Ocolul limbii române în câteva cuvinte şi expresii
vineri, iunie 12, 2020 16:44
Vorbim la întâmplare, mestecăm cuvintele ca pe guma de mestecat, mânuim limba română cu instinctul cu care boul se întoarce la ieslea lui, iar albina în stupul ei.
Puţini ştiu ce înseamnă a da târcoale, a da sfară în ţară sau a cădea cu hârzobul din cer.
Târcoalele pe care le dăm la plural vine de la târcol, care este masa olarului. Olarul apasă cu piciorul pe pedală şi învârte târcolul cu vasul pe ea, pe care îl modelează artistic cu mâinile sale pline de lut umed şi lipicios. O învârtire completă a masei olarului, adică a târcolului, se numeşte târcoală, iar mai multe învârtiri târcoale.
A da sfară în ţară însemna a da de ştire, a răspândi o veste. Pe vremuri, când năvăleau oguzii sau pecenegii sau tătarii, se făceau focuri pe dealuri, iar ca vălătucii de fum să fie cât mai vârtoşi, vreascurile erau udate sau unse cu slănină. Sfara este un miros greu şi un fum înecăcios, rezultat din prăjirea cărnii sau a grăsimilor, al cărei produs este un cuvânt pe cale de dispariţie, atestat îndeosebi în graiul maramureşean.
A cădea cu hârzobul din cer înseamnă a pica pe neaşteptate. O traducere relativă în latină a acestei expresii este Deus ex machina. A se crede coborât cu hârzobul din cer înseamnă a se considera buricul pământului. Ambele hârzoabe îşi au originea în cuvântul hârzob, care este o funie zdravănă sau un coş de funii utilizate la coborârea sau ridicarea greutăţilor din adâncime. Hârzobul era folosit cu succes de călugării scărari, care trăiau în peşteri sau pe piscuri greu accesibile. Rolul hârzobului era acela de lift. Când ţi se rupea hârzobul, cădeai, în mod logic, pe neaşteptate. Hârzobul mai poate fi văzut şi astăzi la mănăstirile de la Meteora, din Grecia sau la cele de pe pârâul Kerit, din deşertul Hozeva, din Israel, unde este folosit la aprovizionare. (“Academia Caţavencu”, nr. 649/2004)
Citeşte şi articolele:
