună, încă mai are timp de contestaţii la preşedintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, care, la rândul său, dacă ar ţine într-adevăr la ţara lui şi la lărgirea Alianţei, ar pune mâna pe telefon şi-ar suna dracului la Bucureşti, să promoveze interesele financiare ale cetăţenilor săi. Căci 180 milioane dolari merită un telefon, seara, când Emil al nostru stă cu capul în poala SPP-ului, meditând la cum se conduce Europa de Est. (“Academia Caţavencu”, nr. 340/1998)

Tot legat de subiect, o notă din următorul număr al revistei “Academia Caţavencu” (nr. 341/1998).

S-a scos la licitaţie pielea lui Lis

Nu ne îndoim că articolul publicat săptămâna trecută în pagima 3 a revistei noastre – dedicat unei licitaţii în care primarul Lis a intervenit transformând alba în neagra – v-a cutremurat. Ei bine, la ce-am mai aflat, nici nu ştim dacă e bine să publicăm, să nu vă provocăm – Doamne fereşte! – vreun cârcel de râsu’-plânsu’ la aparatul urinar. Un misterios consumator al revistei noastre, în varianta ei electronică, ne-a semnalat câteva date care întunecă şi mai mult pielea de pe obrazul Marelui Primar Alb. La licitaţia pentru staţia de recuperare a apei de la Crivina, suma pusă în joc nu este de 180 milioane de dolari. Cifra este însă apropiată de DIFERENŢA dintre ofertele primelor două firme – International Water Limited şi, respectiv, Suez Lyonnaise des Eaux. Pentru acurateţea informaţiei care gâlgâie din paginile noastre, să spunem că cele două firme au sosit la potou cu sume apropiate, dar că, în urma negocierilor, anglo-americanii au făcut o reducere a cărei dimensiuni se apropie de suma de mai sus. Asta se petrecea la ora unu noaptea, când primarele s-a năpustit în încăpere şi, cu surplusul de curaj pe care ţi-l să Bachus, a trăsnit cu pumnul în masă şi a ordonat câştigătorul licitaţiei: Lisonezii. Presupunerea generală este că, pe lângă şpriţuri, un argument năpraznic pentru nivelul de înţelegere al dlui Lis a fost un telefon de la Cotroceni. De aceea dedicăm acest text şi cititorului de la respectivul palat dotat cu telefon, căruia bănuim că primarul, dârdâind de devoţiune de partid, n-a îndrăznit să-i spună că la robinetul bucureştenilor va curge apă francofonă pentru care vom cotiza, noi, cetăţenii, aproape dublu decât pentru cea anglofonă. Că vom fi îndatoraţi nu 15 ani, ca în oferta anglo-americană, ci 23 de ani.

Citeste si articolele:

• Tiganizarea Romaniei a inceput inainte de 1989
• Tiganizarea Romaniei inca mai poate fi oprita sau macar diminuata
• Opriti tiganizarea Romaniei
• Tiganizarea continua a Romaniei de catre ProTV
• Continua țiganizare a României