A şaptea dimensiune pe Facebook (DCCCLXXV)
joi, aprilie 17, 2025 16:09Voi vă dați seama că în urmă cu aproximativ 35 de ani se întâmplau lucrurile astea în București, în uralele mulțimilor, iar acum suntem în Schengen/NATO/UE? (Sorin Melenciuc pe X)
Ei bine, dragii mei, acolo vor să ne readucă putiniştii criminali Georgescu, Simion, Şoşoacă, Ponta, aceşti trădători de neam şi ţară, cei care, dacă Justiţia ar funcţiona în regimul criminal PSD+PNL, ar trebui să fie la puşcărie, pentru toate acţiunile criminale asupra României întreprinse în ultima perioadă (la Simion şi Şoşoacă, în ultimii 5 ani).
„Neomul ucide din nou în duminica Floriilor
Creștin, ortodox, ctitor de biserici, patriot, iubitor de oameni, făcător de pace… Ucigașul de copii ni se înfățișază azi sub multiple chipuri care ascund fața hâdă a Neomului.
Încopitații care-i poartă vorbele peste tot, inclusiv pe la noi pe meleag, de la biserici, până la rețelele sociale, îi sunt în cel mai bun caz complici. Ei sunt Răul de lângă noi.
Crima în masă din duminica Floriilor din orașul ucrainean Sumî, cu peste 30 de morți, dintre care doi copii, și 80 de răniți, ar trebui să umple de oroare orice ființă umană.
Cu Putin nu se poate da mâna, nu se poate face “pace”, cu Răul nu te poți însoți decât dacă ești o ființă profund coruptă moral. Ca să rămânem oameni, ființe morale și creștine, Neomul trebuie recunoscut și denunțat fără frică!” (Florin Negruţiu pe LinkeIn)
Citeşte şi articolele:
