Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989
vineri, martie 12, 2010 14:46Comunismul a fost condamnat oficial în România. Comunismul aşa, în general, nu ticăloşii comunişti, ca persoane particulare. La douăzeci de ani de la Revoluţie, singurul torţionar depistat rămâne tot Ceauşescu. Ca şi cum el personal a făcut toate arestările abusive, el i-a anchetat politic pe toţi opozanţii regimului, i-a bătut cu mâna lui pe toţi deţinuţii politici. N-a avut, cum s-ar spune, complici la comiterea atâtor crime. În realitate, a avut, iar complicii lui Ceauşescu sunt protejaţi astăzi chiar de Procuratură. Iată un caz.
Timp de 26 de ani, cetăţeanul Vasile Paraschiv a fost urmărit, răpit, bătut, iradiat, închis în ospicii, toate acestea fiindcă a avut curajul să ceară în gura mare crearea unui sindicat liber al muncitorilor din România.
Securiştii nu au reuşit să-l ucidă, în bătăile crunte pe care i le-au administrat, şi nici să-l înnebunească, izolându-l ca pe un nebun.
În 1977, Vasile Paraschiv a cerut paşaport, i l-au eliberat rapid, în 24 de ore, căci sperau să plece naibii afară cu ideile lui anti-regim şi cu încăpăţânarea de a supravieţui torturilor.
Spre surprinderea securiştilor, Vasile Paraschiv a revenit de la Paris, mai hotărât să-şi susţină ideile şi să încaseze tortură pentru ele. A condamnat pe pielea lui comunismul. De cealaltă condamnare, a călăilor care i-au făcut viaţa grea, nu se pune, însă, problema.
Luna aceasta (noiembrie 2008 – n.m.), 67 de persoane vinovate că i-au aplicat un tratament inuman lui Praschiv au scăpat de o posibilă pedeapsă pe baza unui generos NUP (neînceperea urmăririi penale), dat de procurorul Iuliu Molcuţ.
IICCR (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Roamânia) a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere împotriva procurorului Molcuţ, cel care face scăpaţi criminali profesionişti.
Pe undeva greşeşte şi IICCR. Nu merita procurorul Molcuţ plângere. Ci direct o bătaie zdravănă, cu bastoane, electroşocuri, iradieri, făcută ca la carte. Ca la cartea în care Vasile Paraschiv povesteşte ce-a îndurat.
Preluare din “Academia Caţavencu”, nr.47/2008 (autor Alexandru Căutiş).
Citeste si articolele:
- Ce “modeşti” sunt lacheii securistului Voiculescu
- Când ţi se amputează 23 de ani din viaţă nici nu doare
- Un material care nu va apărea niciodată la Antenele securistului Voiculescu
- În Modova kaghebistului Iliescu, memoria eroilor din 1989 este batjocorită zilnic
- Urmaşii foştilor criminali din 1989 s-au reîntors la Timişoara (locul faptei)
- În România, mai există oameni dispuşi să moară pentru adevăr şi dreptate
Neinfectat De Comunism says:
martie 12th, 2010 at 18:10
ilici, ca un continuator declarat al politicilor lui ceasca, ar trebui condamnat si el pt crimele comunismului..ilici a reprezentat fatza lasha a comunismului care a fost de acord cu acele crime in numele idealurilor nobile ale comunismului cu fata de bovina…
Te astept la mine pe blog unde PSD incearca sa saboteze din nou sistemul de securitatea europeana…
Dumitru Caruntu says:
martie 13th, 2010 at 13:03
Corect. Cu el trebuia inceputa interzicerea accederii fostilor bolsevici in structurile de conducere ale Romaniei democratice. Si ulterior stabilirea gradului de vinovatie in durabilitatea dictaturii comuniste, aduse de Stalin pe aceste locuri.
Ioan Ghișe, turnătorul la Securitate, jigodia care ne dă azi lecții de democrație says:
august 18th, 2014 at 18:33
[…] este unul singur: peste tot numai securiști (foști ofițeri sau foști turnători). Aceste lepre ne explică azi cum (nu) funcționează […]
Cum îşi bat joc noii bolşevici de eroii Revoluţiei Române | A șaptea dimensiune says:
februarie 15th, 2015 at 20:48
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]
Emanatu’ şi românii | A șaptea dimensiune says:
aprilie 14th, 2015 at 9:40
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]
Iertaţi-ne, timişoreni, că n-am meritat jertfa voastră din 1989 | A șaptea dimensiune says:
aprilie 15th, 2015 at 12:46
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]
Dan Voinea: "Nu au existat terorişti în decembrie ’89. Soţii Ceauşescu a fost ucişi pentru a salva administraţia comunistă, care durează şi azi" | A șaptea dimensiune says:
aprilie 16th, 2015 at 8:37
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]
RealitateaTV eşti o mizerie! | A șaptea dimensiune says:
aprilie 17th, 2015 at 11:04
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]
Rusificarea României în documente istorice | A șaptea dimensiune says:
aprilie 19th, 2015 at 19:27
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]
Bugetarii şi pensionarii plătesc preţul neaplicării rezultatelor Referendumului din noiembrie 2009 | A șaptea dimensiune says:
august 6th, 2015 at 18:42
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]
Chiar suntem condamnaţi să colaborăm cu călăii României, adică foştii bolşevici? | A șaptea dimensiune says:
august 7th, 2015 at 8:13
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]
Va fi exclusă România din Consiliul Europei? | A șaptea dimensiune says:
august 7th, 2015 at 14:03
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]
20 de ani de la capitularea României în faţa trupelor Securităţii comuniste | A șaptea dimensiune says:
august 7th, 2015 at 14:15
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]
Mircea Dinescu turnător la Securitate? | A șaptea dimensiune says:
august 8th, 2015 at 8:41
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]
Sentimentul românesc al ignoranţei | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 7th, 2016 at 19:54
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]
Foştii comunişti fac legea şi legile în Parlamentul României democratice | A șaptea dimensiune says:
iunie 12th, 2016 at 19:13
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]
După ce au izolat România de lumea civilizată, gorilele bolşevice se pregătesc de o nouă mineriadă | A șaptea dimensiune says:
iunie 12th, 2016 at 21:05
[…] Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989 […]