A șaptea dimensiune

Agonia partidului Ascensiunea clanului Ceauşescu, nesfârşita promovare politică a rudelor mai apropiate sau mai îndepărtate ale familiei prezidenţiale, au amplificat criza socio-politică. Partidul era epuizat, membrii de partid erau demoralizaţi, iar intelighenţia era deprimată. Cultura română era afectată profund de exodul către Occident al multor intelectuali prestigioşi, conştienţi de evoluţia dezastruoasă a regimului. Poeţi şi […]

Comunismul dinastic al dictatorului Ceauşescu, 1965-1989 La sfârşitul anilor 1960 şi în anii 1970, Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român şi preşedintele României, era descris de către mijloacele de informare occidentale ca un fel de rebel. Era la modă, la sfârşitul anilor 1960, să fie recunoscută „autonomia” politicii externe a lui Ceauşescu şi […]

Pretinzându-se adevăratul apărător al principiilor leniniste privind conducerea colectivă şi „normele sănătoase ale vieţii de partid”, Gheorghiu-Dej a denunţat facţiunile Pauker-Luca-Georgescu şi Chişinevschi-Constantinescu ca fiind responsabile pentru ororile staliniste din România. Potrivit lui Dej, dacă el şi colaboratorii săi apropiaţi nu ar fi existat, trădători ca Ştefan Foriş sau Lucreţiu Pătrăşcanu ar fi distrus partidul […]

Plenara din iunie 1958 Eliminarea aşa-numitului grup Chişinevschi-Constantinescu la plenara din 1957 a PMR a fost urmată de epurarea unui grup de foşti ilegalişti în vara anului următor. Plenara din 9-13 iunie 1958 a utilizat un scenariu asemanător cu cel folosit la plenara din 1957 pentru inventarea „grupului Chişinevschi-Constantinescu” în scopul de a fabrica acum […]

Plenara din iunie-iulie 1957 Revolta maghiară şi criza poloneză din toamna lui 1956 l-au plasat pe Gheorghiu-Dej într-o poziţie avantajoasă în confruntările cu conducerea hruşciovistă. Aceste evenimente au întărit însă şi spaima lui faţă de eventuale evoluţii „anarhic-liberaliste” în România. Plenara Comitetului Central al PMR, care a avut loc pe 28-29 iunie şi 1-3 iulie […]

Efectele Revoluţiei maghiare Evenimentele din 1956, Revoluţia maghiară şi eforturile pentru liberalizare din Polonia i-au exasperat pe discipolii est-europeni ai lui Stalin, inclusiv pe Gheorghiu-Dej şi pe subordonaţii săi. În octombrie 1956, agăţându-se cu disperare de putere, Gheorghiu-Dej a încercat să-şi consolideze prestigiul prin normalizarea şi îmbunătăţirea relaţiilor cu Iugoslavia lui Tito. Ca şi stalinistul […]