Ioan Ghișe, turnătorul la Securitate, jigodia care ne dă azi lecții de democrație

luni, august 18, 2014 18:33

Ioan GhișeRomânia, singura țară din fostul bloc sovietic, membră a UE, care nu are o lege a lustrației

Rezultatul este unul singur: peste tot numai securiști (foști ofițeri sau foști turnători). Aceste lepre ne explică azi cum (nu) funcționează democrația și ce ar trebui făcut. După mine, este clar ce ar trebui făcut: un glonț pentru fiecare securist (turnător sau ofițer). Acești criminali au distrus destine, au făcut din România iadul roșu din care nu puteai pleca, dar în care nici nu puteai duce o viață normală (de secol XX). Întuneric, frig, foame, minciună, hoție, frică, îndobitocire, turnătorii, magazine goale, ateism etc. – asta a însemnat comunismul. Și la ce bun? Ca să ce? Pentru a fi cea mai izolată țară din Europa? Să ne construim antene pentru a prinde bulgarii, Chișinăul, sârbii sau ungurii? Să plătim datoria externă? Dar cine a făcut această datorie? Nu cizmarul criminal și toată gașca sa (toate rudele lui Ceașcă erau în funcții de conducere la nivel național, doar România era moșia familiei Ceaușescu, moștenită de la alcoolicul de taică-su, cel care l-a fugărit de acasă, Ceașcă devenind un infractor la numai 16 ani). Cum să nu fie România plină de hoți. Doar mișună de fosți securiști și comuniști, care au învățat doar să fure, proprietatea fiind pentru ei un moft. Dacă românii, cei de dreapta, ar avea boașe, ar fi belit vreu câteva mii de bolșevici (sunt exemple nenumărate de astfel de acțiuni: Spania, Grecia etc) sau măcar câteva sute, nu mai aveam azi mizeria de societate construită de comuniști, după chipul și asemănarea lor. Nu mai era nici acest Ghișe senator și nu mai făcea plimbări în jurul Palatului Cotroceni. Un glont este ieftin, Ghișe este scump (un senator român costă lunar românii ce plătesc taxe și impozite imens). Dar cui să-i spui? Pensionarilor senili și duși cu pluta, care pentru 10 lei în plus la pensie își vând și nepoții, precum țiganii? Asistaților social, idioți din naștere, care pentru niște bănuți l-ar crucifica și pe Iisus? Țoapelor agramate care din frustrare (nu sunt nici deștepte, nici frumoase) ar desființa pe oricine gândește altfel decât ele? Suntem prea puțini și prea indiferenți cei care urâm comunismul. Cum poți să te lepezi de comunism ca țară, dar să votezi comuniștii și să regreți un dictator care a făcut din România Etiopia Europei? Caeșcă a îngrozit, prin stalinismul său, până și pe tovarășii din Est. Nici o țară comunistă din Europa nu a avut stalinismul îngrozitor al acestui monstru, în anii 1980. Dar ciobanii și idioții din România îl regretă. Evident, cu limba în fundul celui care l-a ucis pe Ceaușescu, neanchetatul penal (încă) Ilici “KGB” Iliescu.

Ioan Ghişe a colaborat cu Securitatea, dar este în continuare senator

Ioan Ghişe a primit iniţial un verdict favorabil, dar în 2006 cazul său a fost reanalizat. A fost exclus din partid, dar reprimit pe motiv că decizia a fost nestatutară.

Senatorul Partidului Naţional Liberal Ioan Ghişe a dat şapte note informative între 1982 şi 1984, perioadă în care a lucrat la uzina „Tractorul“ din Braşov. În ciuda acestui lucru, Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii a decis în 1999 că liberalul nu a făcut poliţie politică, deşi se angajase să ofere informaţii la securitate.

Consiliul, care la acea vreme nu intrase în posesia tuturor arhivelor Securităţii deţinute de SRI şi SIE. „Mă angajez să sprijin în mod secret şi organizat organele de Securitate (…), să informez în mod real despre orice fapte îndreptate împotriva securităţii statului, indiferent de persoane sau grad de rudenie“, promitea politicianul liberal în anii 80. În 2006, preşedintele PER Braşov, Dumitru Butan a cerut reanalizarea cazului. În apărarea sa, Ioan Ghişe a trimis conducerii PNL o scrisoare deschisă, în care-şi motiva angajamentul faţă de Securitate. „Situaţia mea specială am adus-o la cunostinţa partidului încă din ianuarie 1992, înainte de a fi propus pentru prima funcţie public“, se disculpa Ghişe. În cele din urmă, a fost exclus din PNL odată cu Mona Muscă şi reprimit în urma unei contestaţii, prin care atenţiona că decizia este nestatutară.

În 2009, senatorul Ioan Ghişe a avut, alături de PRM- istul Gheorghe Funar, năstruşnica iniţiativă legislativă a introducerii obligativităţii ca televiziunile să transmită, în pondere egală, ştiri “negative” şi “pozitive”. Ioan Ghişe a fost primar al Braşovului timp de opt ani. Anul trecut a obţinut un nou mandat de senator după ce a fost impus ca şi candidat de la centru. PNL Braşov nu îl nominalizare iniţial în niciun colegiu. A ajuns „celebru“ şi prin protestul de stradă împotriva preşedintelui Traian Băsescu.

Sursa

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Responses to “Ioan Ghișe, turnătorul la Securitate, jigodia care ne dă azi lecții de democrație”

  1. De ce foștii nomenclaturiști comuniști au nesimțirea să ne dea lecții de democrație? says:

    septembrie 14th, 2014 at 16:10

    […] Ioan Ghișe, turnătorul la Securitate, jigodia care ne dă azi lecții de democrație […]

  2. Banii Securității au decis și decid soarta României says:

    octombrie 14th, 2014 at 22:16

    […] Ioan Ghișe, turnătorul la Securitate, jigodia care ne dă azi lecții de democrație […]

  3. China comunista, lagar de exterminare pentru unii din cetatenii ei | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 1st, 2016 at 20:39

    […] Ioan Ghișe, turnătorul la Securitate, jigodia care ne dă azi lecții de democrație […]

  4. De ce nostalgicii comunismului ar trebui împușcați | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 2nd, 2016 at 19:41

    […] Ioan Ghișe, turnătorul la Securitate, jigodia care ne dă azi lecții de democrație […]

Adauga un comentariu