A șaptea dimensiune

Lămuriri în problema Belarus

Da’ să fac o paranteză: ieri, mă-ntâlnii iară cu tovarăşu’ Tito. Taman ieşise dîn şchimb, că fusese dă noapte la cazane. Nu văzurăm la coadă la legume comuniste (ţine tovarăşu’ Jivkov un aprozar, pă lângă poarta Iadului, la intrare, că la alta nu-l duce mintea după atâţia ani dă socializm bazat pă gogoşari, tomate şi castraveciori). Dacă tot ne văzurăm – mai precis io-l văzui, că ierea cam chior încă dîn perioada de-afară – hai să luăm şi una mică, că tot mai aveam de vorbit. Io, cum mă ştii, cu diabetu’, ţiu regim şi nu pun pă limbă pucioasă dăcât şpriţ, zic: “Haideţi mai bine la mine, tavariş Tito, ca să stăm liniştiţi. Am un sulf dă casă prima-ntâi. Ne face Tovarăşa şi-o gustărică să nu ne riscăm cu băutura pă stomacu’ gol, şi pân’ deseară să tot vorbim”.

Zis şi făcut; ne puserăm noi pă dişcuţii la un păhărel, da’ parcă ierea aşa o stânjeneală în aer. Parcă aveam o tensiune leciprocă între noi, care nu ne lasa de a să comunica clar, tot ce ierea dă spus pă conştiinţă. Noroc cu Tovarăşa, care a-nnemerit punctu’ sensibil dîn greşală, când a intrat cu cafelele: “Nicule, mai lasă dracu’ taclalele, că o viaţă-ntreagă numa’ asta ai făcut! Du-te mai bine să caşti gura la tilivizor, că iar zice dă Bielarus că ne-o ia ‘nainte!”

Tovarăşu’ Tito e cam orb, e drept, dar încă aude bine. Din iespresia ochilor lui mi-am dat seama că nu numai o auzise pe Tovarăşa, da’ chiar era dă părere că treaba cu Bielarusu’ ne făcuse pe noi mai timiji la discuţie. “Ei, tavariş Ceauşescu, ce zici de alianţa asta nouă? Care e părerea dumitale obiectivă despre axa Moscova-Belgrad-Minsk? Vreau un răspuns principial, cinstit, tovărăşesc şi dezbărat de prejudecăţi burgheze.”

“De, tavariş Tito, ce să zic? Ştiu şi io? Io zic să am o părere bună, pă de-o parte.” “Şi ce crezi dumneata, România n-ar trebui să facă parte dintr-o alianţă ca asta, unde stau adunate statele socialiste şi popoarele frăţeşti?” “Păi, ce să cred, tavariş Tito? Ştiu şi io? Io cred c-ar trebui, pă de-o parte.”

“Şi-atunci, tavariş Ceauşescu, n-ar trebui să intre şi România iar în rândul ţărilor care n-au abandonat cauza comunismului, să nu mai piardă vremea cu relaţii lipsite de folos, cu cauza capitalismului, a imperialismului şi a exploatării omului de către om?”

“Io cred că poate-ar trebui, tavariş Tito, pă de-o parte. Da’ pă de alta vin şi te întreb: matale crezi că ruşii ne consideră fraţi? Sau ţările noastre sunt colonii sovietice? N-au intrat ruşii în Cehoslovacia, în 1968, atunci când io m-am opus? Nu i-am plătit noi, cu vârf şi îndesat, pe ruşi pentru a fi “fraţii” noştri. S-o luăm iar de la capăt?” (“Academia Caţavencu”, nr. 386/1999)

Citeste si articolele:

• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (VIII)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (VII)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (VI)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (V)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (IV)