Cât rău poate face Biserica Ortodoxă României
joi, martie 24, 2011 18:55De 20 de ani, Biserica Ortodoxă din România este o sectă retrogradă, în curtea căreia se petrec atrocităţi inimaginabile, de la orgii sexuale în care sunt implicaţi preoţi şi până la ‘sfânta’ evaziunea fiscală. Dacă preşedintele României face o afirmaţie nevinovată este pur şi simplu executat la tembeliziunile mogulilor, dar dacă în BOR (Biserica Ortodoxă din România) se petrec fapte care au legătură mai degrabă cu Infernul decât cu Paradisul nimeni nu se agită.
De altfel, Biserica Ortodoxă are cea mai mare vină în derapajul moral din România, o ţară unde bigotismul ortodox face ravagii. În mulţimea de creduli şi ignoranţi, preoţii ortodocşi îşi poartă (lipsa) harul(ui) printr-o mare de arginţi, Cuvântul lui Dumnezeu fiind la ortodocşi nogociabil, doar cu ‘câţiva’ lei căpătând ‘înţelegerea’ Divinităţii, datorită ‘harului’ preotului căruia îi sunt daţi banii.
Biserica Ortodoxă care refuză să organizeze învăţământ teologic la copii, pe banii ei, nu pe bani de la buget (orele de religie trebuie scoase din programa şcolară), nu realizează oare că în 20 de ani de învăţământ religios ortodox efectul este zero în România, o ţară unde se moare zilnic de mâna ortodocşilor pentru care credinţa nu înseamnă decât un ritual ieftin, din care nu iese un om nou, care să ducă o viaţă conform cu spiritul creştinismului.
Pe Blogul lui Dan (https://dan-blog.ro/) am găsit un articol intitulat „Români rătăciţi în credinţă. Din secretele religiei” pe care-l puteţi citi ceva mai jos. Iar două comentarii la acest material sunt mai mult decât sugestive:
- Urata natie. Se folosesc de Dumnezeu. Pacatuiesc in hainele preotesti. Acum vreo 2 zile la stiri am mai auzit de un calugar pedofil, care a violat un baiat de 9 ani. Si facea asta de cand baiatul avea 7 ani. Nu e un caz singular. Sa nu-i vad.
- …demult banuiam ca religia este un instrument de manipulat populatia, acuma e si o meserie banoasa, de ce oare preotii nu au aparate de casa, doar presteaza servicii?
Cristian Pomohaci: preot, “vindecator” si cantaret
Am urmarit in acest weekend, emisiunea “Romania te iubesc”, difuzata de postul de televiziune ProTV … O ancheta jurnalistica despre ce se intampla in sanul Bisericii Ortodoxe Romane, de unde in ultima vreme incep sa iasa la lumina tot mai multe informatii despre … ce inseamna religia si cum este ea inteleasa atat de catre credinciosi, cat si de catre “slujitorii” Bisericii Ortodoxe Romane, asa zisii “slujitori ai Domnului” …
O poveste halucinanta despre modul in care este “cultivata” credinta in mintile oamenilor, despre cum profita Biserica Ortodoxa Romana (BOR) de naivitatea si incultura romanilor. Biserica Ortodoxa Romana a declarat ca “urmeaza sa ia masuri”. Foarte interesant … De ce niciodata Biserica Ortodoxa Romana nu ia aceste masuri inainte ? Intotdeauna “urmeaza sa ia masuri”, dupa ce astfel de informatii ajung in presa … Nu se iau masuri, pentru ca Biserica Ortodoxa Romana are nevoie de asa ceva ! Are nevoie de credinciosi care sa sustina financiar institutia Bisericii, sa aiba asigurata finantarea de la bugetul de stat si sa aiba romani naivi care sa creada in “miracolele” pe care poate sa le faca Biserica …
Pana si strainii si-au dat seama de cat de naivi sunt romanii, astfel ca au inceput sa apara pe la noi prin tara, biserici si religii noi, care speculeaza credulitatea romanilor, facand bani frumosi pe spatele acestora. Taxa ? 10% din castigurile fiecarui roman … “Zeciuiala” cum se spune si in Biblie … 10% din salariu, din pensie sau din … profitul afacerii credinciosului care cere ajutorul divin … Mai multi preoti braziliei au venit in Romania, si-au facut biserici si s-au pus pe facut profit pe spatele fraierilor, vanzand iluzii …
Unul dintre exemple este si cel legat de Cristian Pomohaci, cunoscutul interpret de muzica populara, care este si preot al Bisericii Ortodoxe Romane si care “face minuni”, respectivi “exorcizari”, incasand bani de pe spatele romanilor creduli (ca sa nu le spun altfel) printr-un sistem organizat, foarte bine pus la punct, de vanzari de lumanari, ulei, prescura si vin, care ulterior sunt revandute altor credinciosi aflati in cautare de “sprijin divin” …
Cristian Pomohaci, interpretul:
Detalii mai multe gasiti si pe siteul ProTV, aici:
Citeste si articolele:
- În România, religia face legea într-un stat aşa-zis laic
- Unii români se despart de religia multora dintre noi
- Ce a naţionalizat dictatura comunistă ieri, azi, după 1989, este furat de Biserica Ortodoxă Română
- 1989 – 2009, 20 de ani de faliment moral pentru România
- Neocomuniştii din PSD şi martirii gulagului bolşevic
Neinfectat De Comunism says:
martie 25th, 2011 at 21:11
nici nu vreau sa ma gandesc ce ascunde acest musuroi agresiv si ascuns numit BOR…chestia e ca nimeni nu se poate lua de ei, dupa ce au promis sprijin electoral tutror partidelor din romania…la mine pe blog Hugo "Puerco" Chavez da vina pe imperialismul capitalist pentru disparitia vietii pe Marte?!?!?!?
