Bere, mici şi Mitici în micul Paris

luni, iulie 9, 2018 17:31
Posted in category Literatura

Constantin BacalbaşaConstantin Bacalbaşa (1856 – 1935), fratele mai celebrului Anton (cel cu Moş Teacă), a fost toată viaţa ziarist. Un ziarist astăzi complet uitat, dacă n-ar fi avut buna inspiraţie să scrie o istorie a Bucureştilor (Bucureştii de altădată). Parte din amintiri, parte folosind ziarele vremii, a început să-şi publice istoria în 1921, acoperind perioada 1871 – 1914. Foiletoanele şi le-a strâns într-o carte în 4 volume din care, începând cu 1987, a apărut primul volum, şi, apoi, tărâş-grăpiş, s-au mai publicat două volume, al treilea apărând în 2000.

Bucureştiul lui Bacalbaşa este Bucureştiul lui Caragiale, dar şi al lui Eminescu, Slavici, Maiorescu … Adică un oraş-mahala plin de Mitici, cu grădini de vară, cu fumul grătarelor care aprovizionau maţul gros al diverşilor jupâni-onorabili, dar şi un oraş european, unde se duceau lupte politice crâncene pentru modernizarea ţării, un oraş care putea rivaliza cu Parisul prin bogăţie şi activitate culturală, măcar în ceea ce priveşte teatrul şi opera.

Un oraş în care apăreau 38 de cotidiene şi săptămânale (1885) la numai 177.646 locuitori, conform recensământului din 1878. Dintre aceştia ştiau carte 54.014 bărbaţi şi 22.383 femei. Existau 21.037 imobile, 13 legaţii şi 14 consulate, mai multe linii de tramvai, unde copiii mai mici de 6 ani, dacă erau ţinuţi pe genunchi, nu plăteau.

Salariile, la stat, erau mari, astfel: un poliţai de oraş avea între 150 şi 390 lei pe lună plus 100 de lei diurnă, atunci când morunul proaspăt costa 2 lei kilul, icrele negre de morun 18 lei kilul, un curcan 3,5 lei, o găină 1,20, o raţă 1 leu, usturoiul (o sută de căpăţâni) 60 de bani, carnea de porc 70 de bani kilul, cea de miel şi oaie 60 de bani, un sfert de viţel 5 lei … Să tot fi fost poliţai pe atunci. (“Academia Caţavencu”, nr. 482/2001)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu