La PSD = ciuma roşie, mafia merge mână-n mână cu birocraţia

luni, februarie 24, 2020 19:24

Dan VoiculescuBirocraţia omoară România, iată o zicere de care mafioţii din PSD = ciuma roşie n-au ţinut seama niciodată. De aceea, la fel precum străbunii lor, comuniştii criminali, au inventat tor soiul de aberaţii pentru a face viaţa celor care munceau în România un coşmar. Rezultatul a fost crearea unui imens aparat birocratic, plătit de “fraierii” care muncesc şi produc ceva în această ţară, pe de o parte, iar pe de altă parte stagnarea economică a României, ştiut fiind faptul că doar investiţiile, plusvaloarea, eficienţa şi productivitatea crescută a muncii ridică o ţară. Şi cum să fii eficient şi productiv în statul mafiot condus de PSD, care a transformat România într-o ţară de rahat, din care au plecat peste 10 milioane de oameni, din moment ce, în loc să fii creativ şi să produci plusvaloare, eşti obligat să pierzi timp pe la ghişee, deoarece, repet, aşa vrea statul mafiot al PSD = ciuma roşie.

Iată şi o scrisoare deschisă din 2004, atunci când mafiotul Năstase Adrian îşi adăuga milioane de euro la averea personală şi în conturi, prin “privatizarea” pe nimic a ceea ce mai rămăsese nefurat de către mafia PSD-istă în România.

Dragă redacţie, stimaţi şefi, băi colegi, iată ce mi se întâmplă

Pesediştii ăştia sunt nişte bipezi foarte perverşi. Identifică slăbiciunile adversarului, după care-l mărunţesc în ispite sau stres până cedează. Se pare că m-au nimerit şi pe mine.

Din lipsă de ocupaţii mai productive, generatoare de vile pesediste, m-am apucat să scriu la Academia Caţavencu. Fapt pentru care o doamnă de la publicaţie mă pune să semnez un contract de cesiune a dreptului de autor: “Să mergi să-l înregistrezi la Administraţia Financiară, că altfel plăteşti amendă.” Deja se încreţise pielea pe mine.

Am oroare, oroare, de trei ori oroare de birocraţi şi birocraţie. De completat hârtii, formulare, de făcut frumos în faţa ghişeului. Dar, suflet sperios de cetăţean model, zic să fac cum zise doamna. Şi tocmai aici m-au agăţat, nenorociţii…

Scap uşor de rătăcitul prin birouri, de reacţiile batjocoritoare faţă de stupiditatea contribuabilului. După care urmează grozăvia. Cine m-a pus, cine m-a pus? Ca să pot să scriu la voi, iar ca voi să mă mai şi plătiţi, iată la ce sunt supus. PSD-ul, prin instrumentul său, statul, şi-a înfipt monstruosul mecanism în nervii mei, decis fiind să mă trimită la relaxare.

Adică, iată ce obligaţii am, ca biet mâzgâlitor de hârtie: întâi de toate, trebuie să mă dotez cu un registru de încasări şi plăţi şi cu încă unul de inventar. Acestea două neapărat trebuie să fie şnuruite, numerotate şi vizate la odioasa administraţie financiară.

Apoi urmează să-mi fac rost de o oribilitate intitulată “registru unic de control”. Iar chinul nu s-a sfârşit. “Obligatoriu, dar obligatoriu, să ai la tine un facturier şi (sau?) un chitanţier”.” “Stimată doamnă, poate mă confundaţi cu fraţii Micula, eu doar…” Eu doar atât spun, acum, că m-am enervat deodată.

Băi, pesediştilor, cu fiscaliştii voştri cu tot, nu mă faceţi, băi. Nu vă şnuruiesc nici un registru, iar taxele le vărs direct la vreo casă de copii, să n-ajungă în buzunarele lui Sergiu Sechelariu (mafiot PSD-ist de la începutul anilor 2000 – n.m.). Iar cu asta v-am pupat, băi, drept pentru care semnez anonim, Contribuabil Hood. (“Academia Caţavencu”, nr. 641/2004)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu