Ronald Reagan, preşedintele american ce a reuşit eliminarea comunismului criminal de pe Terra

vineri, noiembrie 18, 2016 19:32

Comunism = NazismA devenit președinte în SUA după o catastrofă de președinte democrat, Jimmy Carter, un papă-lapte ce le-a permis rușilor comuniști să înainteze oriunde în lume, inclusiv să invadeze Afganistanul. Instalat la Casa Albă în 1981, Ronald Reagan a reușit în cei 8 ani cât a fost cel mai puternic om al planetei să facă din comunismul criminal istorie. Norocul Europei în eliberarea de comunism l-a constituit întâlnirea a doi oameni geniali ce au marcat istoria sfârșitului de secol XX: Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov. Fără ei și azi, probabil, am fi mâncat pâine cu rația și am fi stat în întuneric, așteptând vremuri mai bune.

Într-o Rusie imperialistă și criminală, care pe unde a trecăt a lăsat durere și lacrimi, a apărut și o personalitate luminată, un om pus în slujba binelui și a libertății, un comunist ce inițial a încercat să reformeze sistemul criminal bolșevic și a realizat ceea ce știam cu toții: comunismul nu poate fi reformat, el trebuie făcut să dispară. Din 1984 și până în 1991, Mihail Gorbaciov a asigurat o tranziție pașnică la un sistem democratic, în care fiecare cetățean să-și poată exprima liber opinia, să poată circula liber.

Revenind la Ronald Reagan, mai trebuie spus că este președintele american ce a înțeles cel mai bine natura criminală a comunismului si nevoia de libertate a Estului Europei aflată în acel moment sub cizma imperialistă sovietică. O dovadă în acest sens o constituie câteva ziceri ale marelui Ronald Reagan, dintre care aș aminti:

  • Cum poţi recunoaşte un comunist? Este cineva care i-a citit pe Marx şi Lenin. Cum poţi recunoaşte un anticomunist? Este cineva care i-a înţeles pe Marx şi Lenin.
  • Domnule Gorbaciov, dă jos acest zid!
  • Dragii mei americani, îmi face plăcere să vă spun că tocmai am semnat legislaţia care scoate Rusia în afara legii pentru totdeauna. Bombardamentele vor începe în 5 minute. (Era o glumă spusă la un post de radio.)
  • Dacă în Uniunea Sovietică s-ar îngădui existenţa unui alt partid, ar fi tot o ţară cu un singur partid, fiindcă toată lumea ar adera la celălalt partid.
  • Democraţia este o formă de guvernare pentru care merită să-ţi dai viaţa, fiindcă este cea mai profund onorabilă formă de guvernare gîndită vreodată de om.
  • A apăra drepturile chiar şi a ultimului individ dintre noi este practic singura scuză pe care guvernul o are pentru a exista.
  • Informaţia este oxigenul timpurilor moderne. Se infiltrează prin ziduri cu sîrmă ghimpată, adie peste graniţe electrificate.
  • Cineva mi-a explicat diferenţa dintre democraţie şi democraţie populară: este aceeaşi diferenţă ca între o cămaşă şi o cămaşă de forţă.
  • Socialismul ar funcţiona numai în două locuri: în rai, unde nu este nevoie de el, şi în iad, unde există deja.

Sursa

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu