Mândri că suntem români şpăgari

joi, decembrie 26, 2019 14:12
Posted in category Mass-media

DragneaAmintiri din guvernarea prim-şpăgarului Adrian Năstase, aflat în perioada 2001-2004 în fruntea grupului infracţional organizat cu acronimul PSD

Portul şi paşaportul nostru românesc

Am călătorit în tren cu o olteancă uşor fierbinte care lucrează (lucra în 2004 – n.m.) în Italia, la Milano. Venise în ţară doar ca să-şi ia noul paşaport, convinsă fiind că nu va face pe-aici prea mulţi purici, ca să nu mai vorbesc de alţi paarziţi trupeşti.

Un plan bun, i-am spus, dar ea m-a contrazis pe loc, dezvăluindu-mi că a aşteptat după noul paşaport până s-a hotărât să umble la buzunar. Nimic altceva nu i-a impresionat pe poliţiştii craioveni, nici biletele de avion şi nici ordinul de prezentare la lucru trimise de patronul italian.

Norocul fetei este că a băgat de seamă, stând pe la cozi, cum anumiţi cetăţeni de o anumită identitate culturală (ţigani – n.m.) îşi iau paşapoartele chiar în ziua în care depun cerere. Interesându-se la beneficiar, ea a aflat mecanismul reuşitei: “Haolou, fata, m-a costat şasă sute heuro care e-am dat lu’ şăfu’!”.

A procedat şi ea după regulile minorităţilor şi documentul i s-a eliberat pe loc. Înainte să-i înmâneze paşaportul, şăfu’ a ţinut să-i comunice că putea s-o mai amâne vreo trei luni şi şi-a exprimat regretul că n-a mai ţinut-o măcar două zile, că intră în concediu şi ar fi putut să o însoţească până în Italia. Cum ar veni, de banii ăia poliţia craioveană ar fi asigurat şi protecţie până la destinaţie, în cuşeta clientului.

Întoarcerea plicului risipitor

În urmă cu vreo câţiva ani, am avut şi eu, ca tot omul, nişte probleme de sănătate. Era vorba de un reumatism pe care – pentru că nu se mai putea – l-am luat de picioare şi l-am internat la Spitalul Orăşenesc Moineşti.

Ştiţi cum se întâmplă: tu te internezi, dar dacă nu dai o şpagă cui trebuie, te internezi degeaba. Şpaga mea i-am înmânat-o personal, în plic, directorului de atunci al spitalului. Plicul conţinea cam un salariu minim pe economie sau cam aşa ceva.

După o săptămână de stat în spital – timp în care m-am încurcat cu o asistentă care voia mai întâi să ne căsătorim şi abia după aia…, mă rog – reumatismul meu era bine-mersi. Tratamentul fusese mai mult o fuşăreală, aşa că m-am enervat, m-am dus în cabinetul directorului şi i-am spus că vreau să mă externez, nu înainte de a-mi da banii înapoi.

Ceea ce nu am înţeles nici până în ziua de azi este un mic detaliu: directorul a făcut ochii mari la mine, a deschis un sertar, a scos un plic şi mi l-a întins – era exact plicul de la mine. Asta nu am înţeles eu: cum s-a făcut ca, timp de o săptămână, directorul nu se atinsese de banii ăia? Faptul că mi-a înapoiat exact plicul pe care i-l dădusem ţine, probabil, de o memorie a şpăgii pe care unii oameni o cam au. (De asistenta aceea nu mai ştiu nimic.) (“Academia Caţavencu”, nr. 635/2004)

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu