Cum a fost falimentata Bancorex de catre fostii comunisti (II)

luni, noiembrie 13, 2017 21:15

Ion Iliescu, PSDCopilăria tembelă a Bancorex

Din 1992 banca a luat-o, lipa-lipa, prin economia halucinogenă de stat-de-piaţă. La cârmă, dl. Pescariu. Greu. Greu, în primul rând, pentru că, dintre toate băncile foste de stat, metamorfozate comerciale, doar Banca Agricolă şi BRD-ul avuseseră o minimă experienţă în proiecte de investiţie, în creditări. Bancorex avusese o viaţă confortabilă de gestionar al comerţului exterior. Nimeni nu auzise de funcţia de “ofiţer de investiţie”. Dar cum conştiinţa incompetenţei nu există la români, nimic nu a împiedicat banca să se lanseze în creditarea celor mai haioase investiţii. Aşa au încolţit, mai târziu, la Slobozia, ferma Dallas şi turnuleţul Eiffel. Sau, ca să rămânem în perioada 1992-1993, imaginaţi-vă cam ce a fost în mintea preşedintelui Pascariu când Vitali Usturoi, cetăţean moldovinesc, i-a propus să i se finanţeze afacerea garantând cu un pumn de pietre semipreţioase. Păi, ce să fie, beznă, odată ce i-a dat pentru totdeauna 10 milioane de dolari. Şi uite-aşa s-a născut celebrul scandal “Valeologia”.

Semiprivatizarea Bancorex

În 1993 (cu mafia PSD la guvernare – n.m.), prin vară, s-a petrecut o nouă reformă: banca, din societate comercială aflată în proprietatea statului, a trecut în proprietatea FPS, a FPP-urilor şi a salariaţilor. Cu alte cuvinte, a devenit proprietate privată de stat. Iar FPS-ul (controlat de PSD – n.m.) l-a numit la conducere pe controversatul Temeşan. La preluare, judecând după documentele oficiale, banca se afla la 0 – din punctul de vedere al raportului dintre venituri şi cheltuieli. Performanţele băncii: volumul de afaceri a crescut de la 3,5 la 49,6 şi, apoi, la 41,9 în 1996; volumul de credite – 1558 în 1993, 8591,8 în 1996; ponderea creditelor restante (neperformante) – 1,9% în 1993, 7,9% în 1996. Evident, toate aceste date erau umflate pentru a acoperi o realitate dureroasă.

În aceeaşi perioadă, banca se screme de la Cotroceni (populat atunci de criminalul KGB-ist Ion Iliescu – n.m.) până la Temeşan, via Hrebenciuc şi Florin Georgescu, şi-i clădeşte fratelui Păunescu imperiul de carton. În raportul băncii, creditele maharajahului de Caracal nu figurează la categoria “neperformante”. Prin succesive creditări, garantate în “fuior”, datoria acestuia atinge cote impresionante şi, mai ales, aflate într-o proporţie catastrofală faţă de rezerva sa financiară reală. Din datoria Bancorex la începutul anului 1999, jumătate – aproximativ 200 de milioane de doalri – reprezintă ceea ce s-a pompat politic în arterele fraţilor Păunescu (patronii postului B1 TV, printre altele – n.m.).

Dar banca s-a aflat la pedala guvernanţilor (în principal, a mafioţilor PSD-işti – n.m.) şi pentru un mult mai hulpav consumator: consumatorul de căldură. În fiecare iarnă, România a cheltuit aproximativ 1 (un) miliard de dolari: Bancorex s-a împrumutat pe piaţa externă şi a cumpărat petrolul pentru rafinăriile noastre populare. Acestea au garantat împrumuturile cu însăşi fiinţa lor numită Astra, Petrobrazi, Petromidia şi aşa mai departe. Rafinăriile au făcut, totodată, efortul să-şi achite datoriile, cu mare întârziere, cu lei devalorizaţi, şi cu mari restanţe. Până în iunie 1997 se acumulase o gaură de 507 milioane de dolari (până în 2007, la butoane s-au aflat, singuri sau în diverse alianţe, mafioţii din PDSR, actualul PSD –n.m.). În sfârşit, trebuie să ne amintim că suntem români, deci dedulciţi la mită. Funcţionarii băncii au pus râtul la afaceri, cum a fost cea crescătoare de porci numită Sanca. Gaură de 70 milioane de dolari. Credit neperformant. Una peste alta, până în 1996 doar 5% dintre creditele neperformante au fost generate de sectorul privat, dacă excludem creditele acordate Fraţilor Păunescu (primii mafioţi miliardari ai României bananiere – n.m.).

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu