Sylvia
joi, august 27, 2020 14:28
Sylvia (2003); regia: Christine Jeffs; cu: Gwyneth Paltrow, Daniel Craig etc.
De obicei, nu-mi plac filmele cu nume de gagici fiindcă sunt triste. E un principiu aberant, dar să ştiţi că ţine.
Ultimul care m-a dezamăgit s-a numit Veronica Guerin, un film irlandez despre o ziaristă care luptă de una singură împotriva drogurilor. La sfârşitul filmului a fost împuşcată în cap în timp ce stătea cu maşina la un semafor.
Nici despre Iris, viaţa scriitoarei Iris Murdoch, n-am amintiri mai plăcute. După o bătrâneţe plină de suferinţă, ea şi-a dat obştescul sfârşit răpusă de boala Alzheimer.
În fine, singurul motiv pentru care am intrat la acest Sylvia a fost că prietena mea a citit o carte de Sylvia Plath, o celebră scriitoare americană pe care n-o cunosc.
Într-o anumită măsură, Sylvia Plath (Gwyneth Paltrow) îmi aduce aminte de Iris Murdoch (Judi Dench). Primele secvenţe în care tânăra bursieră Sylvia goneşte pe o bicicletă pe străzile din Anglia anului 1956 trebuie să-mi sune cunoscut. Iubirea pătimaşă între ea şi poetul britanic Ted Hughes (Daniel Craig) putea de asemenea să fie un semnal de alarmă. De aici încolo singura diferenţă este că pe Iris Murdoch o consumă boala Alzheimer, în vreme ce Sylvia este măcinată de o gelozie crâncenă, încolţită pe fondul unei labilităţi psihice.
Tenativele de sinucidere se ţin lanţ, iar probleme din cuplu sunt de un penibil care te face să juri că n-o să mai fii gelos niciodată. De fapt, după părerea mea de proaspăt ieşit de la Troia şi Van Helsing, filmul acesta păcătuieşte prin a sublinia prea mult suferinţa fără a pune la dispoziţie spectatorului măcar o jumătate de pilulă din cel mai slab anestezic. (“Academia Caţavencu”, nr. 653/2004)
Citeşte şi articolele:
