Cum a fost falimentata Bancorex de catre fostii comunisti (I)

duminică, noiembrie 12, 2017 13:41

De la stanga: Ion Iliescu si Petre RomanLa 22 decembrie 1989, Bancorex intra în capitalismul original instaurat de criminalul KGB-ist Ion Iliescu cu 1,7 miliarde dolari cash (peste 2 miliarde la valoarea de astăzi – n.m.) şi 3,3 miliarde creanţe (adică bani ce urmau a fi încasaţi de bancă de la diverşi debitori; peste 3,5 miliarde la valoarea de astăzi; adică 2 + 3,5 = 5,5 miliarde dolari furaţi, în principal, de către fosta nomenclatură comunistă, devenită PSD-istă, care ne explică astăzi ce rea este Justiţia, mai precis braţul ce se ocupă de corupţie al justiţiei, DNA-ul).

Imediat după 22 decembrie 1989, este uns preşedinte al Bancorex numitul Voloşniuc, fost preşedinte al băncii pe la începutul anilor 1980, adică fost comunist de nădejde. Voloşniuc şi-a făcut treaba cu brio: a stat al conducerea băncii până în momentul în care a fost tocat ultimul dolar. Oricum, lui Voloşniuc, numit ulterior la Banca Franco-Română de prietenii KGB-işti din conducerae României, doar la Paris ai unde cheltui banii furaţi, nu i se poate reproşa întreaga sumă dispărută, şi era doar începutul jafului, deoarece, pe atunci, banca era o instituţie de stat, şi răspundea la comenzi venite sub formă de Dispoziţii de Guvern. Iar cine îndrăznea să-i atragă atenţia lui Petre Roman, pe atunci prim-ministru al României, că se sparg prea mulţi dolari pe whisky, televizoare color şi săpunuri de tratat drept contrarevoluţionar. Deh, ştia spaniolul ce-i aia fiesta.

Dar, în 1991, s-au terminat banii. Până să fie transformată în societate comercială, Bancorex avea deja o datorie de 800 milioane de dolari. Datorie care a fost preluată de BNR ca datorie a statului – stat care, de fapt, o şi produsese. În jurul acestui moment a venit pe lume şi primul scandal, legat de cursul dolar-leu la care a fost efectuată operaţia – cazul “miliardului furat”, cum îl botezase Curtea de Conturi. O prostie. Nu furat, ci mâncat. De foştii comunişti vopsiţi în democraţi şi puşi pe jaf.

Ce se poate înţelege din acest prim episod al falimentării Bancorex? Se poate înţelege că prin 1990, 1991 politicienii puteau fura fără probleme, fără să-i deranjeze nimeni, deşi pe atunci existau judecători, procurori etc. Exact după acea perioadă de jaf plânge jegul Tăriceanu, mafiotul care vine cu teorii aberante despre statul paralel. Statul după care plânge mafiotul Tăriceanu este tocmai statul impotent de la începutul anilor 1990, care nu a întreprins nimic pentru a stopa jaful şi, în final, distrugerea economică a României. Evident, şeful statului de atunci a fost criminalul Ilici Iliescu, ce ar trebui judecat nu numai pentru genocidul de la Mineriade şi din Decembrie 1989, ci şi pentru subminarea economiei naţionale, distrugerea materială şi morală a României, transformarea României într-un stat mafiot, condus de clanurile interlope, mai precis de clanul mafiot cu acronimul PSD. (Informaţiile despre falimentarea Bancorex sunt preluate din “Academia Caţavencu”, nr. 379/1999.)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

One Response to “Cum a fost falimentata Bancorex de catre fostii comunisti (I)”

  1. Cum a fost falimentata Bancorex de catre fostii comunisti (II) | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 25th, 2019 at 14:43

    […] Cum a fost falimentata Bancorex de catre fostii comunisti (I) […]

Adauga un comentariu