A șaptea dimensiune

Friedrich August von Hayek s-a născut, la Viena, în 1899, iar ultima carte în viaţă i-a apărut după 1990, când toată lumea credea că murise de mult. De fapt, şi în 1974, când a primit Premiul Nobel pentru economie, mulţi s-au mirat că mai e încă în viaţă. Datorită existenţei îndelungate, dar mai ales ideilor şi mai îndelungate, e socotit omul a trei secole, cel mai mult datorându-i secolul al XXI-lea.

Filozoful cu doctorate în drept şi economie, cu cărţi de strategia libertăţii care au anunţat, cu argumentele marii finanţe, căderea comunismului e mai puţin cunoscut decât efectele gândirii sale. De aceea, doi emuli – Stephen Kresge şi Leif Wenar – au alcătuit o “Autobiografie intelectuală” (Friedrich von Hayek, Autobiografie intelectuală, Editura Nemira) din interviuri, eseuri cu caracter colocvial şi însemnări.

Hayek aparţine intelectualităţii vieneze, care i-a dat pe Freud şi Wittgenstein, într-un chip ce ne face să ne întrebăm cât contează truda şi cât geniul pe linie de familie. E suficient să spunem că Wittgenstein i-a fost văr.

Ideea de boltă a cugetării economice a lui Hayek – care priveşte cât se poate de profetic şi situaţia României de azi (e vorba despre România anului 1999, atunci când apărea acest articol – n.m.) – e că ”economia de piaţă va învinge, oricât de adânc în subteran trebuie să meargă ea. Piaţa naşte o ordine spontană a instituţiilor sociale. Aşa este viaţa. Este nevoie numai de răbdare. Zidurile se prăbuşesc întotdeauna.”

Hayek a mai spus că “trufia fatală a socialismului” – adică încercarea de a proiecta şi controla destinul societăţii – generează eşecul. Inevitabil, “creşterea controlului duce la controlul cunoaşterii”. Iar controlul cunoaşterii înseamnă moarte socială.

Ca toţi gânditorii paradoxalului început de secol XX vienez, Hayek a lăsat scrieri de o simplitate provocatoare. Cu direcţii de gândire atât de elocvente, că puteau fi pricepute până şi de dictatorii ruşi.

Prudent, Occidentul a interzis tipărirea în Germania anilor 1950 a celei mai profetice dintre lucrările lui Hayek, pentru a nu-i supăra pe sovieticii de afaceri. “Autobiografia intelectuală” a lui Hayek trebuie cunoscută deoarece, dacă trei-patru din frazele sale cheie ne rămân în cap, capul e salvat pentru libertate. Asta întrucât opera lui Hayek e definită de exegeţii săi drept “Constituţia libertăţii”. (“Academia Caţavencu”, nr. 406/1999)

Citeste si articolele:

• Pumnul, palma și memoriile lui Dumnezeu
• Mihai Beniuc, piticul felaţiei lirice în trei
• Triumful talentului care nu e
• De ce ‘Mizerabilii’ lui Victor Hugo nu-i chiar o scriere grozavă
• Maşina USL-istă de propagandă