De unde putem alege cele mai ieftine biciclete pentru copii in 2018?

marți, ianuarie 2, 2018 10:51
Posted in category Diverse

Bicicleta copiiAlbert Einstein spunea că viaţa este precum mersul pe bicicletă: pentru a-ţi menţine echilibrul, trebuie să mergi înainte. Cu toţii ne amintim de perioada atât de frumoasă a copilăriei, perioadă în care nu aveam griji şi probleme, bucurându-ne de fiecare moment al vieţii. Bucuria era maximă atunci când primeam cadouri, unele dintre ele atât de râvnite. De exemplu, îmi amintesc şi azi, parc-ar fi fost ieri, de acel moment în care tata mi-a cumpărat prima bicicletă, un model nu foarte reuşit (în comparaţie cu modelele de astăzi), cum era atunci, în acele vremuri. Eram atât de încântat de bicicleta mea încât mi se părea că am lumea la picioare.

Astăzi, adult fiind, şi trăind în alte vremuri, atunci când am avut de oferit, destul de recent, copiilor mei câte o bicicletă, am dat o căutare pe net şi am gasit aceste biciclete frumoase pentru copii pe bekid.ro. Şi am ales următoarele trei modele, de care sunt foarte mulţumit.

  • Bicicleta 126 Rin – Dino Bikes (vedeti poza de mai sus) este un model de bicicletă destinată fetiţelor între 3 – 5 ani şi înălţimea între 87 şi 120 cm. Are un preţ accesibil, transportul este gratuit şi la această comandă primiţi şi un cadou. Nu mai spun că aveţi şi o reducere de preţ, aşa încât este o opţiune de luat în seamă.
  • Bicicleta 143 GIn – Dino Bikes este destinată băieţilor ce au vârsta între 4 şi 6 ani, iar înălţimea între 95 şi 127 cm. Şi la acest model, transportul este gratuit, veţi primi bicicleta la uşa locuinţei, la un preţ mai mult decât atrăgător.
    Bicicleta 143 GIn – Dino Bikes
  • Bicicleta Hello Kitty 20 – Dino Bikes (cea din imaginea de mai sus) este ideală pentru fetele cu vârsta între 7 şi 12 ani, ce au înălţimea între 150 şi 185 cm. Are frână pe ambele roţi, plus cauciucuri gonflabile.
    Bicicleta Hello Kitty 20

Pentru un plus de informaţii, vizitaţi şi pagina de Facebook bekid.ro.

Iată şi datele de contact, dacă doriţi să alegeţi un model, sau mai multe, dintre bicicletele prezentate.

SC ADA ONLINE SRL
Sebes, Str Aviator Olteanu, Nr 42, Jud Alba

Telefon: 0376448029
E-mail: comenzi@bekid.ro

Istoria bicicletei

Şi dacă tot vorbim despre biciclete, poate nu ar fi rău să ştim cum a apărut bicicleta, cărui muritor i-a venit ideea unui vehicul pe două roţi. La fel ca în multe alte cazuri, dacă nu este francez sau englez, este german. Unui german, baronul Karl Drais von Sauerbronn, i-a venit ideea să inventeze “Laufmaschine”, o “maşină de alergat”, prezentată prima oară al Paris în 1818. Acest prim strămoş al bicicletei era construit în totalitate din lemn şi nu avea pedale. Pentru a folosi această primă bicicletă trebuia să împingi cu picioarele în pământ şi obţineai mult dorita deplasare. Era, să recunoaştem, destul de incomod, dar, pentru acele vremuri, însemna un oarece progres tehnologic.

Anii secolului al XIX-lea trec şi ajungem în anul 1865 când au apărut, pentru prima dată la o bicicletă, pedalele. Acestea erau aplicate direct pe roata din faţă, maşinăria acelor vremuri numindu-se velociped, pentru specialişti, şi “bone shaker” (scuturător de oase), pentru oamenii obişnuiţi. Construit din lemn, velocipedul avea o bandă de metal pe roţi, pentru o rezistenţă sporită. Aceasta făcea călătoria pe velociped destul de incomodă, mai ales dacă mergeai pe o stradă pavată cu pietre.

Nu peste multă vreme, în 1870, apare bicicleta cu o roată foarte mare în faţă şi una foarte mică în spate. Aceasta prezenta câteva noutăţi clare, în comparaţie cu modelele anterioare: nu era din lemn, avea un cadru din metal, folosea pentru prima oară cauciucul şi spiţele, astfel încât o călătorie cu acest model de bicicletă era mult mai confortabilă. Roata era mai mare în faţă deoarece, considerau inventatorii de atunci, o rotaţie a pedalelor permitea o deplasare pe o distanţă mai mare. Este şi primul model ce a primit numele de bicicletă (bicycle).

Modelul anterior era destul de instabil, bărbaţii se puteau accidenta uşor, iar femeile acelor vremuri, îmbrăcate cu fuste lungi şi strânse de corset, le era aproape imposibil să folosească bicicleta. Aşa a apărut bicicleta bicicleta cu trei roţi, ultilizată, în acele vremuri, inclusiv de medici şi avocaţi.

Odată cu sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, apar modelele de bicicletă aşa cum le cunoaştem astăzi. Bicicleta a ajuns să fie utlizată de scară largă şi datorită mişcărilor de emancipare a femeilor, acestea, cu ajutorul bicicletei, devenind libere să se deplaseze pe distanţe scurte. Bicicleta a adus pe lume un grad mai mare de libertate şi a schimbat modul nostru de viaţă.

Bicicletele pentru copii, cadoul ideal pentru copiii nostri.

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu