Dacă eşti şpăgar şi corupt, ajungi popă în România; dacă nu, nu

vineri, iulie 19, 2019 9:32
Posted in category Mass-media

ReligieCa în orice ţară medievală care se respectă, Republica România are 16 facultăţi de teologie ortodoxă, care produc popi pe bandă rulantă. Prevăd că, la un moment dat, şpăgile n-o să mai fie suficiente pentru a obţine o parohie, aşa încât ăştia care nu vor să producă nimic util societăţii, adică popii, dar vor averi fără număr, o să-şi dea unii la alţii în cap pentru a obţine o parohie.

Dar pe lânga şpaga pe care trebuie s-o dai pentru a obţine o parohie (în Rai s-o intra tot în schimbul unei şpăgi?), mai trebuie să dai şi nişte şpăgi pentru a intra la facultatea de teologie ortodoxă, condiţie obligatorie pentru a avea în garaj minim 5 maşini şi câteva case, chiar vile la unii, în proprietate (a preotului sau a copiilor), deoarece, nu-i aşa, predicile cu “bogaţii nu ajung în împărăţia cerurilor” sunt pentru fraierii care mai cred asemenea gogoşi.

Prin 2003, ca şi astăzi, probabil, rezultatele la admiterea în facultăţile de teologie ortodoxă erau măsluite (adică nu conta ce ai învăţat, conta şpaga plasată cui trebuie). Iată, mai jos, un material apărut în presa vremii despre acest subiect.

Epistola preotului Costache către Teoctişti

Am scris, de curând, despre eşecul admiterii la Facultatea de Teologie Ortodoxă, din vara aceasta (vara 2003 – n.m.). Vă scriem din nou, deoarece asistentul universitar Doru Costache a spart tăcerea, printr-o scrisoare adresată patriarhului Teoctist, în care vine cu noi precizări privind măsluirea admiterii, epistolă interceptată de serviciile noastre de specialitate; şi din conţinutul căreia spicuim următoarele:

“(…) Conducerea Facultăţii a hotărât cu mare întârziere să se supună hotărârii Sfântului Sinod, privind înlocuirea Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, ca disciplină de examen, cu Gramatica limbii române. Deja această situaţie a pus sub semnul întrebării legitimitatea organizării concursului de admitere, legea nepermiţând modificări ale programei de pregătire a candidaţilor, cu doar câteva luni înainte de susţinerea examenului.

Mai mult, abia la începutul lunii iunie a.c. (2003 – n.m.), o parte a conducerii a hotărât ca examenul de admitere la proba Teologie dogmatică ortodoxă să fie susţinut sub forma testului grilă, mai comod practic, dar care nu asigură o riguroasă verificare a cunoştinţelor candidaţilor.”

Mai aflăm că organizatorii admiterii au fost lectorul Constantin Preda, dublat de asistentul Jan Nedelea, că grila n-a fost agreată de prodecani, dar va fi impusă cu o săptămână înainte de examen, şi că, până la urmă, setul de şase întrebări n-a avut legătură nici cu testul grilă, nici cu vechea formă de examinare.

Epistola asistentului îl înştiinţează pe Teoctist că lectorul Adrian Gabor, starostele tuturor mânăriilor scrise şi nescrise de la Teologie, a înştiinţat Arhiepiscopia Bucureştilor că asistentul Costache ar fi divulgat testele grilă unor candidaţi. Numai că, la data când s-a susţinut admiterea, Costache a fost plecat din ţară, ca membru în delegaţia oficială a Patriarhiei Române la cea de-a douăsprezecea adunare generală a Conferinţei Bisericilor Europene. Aşa că pentru măsluirea admiterii o să răspundă tartorul Gabor, împreună cu mâinile lui drepte, Preda şi Nedelea. (“Academia Caţavencu”, nr. 618/2003)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu