PSD este o mafie camuflată în partid
duminică, noiembrie 1, 2026 9:15
PSD = corupție și crimă. PSD este o mafie camuflată în partid.
Accederea la putere a unui dezaxat precum Donald Trump a fost posibilă și deoarece asaltul așa-zișilor adepți ai „politicii corecte” absolute a fost total în Statele Unite.
S-a ajuns la situații efectiv aberante. Nu poți dărâma statuile unor generali americani, eroi în războiul civil, doar pentru că stră-stră-stră-străbunica unui negru a fost violată de un colonist alb sau negrii erau sclavi în urmă cu sute de ani.
Ca să nu mai vorbim de filme. N-aveai voie, dom’le, să pui personaj negativ în filme un negru, că imediat îți săreau în cap activiștii „politically correct”. Așa încât, prin anii 2000-2010, toți criminalii, violatorii etc. din filmele americane erau albi.
Și prin Europa Occidentală sunt situații similare. Interzici crucea creștină prin spațiul public deoarece deranjezi musulmanul ce trăiește în Occident din ajutor social și-ți recită „Allah Akbar”, în timp ce, prin triburile de unde a aterizat musulmanul (sau a venit adus cu pluta), creștinii (și ateii) sunt decapitați.
Întotdeauna excesele nu au dus la nimic bun. Excesul de „politically correct” este una dintre cauzele succesului parțial al extremiștilor în Lumea Liberă.
Toate ciurucurile pesediste – milițieni pensionari, chelneri, profesori de sport fani Dragnea…- promovate prefecți sau subprefecți de guvernul Niculescu, ieri seară. Nici un CV oferit publicului! Grabă mare, foamete și mai mare. (Mircea Marian, jurnalist)
https://defapt.ro/politica/peste-40-de-clienti-psd-numiti-prefecti-sau-subprefecti
Într-un interviu acordat revistei „The Wall Street Journal”, laureatul premiului Nobel și cofondatorul Google DeepMind (Gemini), Demis Hassabis, a afirmat că Artificial General Intelligence (AGI) ar putea ajunge să egaleze inteligența umană în următorii 2-3 ani.
https://www.tomsguide.com/ai/googles-ai-chief-says-human-level-ai-could-arrive-by-2028-and-were-not-ready
Între timp, o parte a României se zbate într-o prostie naturală colosală, din aia geto-dacă, greu de eliminat cu argumente logice.
Prezicerea mea este aceea că-n următorii 10 ani vor fi doar 2 „clase sociale”: adaptații, cei care vor avea AI-ul aliat/partener, iar viața lor se va schimba în bine, inadaptații (analfabeții și nu numai), cei care nu vor înțelege mare lucru din schimbările dramatice din jurul lor și vor fi la periferia societății, financiar și nu numai.
Ascensiunea diliului șarlatan Călin Georgescu s-a produs într-o republică bananieră, România USLamistă, acolo unde criminalii din PSD și PNL-ul faraonului Iohannis (cu măscăriciul Rareș Bogdan și tot clanul PSD-ist din PNL, ce urlă astăzi împotriva lui Bolojan) erau ocupați cu furatul și corupția, nu cu aplicarea legii în cazul legionarilor de teapa lui Călin Georgescu.
Despre China comunistă
China este o dictatură comunistă.
China a invadat Tibetul.
China amenință Taiwanul.
China finanțează Rusia și Iranul, care amenință Europa.
China masacrează uigurii.
China își oprimă populația.
Mao a ucis intre 40 si 70 de milioane de chinezi. (Dănuț Tănase pe X)
https://x.com/DanutTanase
O fotografie în premieră îi arată pe cei mai înalți comandanți ai Hamas, inclusiv șeful militar Mohammed Deif, planificând masacrul din 7 octombrie 2023. Israel i-a ucis pe toți. Sunt cu toții morți. (Vivid pe X)
https://x.com/VividProwess/status/2116326220795126039





