România de după 1989 – o ţară confiscată de bandele de securişti comunişti, care au furat tot şi au obligat milioane de români să emigreze

joi, august 1, 2019 10:53
Posted in category Justitie, Mass-media

Vadim Tudor si Ion IliescuMaior la revoluţie, deputat şmenar după aceea

Îl cheamă Dorin Lazăr Maior. Este (era în 2003 – n.m.) deputat independent de Braşov, intrat în Parlament pe listele PRM (Partidul România Mare, cocină securisto-bolşevică ce a adunat toate scursurile dictaturii comuniste, condusă nişte ani de pupincuristul Elenei Ceauşescu, proxenetul şi pedofilul Corneliu Vadim Tudor, cântăreţul Securităţii – n.m.).

Există informaţii că a participat la revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987 de la Braşov, de partea forţelor de represiune, pe care le-a susţinut informativ.

Despre rolul lui jucat în revoluţia din decembrie 1989, nu se ştie nimic. Clica de impostori care susţine că Maior e revoluţioanr e la fel de cinstită precum Bebe Ivanovici.

În orice caz, Maior a făcut din revoluţie afacerea vieţii lui. După ce i-a ajutat pe câţiva şmecheri să obţină terenuri, în baza Legii 42, le-a ipotecat terenurile, pentru a angaja un împrumut de 15 miliarde de lei (vechi – n.m.) de la Bancorex (bancă falimentată de fosta nomenclatură comunistă şi foştii securişti – n.m.).

Costea Vasile a pus la bătaie 3 mii de metri pătraţi la Ghimbav, ca şi Lupu Ioan, Maior Ştefan şi-a gajat apartamentul. Când şulfa parlamentară a dat din colţ în colţ, terenurile şi apartamentul au fost confiscate de lege.

În august 2003, Blănculescu (fost ministru în guvernul lui Adrian “Puşcărilă” Năstase – n.m.) s-a lăudat că va pune sechestru pe averea lui Maior, dar a fost numai gura de el. Afacerile lui Maior s-au lăsat cu zeci de dosare nefinalizate de Poliţia Braşov, prin bunăvoinţa comandantului Inspectoratului Judeţean, inspectorul-şef Bucur.

Respectivele dosare penale se referă la tulburarea posesiei de către Maior, care a pătruns cu forţa în casele oamenilor; la răniri grave ale unor persoane; la scandaluri în public şi mutilări; la falsuri în acte publice şi înşelarea mai multor societăţi comerciale, pe care le plătea cu cecuri false prin diverşi mandatari; la legături cu lumea interlopă din Braşov; la preluarea prin forţăa UNORD ’89, o uniune a organizaţiilor revoluţionare, pe care a transformat-o în UNORD ’89 Impex SRL, unde este acţionar unic.

Pentru fiecare afirmaţie din acest text, deţinem documente, mărturii şi probe. Pentru nici una dintre aceste acuzaţii, Justiţia (cam aşa arăta justiţia pe care o vor reînviată, astăzi, în 2019, mafioţii din PSD = ciuma roşie – n.m.) n-a schiţat nici cea mai vagă reacţie. (“Academia Caţavencu”, nr. 622/2003)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “România de după 1989 – o ţară confiscată de bandele de securişti comunişti, care au furat tot şi au obligat milioane de români să emigreze”

  1. Adrian Cioroianu: “Lumea securiştilor nu era respirabilă (…) Pentru teama noastră din comunism şi pentru laşitatea unora de după 1989, securiştii sunt vinovaţi.” | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 5th, 2019 at 18:06

    […] România de după 1989 – o ţară confiscată de bandele de securişti comunişti, care au furat t… […]

  2. România – de la Nicolae Iorga la Bebe Moacă | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 29th, 2019 at 22:12

    […] România de după 1989 – o ţară confiscată de bandele de securişti comunişti, care au furat t… […]

Adauga un comentariu