A șaptea dimensiune

Pleonasmele limbii române (I)

Începând cu acest material, voi aminti câteva din pleonasmele limbii române, unele mai evidente, altele mai subtile, folosite atât de mult, dar greșit, la tembelizor, la radio, în presa scrisă și (sau mai ales) la școală. Când auzi pe câte unul, profesor cică, ce spune “mă întorc înapoi”, când “a (se) întoarce” înseamnă “ a (se) înapoia”, ti se face rău. Este un pleonasm cât Universul de mare (ca și cum te-ai putea întoarce înainte). Dar, vorba aia, așa se pregătesc viitorii votanți PSD = PCR, ce vor înțelege perfect limba de lemn a lui Ilici “KGB” Iliescu sau limba de șmecheraș penal a lui Viorel Ponta. Haideti să-i dăm drumul la treabă.
ABUZ = întrebunițarea fără măsură a unui lucru; exces”. Formularea “prea mult abuz” este pleonastică.
ADITIV = substanță care se adaugă la un ulei mineral pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. Formularea “a adăuga aditiv” este pleonastică.
ADULMECA = a simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. Formularea “a adulmeca mirosul” este pleonastică.
Bibliografie: Gabriel Angelescu, Dicționar de pleonasme, Editura Coresi, București, 1995

Verbul „a copia”, varianta moldoveneasco-rurală

Se pare ca nevinovatul verb a copia dă mari bătăi de cap unora. Manualele școlare folosesc forma corectă „copiez”, atunci când vine vorba de persoana I singular. Browser-ele la fel, dacă au interfață în limba română. Nu același lucru se poate spune despre unii, să-i numim intelectuali, mai de pe la țară, ce preferă să spună „copie” în loc de „copiez” sau tot „copie” în loc de „copiază”. „Domn profesor, aud pe la clase, X copie (???) de la Y.” De ce se spune așa? Simplu: dacă până și doamna de limbă română, cu studii la Spiru Haret, pronunță „copie” în loc de „copiază”. Și uite așa elevii sunt în continuare cu „copie” în brațe, chiar dacă au tablete în care se afișează clar „copiază”.

Ghid minimal de folosire a virgulei (II)

Folosirea virgulei. Regula 4
Punctuația numelui predicativ. Intercalarea de adverbe, precum „desigur”, „fireşte”, „aşadar”, „bineînţeles”, „în concluzie”, „în realitate”, impune punerea virgulei.
Exemple:
“Copacii sunt, desigur/firește/așadar/bineînțeles/în concluzie/în realitate, înalți”.
Folosirea virgulei. Regula 5
Se pun între virgule adverbele intercalate între subiect şi predicat.
Exemple:
“Eu, bineînțeles, voi îngriji de flori”
“Mama, firește, era îngrijorată”
Folosirea virgulei. Regula 6
În propoziție, înainte de „precum” şi „ca şi” se pune virgulă.
„Cartea, precum şi / ca şi experiența, ne demonstrează că…”
Folosirea virgulei. Regula 7
Termenii „totuşi”, „aşadar”, „prin urmare” şi „deci” urmează următoarele reguli în ce priveşte punctuaţia:
Totuşi
“Totuşi, la mare e soare mereu”. La începutul propoziţiei „totuşi” este urmat de virgulă.
“As fi vrut totuși să spun două vorbe”. În interiorul propoziției „totuşi” nu se desparte.
Aşadar, prin urmare, deci
“Să devină moral, așadar/deci/prin urmare om religios”. Conclusiv, se pune virgulă înainte.
“Concluzia este, așadar/deci/prin urmare, următoarea” În interiorul propoziției se pun virgule.
“Așadar/deci/prin urmare, sunteți împotriva mea!”. La începutul propoziției, se pune virgulă după termeni.
Folosirea virgulei. Regula 8
„De exemplu” se desparte în toate cazurile prin virgule.
Exemplu:
„Am să te susţin în demersul tău, de exemplu, am să vorbesc cu fratele meu pentru a te ajuta cu şcoala”.

Ghid minimal de folosire a virgulei (I)

Folosirea virgulei. Regula 1
Atunci când sunt legate prin „şi”, „ori” sau „sau”, de regulă, părțile de vorbire sau propozițiile nu se despart prin virgulă. Excepţii apar în situaţia în care aceşti termeni se repetă, ca în exemplele de mai jos.
Excepţii:
„O să vin şi eu, şi sora mea”; „O să mă ajute ori Ionel, ori Gică”; „Sau noi eliberăm camera, sau voi nu mai veniţi”.
Folosirea virgulei. Regula 2
Se despart prin virgulă părțile de vorbire sau propozițiile legate prin: „nici”, „dar”, „însă”, „ci”, „dar şi”, „precum şi”, „deci”, „prin urmare”, „aşadar”, „în concluzie”.
Exemple:
„Am să revin acasă, însă eu fac regulile”; „M-am pregătit foarte bine, prin urmare voi lua o notă bună”.
Când „iar” este adverb cu valoare de „din nou”, nu se desparte prin virgulă.
“Aceasta este iar condiţie de îndeplinit pentru rezolvarea problemei”
Folosirea virgulei. Regula 3
Se desparte întotdeauna prin virgulă substantivul la vocativ, în exprimări de tipul de mai jos.
„Încerc prin aceasta, domnule director,…”

Cum se pun întrebări tembele în “Monitorul de Botoșani”

“Monitorul de Botoșani” este acea fițuică plină de truisme și banalități, la care se adaugă violul sau crima zilnică din “civilizata” Moldovă. Dar absurdul publicației nu se oprește aici. În ediția online a “Monitorului”, un redactor corigent la cursul de logică pune, în cadrul unui sondaj, următoarea întrebare: “Credeți că este nevoie de schimbarea orei de două ori pe an?”. Trebuie să fii tare idiot ca să formulezi o astfel de întrebare. Nu-i o schimbare de “două ori pe an”, ci trecerea la ora de vară și revenirea. Mă mir că Idioțenia Sa nu a trecul la variante și “o singură schimbare de oră pe an”. Adică dai ceasul înainte și-l lași așa. Sau înapoi. Iar la variantele de răspuns, același “deștept” a trecut “Nu știu” și “Nu mă interesează”, diferența dintre aceste variante fiind aproape nulă (vedeți și captura de mai jos). Dacă nu știu, e clar că nu mă interesează, iar dacă nu mă interesează, nu știu. Cred că trebuie avansat respectivul, apoi, logic, scos în șuturi din redacție. Dar aceasta s-ar întâmpla în Germania, nu în cel mai ilogic județ din România.

Citeste si Limba noastră-i o comoară (I)