Un veac de singurătate cu goţii

duminică, aprilie 22, 2018 10:24
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorÎn anul 275, după ce ultimul oficial roman pleca şi stingea lumina, în Dacia se aprindea făclia civilizaţiei germanice. Termele, podurile, apeductele şi viaductele au fost înlocuite scurt, cât ai zice “ajutor!”, cu elemente noi de urbanistică: focul, praful şi pulberea.

La vremea aceea, germanii aveau mai multe variante, dar la noi operau doar cinci: vandalii, goţii, gepizii, victoalii şi taifalii. Cu excepţia goţilor care nu aveau prejudecăţi şi jefuiau fără discernământ, inclusiv în Moldova şi Muntenia, restul migratorilor nemţi să călcau pe copite prin Tarnsilvania şi Banat. Un timp, adică vreo 60 de ani, barbarii s-au mulţumit cu distracţii locale şi nu s-au prea obosit să treacă Istrul în Moesia, unde plăcerile erau încă păzite de armele romane. Totuşi, din când în când, nevoia de a mai schimba o săgeată, două cu legiunile şi ispita unui oraş civilizat în flăcări îi mai făceau să călătorească la galop în sudul Dacie. În 367, însă, ei au incendiat cu aşa sârg malul bulgăresc, încât împăratul Valens i-a luat la ochi. În 368 şi 369 armata romană a dat să treacă Dunărea în urmărirea goţilor. Din cauza inundaţiilor n-a reuşit decât odată. Atanaric, şeful vizigoţilor, a tăiat calea legiunilor lui Noviodunum (Isaccea). Tot acolo, legiunile i-au tăiat lui Atanaric o mare parte din armată, silindu-l să se replieze singur în Carpaţi. În tot acest timp populaţia băştinaşă, adică strămoşii noştri daco-romani, îşi vedea liniştită de treabă: se ascundea în munţi şi se preocupa de etnogeneză.

Din fericire, cei mai măiaştri cotropitori, vandalii, n-au prea avut timp de noi. Ei erau foarte preocupaţi de gepizi şi mai ales de soţiile acestora, al căror nume ne sfiim să-l scriem. Vandalii şi gepizii s-au cocoşat reciproc o bună perioadă istorică, dând astfel poporului român aflat în formare şansa de a-şi păta mai puţin puritatea etnică.

Una peste alta, goţii, vandalii, gepizii, victoalii şi taifalii au fost migratori blânzi. La plecarea lor, Dacia era încă prosperă, nu ca astăzi. Din păcate, plecarea lor a însemnat venirea hunilor, pe care chiar şi nepotoliţii vandali îi considerau un pic cam exageraţi. Dar despre asta în episodul următor. (“Academia Caţavencu”, nr. 437/2000)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Un veac de singurătate cu goţii”

  1. Hunii – o lecţie de călărie | A șaptea dimensiune says:

    februarie 2nd, 2019 at 11:16

    […] Un veac de singurătate cu goţii […]

  2. Cel ce nu cunoaşte mila, ori e prost ori e Attila | A șaptea dimensiune says:

    februarie 2nd, 2019 at 11:17

    […] Un veac de singurătate cu goţii […]

Adauga un comentariu