Dumitru Caruntu says:
martie 26th, 2011 at 11:02
BOR daca ar fi avut un minim respect fata de romani, si-ar fi cerut iertare pentru colaborarea preotilor ortodocsi cu Securitatea comunista si, in general, pentru sprijinul acordat timp de 50 de ani regimului dictatorial ateu impus de rusi. Si se mai pretind sufletul neamului romanesc … Ha, ha, ha.
miki says:
iulie 24th, 2012 at 20:17
Ma numesc Mihai Feraru de 55 ani, sunt f bolnav din 1994, primul infarct lam suferit in 1994 eram la serviciu, al doile infarct lam suferit in 1998, dupa primul infarct am suferit primul accident vascular din trunchiul cerebral, dupa care am ramas cu o paralizie pe partea dreapta asta sa intamplat in 1995,al-doilea accident vascular cerebral lam suferit in anul 2000, in 2004 am fost diagnosticat cu DIABET ZAHARAT, De atunci si in prezent fac injectii cu insulina de 4 ori pe zi, acuma de 2 ani am fost descoperit cu POLIARTRITA REUMATOIDA,am ajuns sa pot merge cam 30-40m dupa care trebue sa fac o pauza, eu nu pot efectua nici un fel de activitate, capacitatea de munca este pierduta in totalitate, numai bunul Dumnezeu stie ce fel de viata chinuita duc eu zi de zi, mai ales ca duc lipsa de mancare si medicamente, de aceea fac apel pe aceasta cale catre toti oamenii credinciosi care-l iubeste pe Dumnezeu ,sa ma ajute si pe mine din putinul lor, iar Dumnezeu si Maica domnului sa le rasplateasca darul inzecit, si cu multa sanatate,, ptr asta eu am un cont deschis la banca; RAIFFAISEN BANK IN ROMANIA ARE NR RO93RZBR0000060001059026 IN LEI .si-n euro nr ro72rzbr0000060004438690.pe nume mihai feraru cod zwift: RZBRROBU. Va rog sa nu ma uitati. Doamne Ajuta. A-R
Am ca martor pe Dumnezeu, ptr ca numai el stie si vede totul, el ne va rasplati pe fiecare ptr faptele noastre.
ROMANIA
România, țara în care câinii sunt ucişi cu bestialitate | A șaptea dimensiune says:
mai 2nd, 2016 at 18:41
[…] Cât rău poate face Biserica Ortodoxă României […]
Ce mai spun elitele din România | A șaptea dimensiune says:
mai 2nd, 2016 at 19:13
[…] Cât rău poate face Biserica Ortodoxă României […]
Ambasadorul SUA în România (2007): "Este îngrijorătoare mărirea influenţei oligarhilor din România şi rolul lor ca unealtă a intereselor ruseşti" | A șaptea dimensiune says:
iunie 23rd, 2016 at 21:11
[…] Cât rău poate face Biserica Ortodoxă României […]
Legile în România, poveşti pentru fraieri | A șaptea dimensiune says:
iunie 24th, 2016 at 20:22
[…] Cât rău poate face Biserica Ortodoxă României […]
Dinel Staicu, un infractor bolşevic din Republica Securistică România | A șaptea dimensiune says:
iunie 24th, 2016 at 20:39
[…] Cât rău poate face Biserica Ortodoxă României […]
Infractorul Vîntu şi legile României | A șaptea dimensiune says:
iunie 25th, 2016 at 16:29
[…] Cât rău poate face Biserica Ortodoxă României […]
Curvele României | A șaptea dimensiune says:
iunie 26th, 2016 at 14:22
[…] Cât rău poate face Biserica Ortodoxă României […]
Drumul Preşedintelui: de la adevăruri necesare la inexactităţi şi limbă de lemn | A șaptea dimensiune says:
iunie 26th, 2016 at 18:31
[…] Cât rău poate face Biserica Ortodoxă României […]
Ce ştim despre Inchiziţie | A șaptea dimensiune says:
iulie 25th, 2016 at 14:05
[…] Cât rău poate face Biserica Ortodoxă României […]
Două decenii de îndoctrinare religioasă în România | A șaptea dimensiune says:
iulie 25th, 2016 at 14:20
[…] Cât rău poate face Biserica Ortodoxă României […]
Decât 5 soţii ca mafiotul Tăriceanu, mai bine un video-chat erotic sănătos | A șaptea dimensiune says:
iunie 10th, 2019 at 18:16
[…] poţi avea o discuţie liberă cu o domnişoară (excludem homosexualii, că nu suntem popa Pomohaci). În funcţie de taxa plătită, tipa fără prejudecăţi îţi poate arăta cum se poate monta […]