Crema Securităţii – de pe cizma dictaturii pe pantoful democraţiei
vineri, noiembrie 29, 2019 20:04Un fost colonel din fostul Departament al Securităţii Statului (DSS) spunea: “Cei care au crezut după 22 decembrie 1989 că vor înlătura Securitatea şi-au făcut iluzii. Securitatea din România, la fel ca toate instituţiile similare din fostele ţări socialiste, este organizată în aşa fel încât, chiar dacă unii dintre şefii ei dispar, funcţionează în continuare fără ei. Ierarhia este organizată pe principiul şirului indian. Când unul dintre şefi dispare, şirul face un pas în faţă şi locurile sunt ocupate automat. Organizarea are totuşi o hibă, care a distrus unitatea aparatului: dacă şeful din capul şirului o ia în altă direcţie, toţi îl urmează.”
La 22 decembrie 1989, Departamentul Securităţii Statului avea un efectiv total de 15.312 angajaţi, dintre care 10.114 ofiţeri, 791 maiştri militari, 3179 subofiţeri şi 1.228 personal civil.
În unităţile centrale ale Securităţii lucrau 6.602 persoane, în cele teritoriale şi la Securitatea Municipiului Bucureşti 6.059, în şcolile de pregătire şi perfecţionare a cadrelor 225, iar în unităţile speciale acoperite 2.426, dintre care 1.892 ofiţeri.
Lor li se adăugau 23.370 ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi din trupele de Securitate, un munte de arhive, o reţea de peste 400.000 de informatori şi o puzderie de afaceri dubioase. Toate acestea nu puteau fi lăsate de izbelişte.
Securitatea a avut o soartă aidoma Partidului Comunist pe care l-a servit: ea a dispărut de la sine, fără ca această dispariţie să fie prevăzută într-un text de lege.
În ambele cazuri, miza a fost privatizarea regimului comunist, după modelul care se pregătea în acele momente şi în URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, adică lagărul comunist condus de Rusia – n.m.), trecerea de la cizma bolşevică la pantoful capitalist – chit că ciorapii poartă în ambele cazuri, aceeaşi duhoare cazonă.
“Schimbarea la faţă” a Securităţii, camuflarea epoleţilor albaştri sub costumul Armani al parlamentarului, ofiţerului din serviciile speciale, funcţionarului public, al omului de afaceri de succes şi chiar sub roba magistratului a fost un proces discret. Abia acum, reconstituind cu greu şi în pofida ostilităţilor manifestate oficial faţă de deconspirarea ei, imaginea a ceea ce a fost Securitatea în 1989, începem să îl înţelegem.
De ce este nocivă această reţea? Ce rău mai pot face ei? Ion Mihai Pacepa, proscris până astăzi (era februarie 2004 – n.m.) în faţa autorităţilor din România, a explicat cât se poate de sugestiv pericolul conservării reţelelor Securităţii:
“Ele au jucat rolul primordial în consolidarea comunismului de tip sovietic în România şi în crearea unuia dintre cei mai detestaţi tirani din istoria ţării şi a lumii. Ele l-au menţinut pe Ceauşescu la putere 24 de ani. Ele au fost principalele lui instrumente de guvernare. Ele pot oricând crea un alt Ceauşescu.”
Procesul e în plină desfăşurare. Aparatul de propagandă comunist a fost înlocuit de cel pesedist (era 2004 – n.m.), poliţia se remiliţienizează, justiţia e de partid şi de stat, opinia publică este manipulată şi manelizată, informaţia este secretizată, legi sau dispoziţii judecătoreşti sunt aplicate după bunul plac, avuţia statului s-a privatizat discret în folosul noii oligarhii post-comuniste, tot mai arogantă şi mai pasionată de vânătoare.
Mai lipseşte un congres o dată la patru ani, după consfinţirea acestei realităţi prin alegeri libere. Ca-n 1946. (Marius Oprea)
Citeste si articolele:
Soare Constantin says:
noiembrie 30th, 2019 at 15:51
Dintre toți numai informatorii sunt huliți, dacă se află sau spun ei.