Ce păţeşti dacă-l refuzi pe mafiotul liberal Dan Radu Ruşanu

marți, decembrie 22, 2009 17:18
Posted in category PeNaLii

Dan Radu RusanuŞtiţi cine este “hrebenciucul PNL”? Este eminenţa şobolănie a liberalilor, Dan Radu Ruşanu. Prin 2008, acesta a încercat să ia cu japca un hotel. Şi cum fraierul de proprietar a refuzat să i-l dea, s-au pus instituţiile statului, aflate în 2008 la degetul mic al liberalilor roşii, pe el. Până când fraierul care credea că trăia într-o democraţie regretă şi ziua în care s-a născut, darmite ziua în care a avut tupeul nesimţit să-l refuze pe Ruşanu.

Este vorba, în povestea liberalilor care dau românilor lecţii de democraţie, de hotelul “Predeal” din, evident, Predeal. Acţionarul majoritar, Florin Pistaie, deţinea 80% din acţiunile hotelului. Acesta refuză să vândă hotelul lui Ruşanu. Care credeţi că a fost consecinţa? I-au fost trimise pe cap controale peste controale, era pe punctul să fie executată silit, datorită unei datorii infime la buget, CNVM (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare) îi blochează acţiunile la bursă, fară motive întemeiate. Şi toate acestea deoarece, în 2008, Dan Radu Ruşanu este foarte influent, datorită PNL-ului de la guvernare, dar şi averii sale imense şi relaţiilor personale. Aceasta ar fi fost România propusă de alianţa roşie Mircea Geoană – Crin Antonescu.

Restul amănuntelor în “Academia Caţavencu”, nr.36/2008.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

6 Responses to “Ce păţeşti dacă-l refuzi pe mafiotul liberal Dan Radu Ruşanu”

  1. LeeTbv says:

    decembrie 24th, 2009 at 17:02

    Acest guvern a trecut in mare parte din cauza doamnei Udrea! Felicitari!

  2. Guvernarea Tariceanu: sabotarea armatei romane prin intermediul firmelor lui Florin Calinescu | A șaptea dimensiune says:

    martie 12th, 2016 at 18:50

    […] Ce patesti daca-l refuzi pe mafiotul liberal Dan Radu Rusanu […]

  3. În anul Domnului Tăriceanu, 2008, România îşi plătea regeşte membrii Guvernului | A șaptea dimensiune says:

    martie 12th, 2016 at 18:57

    […] Ce patesti daca-l refuzi pe mafiotul liberal Dan Radu Rusanu […]

  4. Tun de 3 miliarde de euro dat de clica lui Tariceanu Ministerului Educatiei | A șaptea dimensiune says:

    martie 12th, 2016 at 19:00

    […] Ce patesti daca-l refuzi pe mafiotul liberal Dan Radu Rusanu […]

  5. Parlamentar PNL: 12 case si 700 de euro lunar, din bani publici, pentru chirie | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 27th, 2016 at 20:32

    […] Ce patesti daca-l refuzi pe mafiotul liberal Dan Radu Rusanu […]

  6. Liberalii roşii au incalcat la greu legile tarii | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 23rd, 2016 at 16:13

    […] Ce patesti daca-l refuzi pe mafiotul liberal Dan Radu Rusanu […]

Adauga un comentariu