Cum a încercat justiţia ciumei roşii să ascundă cauzele morţii procurorului Cristian Panait

duminică, decembrie 2, 2018 19:21

Victor Ponta, Cristian PanaitDespre cum a fost asasinat, de către reprezentanţii ciumei roşii = PSD, procurorul Cristian Panait, citiţi AICI.

În acest material, însă, vorbim despre încercările justiţiei de atunci, aflată la şliţul ciumei roşii, de a muşamaliza crima, scoţându-l vinovat pe – exact – cel ucis. Adică procurorul Cristian Panait era “nebun” (atunci cum de lucra la Parchet?) şi de aceea s-a aruncat, cică, de la etaj.

Procurorul Panait s-a dezechilibrat psihic şi a căzut de la balcon

Sepuku-ul de balcon al procurorului Panait a fost o lovitură năucitoare pentru Parchetul General (condus la acea vreme de oamenii ciumei roşii – n.m.). Nici una dintre şulfele bătrâne în frunte cu procurorul naţional Joiţa (dinozaur comunist, numit în funcţie de PSD, cel care a îngropat toate dosarele importante: revoluţie, mineriade etc. – n.m.) nu a înţeles fenomenul. Cu toate astea, nu dorinţa de a afla motivele reale ale sinuciderii lui Panait (articolul este din 2002, la puţină vreme după tragica întâmplare, şi pe atunci nu se ştiau prea multe despre crima asupra tânărului procuror, aşa încât autorul articolului foloseşte termenul de sinucidere – n.m.) le-a dat ghes să declanşeze ancheta psihiatrică post-mortem. Ci, să fim bine înţeleşi, nevoia de a inventa un diagnostic care să rupă legătura dintre Panait şi ancheta pe care acesta a făcut-o la Oradea în cazul Lele.

Diagnosticul comandat era, aşadar, unul de boală psihică existentă anterior episodului Lele (despre ce ancheta procurorul Lele citiţi mai multe AICI – nota mea (n.m.)). În consecinţă, expertiza psihiatrică s-a desfăşurat în condiţii inovative din punct de vedere medical. De exemplu, psihiatrii din IML nu au avut posibilitatea să stea de vorbă cu foştii colegi ai lui Panait. Nţ! Era prea riscant. Aceştia au dat nişte declaraţii tot şefilor lor (alde Picioruş & co.), iar extemporalele semnate semnate au fost înaintate, ca la Securitate, IML-ului.

Iar primele semnale lansate săptămâna trecută (era iunie 2002 – n.m.) în presă sună corespunzător: Panait era – cică – schizofrenic. Măgăria sinistră a echipei lui Joiţa ne îndeamnă să oferim specialiştilor din IML câteva date de care n-au cum să nu ţină cont: Panait – ca, de altfel, toţi angajaţii Parchetului – a fost supus unor examene de sănătate mintală anterior angajării; examenul este confirmat de declaraţiile unor martori apropiaţi – ministrul Justiţiei, Rodica Stănoiu, l-a descris pe doctorandul Panait ca fiind un om serios, echilibrat; problemele procurorului au fost declanşate – aşa cum susţine mătuşa acestuia – de ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti, după întoarcerea de la Oradea. Atunci i-a căzut lui Panait cerul în cap: când a realizat că sistemul în care lucrează (sistemul ciumei roşii – n.m.) îl elimină dacă este corect; or personalitatea lui Panait era clădită pe succesul profesional (imagine pe care şi-o consolidase şi datorită ascensiunii rapide) şi pe corectitudine. Forţat să facă dintr-un procuror corect un infractor, universul mintal al lui Panait a intrat în colaps (cu alte cuvinte, şi în cazul, puţin probabil, al unei sinucideri, ciumaţii roşii sunt vinovaţi, indirect, de crimă, forţând un tânăr procuror român, valoros, să măsluiască probe – n.m.). Aşa că, stimaţi experţi, căutaţi să găsiţi echivalentul psihiatric a ceea ce a trăit Panait după ce Joiţa i-a tras un Picioruş în creier. (“Academia Caţavencu”, nr. 552/2002)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu