Vrei un credit rapid? Amanet Auto GoKredit este soluţia!

duminică, martie 21, 2021 8:43
Posted in category Diverse

Go KreditMark Twain spunea că bancherul este acea persoană care îţi oferă o umbrelă, dacă afară e cald şi frumos, apoi acelaşi bancher îţi cere umbrela înapoi când începe să plouă. Şi aşa a rămas până în ziua de astăzi în privinţa creditelor bancare. Dar există variante. Una dintre ele este amanet masina Bucuresti, acolo unde poţi obţine rapid un credit, lăsând amanet maşina.

Dar să revin la creditele bancare. Ca unul care vreme de vreo 8 ani am avut un credit bancar, făcut pentru a-mi cumpăra o maşină, pot spune că am plătit băncii de două ori valoarea maşinii. Iar la deschiderea creditului mi-au trebuit o tonă de documente, de ne mirăm astăzi cum dispar pădurile României, din cauza birocraţiei excesive, dar şi a furturilor masive de lemn.

Piaţa financiară din România era la început atunci când am apelat la creditul bancar respectiv. Nu prea aveai variante, iar a apela la cămătari era o alegere şi mai proastă. Aşa încât, mai de voie, mai de nevoie, te duceai la bancă pentru a obţine banii atât de necesari, chiar dacă ştiai foarte bine ce avea să urmeze.

Din fericire, lumea s-a schimbat iar astăzi putem vorbi de o varietate de metode prin care putem obţine un credit. Iar a-ţi amaneta maşina nu este o idee rea, dacă ai nevoie urgentă de bani. Poţi obţine până la 75% din valoarea maşinii, aceasta este “depozitată” într-un loc sigur, nu există comisioane ascunse, ştii sigur ce ai de făcut.

Cu toţii trecem prin momente mai dificile de-a lungul vieţii, iar în astfel de momente ne-am dori să existe cineva care să ne întindă o mână. Amanetul auto este o mână întinsă celor care au, pe moment, nevoie urgentă de bani.

Personal, am trecut prin aşa ceva de mai multe ori. Prima dată pe când eram student, în urmă cu mulţi, mulţi ani, înainte de 1989. Aveam ceva bani, iar un cunoscut avea nişte tricouri noi, mai deosebite. Am zis să iau vreo 5 bucăţi, să fie acolo, mai ales că tipul le dădea ieftin, având la rândul lui nevoie de bani. Toată întâmplarea se petrecea la începutul primăverii. Dintre cele 5 tricouri, am folosit două. Numai că, spre toamnă, am intrat în criză financiară, nu mai aveam bani deloc, eram lefter, cum se mai zice, şi am început să caut soluţii pentru a face bani. Iar soluţia care mi s-a părut atunci cea mai la îndemână a fost să vând cele 3 tricouri pe care nu am apucat să le îmbrac.

M-am dus în piaţă şi m-am aşezat la o tarabă. Era prima dată în viaţă când eram aşezat de partea celaltă a tarabei. A fost o experienţă unică, din care am realizat ce înseamnă a avea fler de vânzător, ce înseamnă a convinge un client, ce înseamnă a intra în pielea consumatorului. Fiind novice în domeniu, am reuşit cu greu să vând cele 3 tricouri, dar am reuşit. M-am dus mulţumit spre căminul studenţesc, mulţumit că aveam ceva bani, dar şi mai mulţumit de faptul c-am reuşit să conving trei oameni să-mi cumpere tricourile. A fost o experienţă, repet, cel puţin interesantă.

Viaţa are nişte oportunităţi de care este bine să ţii cont. Şi astfel, orice problemă ai avea, vei găsi o rezolvare. Iar dacă uneori viaţa îţi oferă ceva acru, lămâi, fă-ţi o limonadă.

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu