Unde ne cazam pe Transalpina

duminică, iunie 18, 2017 12:30
Posted in category Diverse

Dacă nu ştiaţi, deşi e greu de crezut că nu aţi aflat încă, s-a deschis Transalpina, drumul naţional situat la cea mai mare altitudine din România, traversează Carpaţii adică, străbătând patru judeţe: Alba, Sibiu, Vâlcea şi Gorj. În cazul în care v-aţi hotărât să parcurgeţi acest drum, bucurându-vă, în acelaşi timp, de un peisaj unic în România, şi nu numai, ar trebui să ştiţi unde puteţi poposi, o noapte sau mai multe, pentru odihină şi recreare.

Ei bine, dragii mei, cea mai inspirată alegere ar fi Hotel “Popasul Regelui”, cel mai frumos hotel de pe Transalpina. Iar aici, şi nu sunt doar vorbe goale, o să vă simţiţi ca un rege. Au oferte pentru toate gusturile şi toate buzunarele. Puteţi alege cameră dublă, triplă, apartament, iar restaurantul o să fie o adevărată încântare a simţurilor, prin tot ce oferă în domeniul culinar.

Plus că nimic nu se compară cu terasa de unde poţi admira un peisaj de basm, o privelişte de neuitat, ca să nu mai vorbim despre aerul pur şi curat de munte. Şi dacă despre Transalpina se spune că este şoseaua ce atinge norii, ei bine, “Popasul Regelui” este tocmai ceea ce lipseşte unei astfel de călătorii: locul în care te opreşti pentru memora clipa unică şi peisajul deosebit, locul unde vei reveni cu gândul ori de câte ori vei căuta un refugiu printre amintiri, locul în care ţi-ai dori să dilatezi timpul, să-l opreşti, eventual, pentru a rămâne în acel univers feeric, de care nu te-ai despărţi niciodată.

Popasul Regelui, Transalpina

Unul dintre prietenii mei, mare amator de drumeţii montane, spunea odată că singurul drum ce nu trebuie ratat din România este Transalpina, dacă vrei ceva cu totul deosebit în materie de peisaje unice. “Atunci când ajungi la Pasul Urdele, la o altitudine de 2145 metri, ai parte de un peisaj care-ţi taie respiraţia, fiind şi cel mai înalt loc atins de o şosea din România”, îmi povestea prietenul meu. “Nimic nu poate descrie în cuvinte senzaţia trăită în acele momente, în care simţi că eşti parte a unui peisaj mirific, în care pământul atinge cerul, iar sufletul tău este părtăş, pe viu, la acest miracol”, mai povestea prietenul meu atât de îndrăgostit de munte.

Popasul Regelui, Transalpina

Într-o călătorie, există un duşman nevăzut al fiecăruia dintre noi: oboseala. Aceasta face să nu percepem aşa cum merită frumuseţile pe lângă care trecem, să fim indiferenţi, mai mult decât este normal, la tot ceea ce ne înconjoară. Iar oboseala, atât de neplăcută uneori, se poate evita dacă ne cazăm la Popasul Regelui. Serviciile sunt excelente, veţi avea parte de un sejur mai mult decât plăcut, veţi intra în contact cu un personal foarte bine pregătit, care acordă fiecărui client aceeaşi atenţie pe care ar primi-o şi un rege, dacă ar trece pe acolo. Chiar am rămas impresionat de calitatea serviciilor oferite şi, mai devreme sau mai târziu, voi reveni cu drag în acel loc atât de ospitalier. Până la urmă, banii vin şi pleacă, dar acele momente unice, trăite pe Transalpina le voi purta cu mine toată viaţa, fiind deja în topul amintirilor mele de neuitat.

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu