Vosganian și Videanu, brațul politic al mafiei economice din România

joi, septembrie 19, 2013 17:48
Posted in category Justitie, Mass-media, PeNaLii

Vosganian, VideanuVosganian şi Videanu, acuzaţi că au ignorat notele SRI şi au dezinformat Guvernul ca să îl ajute pe Niculae

Actualul ministru al Economiei, Varujan Vosganian (PNL), şi fostul titular al portofoliului, Adriean Videanu (PDL), cercetaţi de DIICOT pentru subminarea economiei naţionale, au ignorat în totalitate informările şi sesizările primite de la SRI, au acţionat premeditat pentru sprijinirea grupului infracţional din jurul omului de afaceri Ioan Niculae şi au prezentat în Guvern o situaţie eronată pentru ca Executivul să îşi asume o serie de acte normative, susţin procurorii în referatul transmis Senatului şi Preşedinţiei şi obţinut de gândul.

Dosarul preliminar are 15 volume şi aşteaptă aprobarea Senatului şi respectiv a preşedintelui Traian Băsescu pentru a fi continuat.

UPDATE: Preşedintele Traian Băsescu a confirmat că a primit cererea procurorilor DIICOT în cazul lui Adriean Videanu, arătând că nu a luat încă o decizie. “Cu certitudine, după ce mă uit pe documente, voi lua o decizie”, a spus ţeful statului. În ceea ce îl priveşte pe Varujan Vosganian, Băsescu a evitat să anticipeze suspendarea acestuia din Guvern, până la avizul Senatului pentru care nu s-a stability încă un calendar. “Să aşteptăm să vedem decizia Senatului, nu vreau să prejudec o decizie a Senatului”, a adăugat el.

Pentru a justifica cererea avizului pentru începerea urmăririi penale în cazul celor doi miniştri, DIICOT explică cum l-au ajutat Vosganian şi Videanu pe Niculae mai întâi să devină unul din „băieţii deştepţi”ai gazelor naturale. Mai întâi acestuia i s-au acordat, prin ANRE, licenţe prin care compania sa, Interagro SA, devenea nu consumator, ci furnizor de gaze naturale pentru mai multe combinate chimice. Gazele de la Romgaz au ajuns la Interagro cu subvenţii importante nelegale, după cum susţin procurorii, sub pretextul că în felul acesta este ajutată agriculotura, beneficiarul final al îngrăşămintelor.

Efectul deciziilor celor doi miniştri a fost însă, în accepţiunea DIICOT, doar periclitarea stocurilor de gaze pentru iarnă care ar fi trebuit să asigure consumatorii interni în situaţia unor temperaturi foarte scăzute sau a unei crize externe şi utilizarea Romgaz în interesul privat al SC INTERAGRO SA.

Favorizarea lui Niculae nu era o necunoscută în Guvern, unul dintre secretarii de stat din Ministerul Economiei fiind interceptat în dosar într-o convorbire cu preşedinte CA al Romgaz, Ioana Apan, în care îi spune acesteia că „îi facem curul mare lui Ioan Niculae … cam asta e situaţia”.

Vosganian şi Videanu au trecut peste „atenţionările” SRI

Procurorii susţin că au “Indicii temeinice” pentru comiterea de către Varujan Vosganian şi Adriean Videanu a infracţiunilor de complot şi subminare a economiei naţionale şi solicită urmărirea penală “pentru stabilirea concretă a situaţiei de fapt”.

„Cei doi ministri au ignorant în totalitate informările şi sesizările primite de la SRI în intervalul 2007-2010 prin care se atenţiona asupra riscurilor majore rezultate prin alocarea şi menţinerea facilităţilor acordate SC INTERAGRO”, se arată în referatul DIICOT.

În aceste condiţii, având în vedere informările periodice ale SRI pe această temă ajunse în compartimentul pentru Informaţii Clasificate de la minister şi întotdeauna la ministru, Videanu şi Vosganian ” nu numai că nu pot invoca necunoaşterea situaţiei de fapt, dar rezultă fără dubiu faptul că au acţionat în cunoştinţă de cauză şi premeditat pentru sprijinirea grupului infracţional, deşi trebuia de îndată, în virtutea atribuţiilor conferite de legislaţia în materie, să intervină pentru stoparea demersurilor efectuate vădit în defavoarea SNGN ROMGAZ şi pentru înlăturarea oricărui pericol pentru sistemul energetic national în general şi pe segmentul gazelor natural în special”.

Mai mult, arată procurorii, ambii miniştri, Vosganian din 2006 până în 2008, iar videanu ulterior, până în 2010, ar fi prezentat membrilor Guvernului „o situaţie eronată” care a dus la emiterea ordonanţei care l-a favorizat pe Niculae. „Demersurile grupului infracţional au atins apogeul prin emiterea OUG 54/2009 , aprobată ulterior prin legea 332/2009, membrilor Guvernului României prezentându-li-se o situaţie eronată în sensul că prin acest act normativ era ajutată industria chimică, implicit agricultura românească, când în realitate acesta viza favorizarea intereselor private ale INTERAGO”, se arată în documentul citat.

La baza aprobării ordonanţei a stat o notă de fundamentare „elaborată sub girul ministrului Adriean Videanu”, de Tudor Şerban, Ioana Apan, Marcel Adrian Piteiu şi Alpar Kramer, precum şi de vicepreşedintele ANRE, Eugen Georgescu.

În ceea ce îl priveşte pe fostul şi actualul ministru liberal Varujan Vosganian, acesta este acuzat că în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, “a aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr de 6 ordine, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către învinuitul Ioan Niculae şi a utilizat Romgaz în interesul privat al SC INTERAGRO SA”. În cazul său, în referatul ajuns astăzi la Senat şi semnat de procurorul general Tiberiu Niţu se arată că “există suspiciunea rezonabilă de cooptare a sa în grupul infracţional”.

Stenograme. „Îi facem curul mare lui Ioan Niculae”. Cum a fost presat şeful Romgaz de Videanu

În 2009, fostul secretar de stat de la Ministerul Economiei, Tudor Şerban, îi acuza pe şefa Consiliului de Administraţie a Romgaz, Ioana Apan, şi pe fostul director al Romgaz, că prin aceste facilităţi la preţul de la gaze îi făceau “curul mare lui Ioan Niculae” şi că situaţia bate la ochi. Iată stenogramele prezentate de DIICOT în referatul trimis la Parlament:

27.11.2009, ora 11.08:

ŞERBAN TUDOR: Treburile sunt încurcate… că pe o parte lucrăm la nişte chestii să le facem fundul mare la unii şi pe partea ailaltă nu avem soluţii pentru noi. Deci vreau să îţi spun că începând de luni, doamna Duică nu mai are gaze la Elcen Bucureşti, intră în faliment… o împinge să ia gaze din export… ca să facem curul mare lui Ioan Niculae… cam asta e situaţia.

APAN IOANA: Domnule ministru, eu sunt în şedinţă la Romgaz… da, doamna Duică e de apreciat cum îşi apără poziţia, dar şi ce datorii are la Romgaz, mă doare capul să vă spun… ( aceste datorii erau cu mult mai mici decât cele ale SC INTERAGRO SA- n.n.);

ŞERBAN TUDOR: Păi datoriile le-a făcut că totdeauna a avut condiţii din astea… dar nu mi se pare normal să-mi bag în faliment societăţile mele de stat, să facem economia privată înfloritoare, să exporte afară, da? Inclusiv Romgazul, din luna iunie, să-ţi spună Piteiu, intră în faliment, intră pe minus…;

APAN IOANA: Da, de la anul, da…;

ŞERBAN TUDOR: Deocamdată, de aici, de la stat luăm banii, tată, nu de la Ioan Niculae…

27.11.2009, ora 11:

Şerban Tudor: Trebuie să ne protejăm şi noi, că ai făcut Interagro, l-ai pus în primii o sută pe locul 5;
Piteiu Marcel Adrian: Eu l-am pus?

Şerban Tudor: I-ai făcut curul mare, tu, toată lumea ştie că tu eşti;

Piteiu Marcel Adrian: Vedeţi că-i acolo pe palier acela;

Şerban Tudor: Nu-i aici acum… păi, acum face pe fata mare, ştii… ochiu peste cap, ca şi când nu ştie cine a lucrat, dar s-a lucrat cu bună ştiinţă, nu întâmplător;

23.12.2009, ora 9.32:

Şerban Tudor: Am luat azi dimineaţă o bătaie cu discounturile tale, că am dat drumul la două hârtii către cei care cereau discounturi şi le-am spus că nu mai am bani de discounturi… Şi m-am trezit că nu înţeleg politica guvernului, că toată lumea face eforturi să scoată România din criză… asta nu-i politică… trag de tine şi de mine…;

Piteiu Marcel Adrian: Da, asta nu e politica guvernului;

Şerban Tudor: Nu ştiu a cui este, dar este foarte urât…;

Piteiu Marcel Adrian: I-am spus şi ieri ministrului că mă bagă în faliment…;

Şerban Tudor: I-am spus şi eu, dar mi-a spus că nu vă bagă în niciun căcat, că ce ai putut până acum şi acum nu mai poţi?!…

28.12.2011, ora 16.48:

Piteiu Marcel Adrian: …Îmi zicea: lasă bă, că toate merg, îmi zicea Adriean, îmi ziceau toţi. Nu-i nicio problemă, mă, îs chestii comerciale. Daţi-i drumul înainte. Şi uite unde am ajuns…;

Staicu Florin: ştiu, eu ştiu toată povestea. Unii fac şmecheriile şi alţii trag.

O altă convorbire telefonică, dintre Adriean Videanu şi directoarea din ministerul Economiei Ioana Apan, numită şefă a CA al Romgaz, arată că fostul ministru al Economiei încerca să dea o aparenţă de protecţie socială a locurilor de muncă acestor măsuri de reduceri de preţ pentru Interagro.

9.06.2009, ora 11.15:

ADRIEAN VIDEANU: Ioana.
IOANA APAN: Da.
ADRIEAN VIDEANU: Voi n-aţi făcut modificările alea în preambul, că se referă la modul general pentru toţi şi nu numai pentru chimie şi… ?
IOANA APAN: Cum să nu?
ADRIEAN VIDEANU: La domnul Prim Ministru a ajuns aia, numai pentru chimie şi siderurgie, atât.
IOANA APAN: Vai de capul meu! Acum vorbesc cu RADU ADRIAN, dar noi am făcut-o! Imediat, acuma, ajunge imediat!
ADRIEAN VIDEANU: Şi a doua: inseraţi următoarea chestie într-un alineat doi: prin ordinul comun cutare se va avea în vedere păstrarea locurilor, găsiţi o formulă, ceva de genul ăsta.
IOANA APAN: Să apară şi ordinul comun, da?
ADRIEAN VIDEANU: Exact, da.
IOANA APAN: Am înţeles.
ADRIEAN VIDEANU: Prin ordinul comun, prevăzut la articolul cutare, cutare, cutare, se vor prevedea măsuri pentru protecţia locurilor de muncă, o chestie ceva de genul ăsta.
IOANA APAN: Gata şefu, imediat da.
ADRIEAN VIDEANU: Te rog eu mult de tot, te ocupi personal să ajungă la cabinet la Primul Ministru.
IOANA APAN: Da, şefu, acum.

Procurorii mai arată că ministrul Adriean Videanu l-a presat pe directorul Romgaz, Marcel Piteiu, să furnizeze gaze la preţ preferenţial către Interagro, chiar dacă acesta i-a avertizat pe mai mulţi oficiali, inclusiv pe Videanu, că asta înseamnă să ia gaz din rezerva de siguranţă pentru populaţie.

Convorbire între Piteiu, şeful Romgaz, şi Muntean, şeful Transgaz:

MUNTEAN NICOLAE FLORIN: Ce faci domn director?
PITEIU MARCEL ADRIAN: Stau şi… domn director.
MUNTEAN NICOLAE FLORIN: În continuare?
PITEIU MARCEL ADRIAN: Da, la 9 jumătate mă duc iar.
MUNTEAN NICOLAE FLORIN: Aha, deci a fost, eşti în etape?
………………..
PITEIU MARCEL ADRIAN: Nu ştiu… foarte… nu, nu-s chestii foarte serioase mă… nu, nu, modul în care se pune problema e foarte deranjant. Că nu-i vorba de curaj, îi vorba că am ajuns într-o situaţie… care nu se poarte face nimic! Orice ar fi nu, nu ştiu, şi obligaţiile până la urmă nu-s a mele, că-s ale altcuiva care nu vrea să-şi asume nicio răspundere.
MUNTEAN NICOLAE FLORIN: Bineînţeles că nu ne permitem să facem prostii de-astea.
PITEIU MARCEL ADRIAN: Deci eu nu. Mă MUNTEAN, eu am un copil la facultate, mă.
………………….
PITEIU MARCEL ADRIAN: Eu am vrut să viu azi, dar a început să urle, să strige… bă i-am zis tu poţi să strigi la cine vrei dar nu la mine… nu mai tot ăsta… îţi arăt acte scrise semnate de tine, semnate de ăia, nişte contracte… trebuie respectate termene, nu le-o respectat, nu am ce-i face.

Convorbire Videanu-Piteiu, în care ministrul îl presează pe şeful Romgaz să facă ce i se cere:

PITEIU MARCEL ADRIAN: Alo.
ADRIEAN VIDEANU: Neaţa!
PITEIU MARCEL ADRIAN: No venit nimeni ieri.
ADRIEAN VIDEANU: Ţi-l trimit un pic pe MARIUS să stai de vorbă cu el acolo?
PITEIU MARCEL ADRIAN: Când?
ADRIEAN VIDEANU: Când zici tu.
PITEIU MARCEL ADRIAN: Da din punctul meu de vedere-i reglată treaba acolo. El, el are nişte probleme.
ADRIEAN VIDEANU: Păi nu. Să mai stai de vorbă cu el. Staţi mai pe îndelete.
PITEIU MARCEL ADRIAN: Da vin eu la Bucureşti săptămâna ce vine când ne întâlnim cu MARIANA GHEORGHE. Am făcut o analiză.
ADRIEAN VIDEANU: Da.
PITEIU MARCEL ADRIAN: Sub nicio formă nu mai putem da discoutul de 40 USD sau mărim preţul, altfel nu mai facem investiţiile.
ADRIEAN VIDEANU: Vii şi….
PITEIU MARCEL ADRIAN: Suntem aproape peste costuri cu dacă mergem tot anul. Nici nu l-am prins pentru la anul în buget.
ADRIEAN VIDEANU: Ok.
PITEIU MARCEL ADRIAN: Ar fi un dezastru.
ADRIEAN VIDEANU: Vii şi stăm de vorbă.

Niculae, singurul câştigător dovedit al afacerii

Faptul că de pe urma ordonanţei au avut de câştigat doar Niculae şi compania sa este argumentat de procurori care aduc în sprijinul acestei teze mai multe date concrete. „Romgaz a livrat în această manieră către INTERAGRO gaze din producţia proprie în valoare de circa 1.500.000.000 de lei, circa 500.000.000 de dolari, din care circa 270.000.000 de lei, respectiv 92.000.000 de dolari reprezintă valoarea reducerilor acordate nelegal”, arată procurorii.

Din acelaşi referat rezultă că impozitul pe profit datorat la bugetul de stat (diminuat ca urmare a reducerilor nelegal acordate) de către Romgaz, aferent veniturilor diminuate cu cuantumul reducerilor comerciale acordate către SC Interagro este de circa 43.000.000 de lei (aproximativ 15.000.000 de dolari), iar TVA este de circa 54.000.000 de lei (aproximativ 19.000.000 de euro).

„Reducerile acordate nelegal Interagro reprezintă 51% din totalul de circa 500.000.000 de lei aferent reducerilor acordate consumatorilor eligibili în perioada februarie 2008- decembrie 2010 şi 40% din cele 650 de milioane de lei acordate tuturor clienţilor Romgaz în aceeaşi perioadă”, adaugă DIICOT.

Procurorii susţin de altfel că, în final, agricultura nu a avut niciun beneficiu: „Marea majoritate a îngrăşămintelor chimince produse în cele 6 combinate controlate de Ioan Niculae au fost exportate în detrimentul agriculturii româneşti”. Interagro livra gaze pentru combinatele AMURCO SRL Bacău, VIROMET SA Victoria, NITROPOR%OS SRL Făgăraş, GA PRO CHEMICALS SA, Săvineşti, DONAU CHEM SRL Turnu Măgurele, şi AMONIL SA Slobozia profilate pe fabricarea îngrăşămintelor, Niculae profilându-se în faţa decidenţilor politici drept reprezentant al acestui grup. Calitate contestată de procurori care spun că, în liupsa unei legislaţii de holding în România, Niculae nu era de fapt reprezentantul lor, ci doar un interpus.

De altfel, „situaţia economico-financiară a celor 6 combinate nu a cunoscut nicio îmbunătăţire, deoarece beneficiile au fost transferate către interagro sau către membrii grupării infracţionale”, arată DIICOT.

În perioada 2005-2010 Interagro a deţinut calitatea de furnizor, nu de consumator de gaze, obţinând 4 licenţe în acest sens de la ANRE.

Efectul: rezevele de gaz pentru iarnă, puse în pericol şi azi

Procurorii susţin de asemenea că la semnarea contrctelor nu s-a ţinut cont de datoriile foarte mari pe care compania lui Niculae le avea, reprezentând 70% din bugetul anual al companiei Romgaz. “Societatea naţională a fost transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat, fiind pus în pericol sistemul energetic national pe segmentul gazelor naturale”, asigură DIICOT.

Două au fost principalele efecte ale deciziilor celor doi miniştri, în viziunea procurorilor. Primul: punerea în „permanent pericol” a rezervelor naţionale de gaz pentru iarnă şi pentru perioadele de criză. Al doilea: compromiterea situaţiei bugetare a Romgaz.

Pe de o parte procurorii semnalează „starea permanent de pericol în care a fost pus Sistemul Energetic Naţional (evidentă mai ales în perioada sezoanelor reci)”. “Soluţia conjuncturală” adoptată prin OUG 54/2009 „a făcut imposibilă repartizarea de către ROMGAZ a unor cantităţi suficiente pentru realizarea programului de înmagazinare care se realizeată în perioada aprilie-octombrie a fiecărui an”. Acest program face posibilă continuarea alimentării consumatorilor interni în perioadele cu temperature foarte scăzute sau în perioadele de criză pe plan extern. „Efectele sunt resimţite şi în prezent, întrucât resursele de gaze sunt neregenerabile, iar cele autohtone sunt limitate”, se arată în solicitarea DIICOT adresată Senatului.

Pe de altă parte, „au fost grav afectate principalele activităţi ale Romgaz şi în special cele de cercetare geologică pentru descoperirea de noi rezerve, depozitare în condiţii de calitate, precum şi programele naţionale de investiţii”, consideră procurorii.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Vosganian și Videanu, brațul politic al mafiei economice din România”

  1. Plagiatorul Ponta își pune pilele, cunoștințele, relațiile (PCR-ul) să lupte cu frauda | A șaptea dimensiune says:

    martie 27th, 2016 at 15:21

    […] Vosganian și Videanu, brațul politic al mafiei economice din România […]

  2. Comisia de la Veneția: DNA este foarte apreciat în Europa | A șaptea dimensiune says:

    iulie 15th, 2016 at 16:56

    […] Vosganian și Videanu, brațul politic al mafiei economice din România […]

Adauga un comentariu