A şaptea dimensiune pe Facebook (DIII)

duminică, martie 6, 2022 8:08

Catalin Radulescu, deputat PSD6 iulie 2020

Acest gunoi reprezintă statul român. Statul român mafiot al ciumei roşii, evident.

Această jigodie nu ştie limba română nici cât un elev de clasa a V-a, cu nota 7 la acest obiect de studiu. Corect “mă-ta”, nu “măta”. Ca să nu mai spunem de virgule şi alte semne de punctuaţie.

Acest aurolac are limbajul ultimului interlop din România, deşi trebuie să fie un model de comportament.

Această panaramă de om îşi permite să ameninţe un alegător român cu bătaia (sau cu moartea?) deşi sunt infracţiuni în orice ţară civilizată.

Acest grobian mărturiseşte senin că are rude printre interlopi, deşi aşa ceva nu este un motiv de laudă, mai degrabă fiind un motiv de demisie de onoare (asta într-o ţară civilizată).

Acest imbecil îşi permite să eticheteze “homosexual”, adică ceva rău, pe cineva pe care, probabil, nu-l cunoaşte, dar are el o problemă cu homosexualii într-o Europă a toleranţei faţă de această minoritate.

Pentru un asemenea comentariu se poate ajunge la puşcărie, la demisie sau la balamuc. Asta tot într-o ţară unde demnitarii chiar răspund în faţa alegătorilor pentru faptele lor.

Deşi au trecut nişte ani, deputatul PSD Cătălin Rădulescu nu a păţit nimic.

Preşedintele Iohannis vorbea în campania electorală de “România normală”. Ei bine, pentru mafioţii din PSD, asta-i normalitatea: un stat mafiot, în care “aleşii” au privilegii, nu răspund pentru faptele lor, unele penale, iar cei care muncesc au ajuns sclavii acestor târâturi.

Care-i soluţia? Păi, ultima soluţie e doar una: înc-o revoluţie!

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu