A șaptea dimensiune

Deşi ne-au stat pe cap vreo cinci secole, slavii nu ne-au marcat prea mult. Poate tocmai de aceea ei au simţit nevoia să mai năvălească odată în 1944, adunci când ne-au adus comunismul pe cap.

Doar 16,4% din cuvintele limbii române sunt de origine slavă, fapt care arată ori că slavii vorbeau puţin, ori că, atunci când vorbeau cu românii, nu prea aveau ce să le spună.

În perioada dominaţiei slave, poporul român a renunţat la alpinism. El a lăsat baltă crestele munţilor şi şi-a mutat gospodăria la şes unde viaţa era mai facilă şi caii slavilor mai uşor de furat. Colaborarea cu migratorii a mers şnur. Pe lângă combinaţiile amoroase oarecum previzibile între cele două neamuri s-au înfiripat şi relaţii administrative utile. Din acest domeniu, cuvintele boier, stăpân, jupân, cneaz, voievod, toate de origine slavă, ne indică limpede ce anume au reţinut românii din ideea de convieţuire. Pentru cazul diferendelor interetnice, strămoşii noştri ne lasă să ghicim soluţia lor din cuvintele sabie, suliţă, praştie, topor, selectate prevăzător din acelaşi lexic slav.

Trebuie spus că economia acelei epoci era înfloritoare, deşi economiile populaţiei băştinaşe fluctuau după toanele alogenilor. Ici-colo apăreau fonduri mutuale de investiţii unde fraierii locali îşi depuneau care turmele, care recolta până când o ceată de barbari le jefuia în voie, fără să fie pedepsită. Astfel au rămas notorii Fondul Longobard de Investiţii, HUNII-INVEST, Carpi-tas, Geto-prosper, Mondacon şi Codrul Naţional de Acumulare, toate sub deviza “Dormi liniştit, barbarii prădează pentru tine”. Una peste alta, în acele vremi, în Dacia lucrurile păreau că iau o întorsătură pozitivă. Un profet israelit din epocă, Brucanus Minor, era de părere că românii vor trăi mai bine abia peste 20 de veacuri. (“Academia Caţavencu”, nr. 445/2000)

Citeste si articolele:

• Un moment cam slav de înger
• Unora le-o dat cu carul, numa’ nouă cu avarul
• Afară e vopsit gardu’ şi-năuntru-i longobardu’
• N-avem oşti, dară iubirea de moşie era zid, peste care sărea lesne când un hun, când un gepid
• Cel ce nu cunoaşte mila, ori e prost ori e Attila