Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la plecarea de la guvernare

vineri, aprilie 21, 2017 12:20

PSDOrdonanța lui Ales Bules

După ce va fi înșfăcat, în sfârșit, puterea, Opoziția (era vorba de Opoziția la guvernarea PSD, pe atunci PDSR, din anul 1996, formata din Convenția Democrată și Partidul Democrat – n.m.) va trebui să-și extragă rând pe rând crampoanele din burta portofoliilor și caninii din microbolantul ciolan, din pricina blocajului financiar, în care a fost proiectată țara (de către mafia PSD-istă, ce a guvernat România în primii 7 ani după revoluție, respectiv 1989 – 1996 – n.m.), pe termen imposibil de precizat, cât și al modului de administrare a datoriei publice. Căci, dacă există o Apocalipsă, ea a și fost deja pusă în practică, în conținutul Ordonanței nr. 13 din 23 ianuarie 1996 (se pare că mafia PSD-istă dă ordonanțe criminale mai ales în luna ianuarie, dacă ne amintim și de ordonanța din ianuarie 2017, cea cu grațierea și ștergerea pedepselor infractorilor – n.m.), semnată de apostolii Văcăroiu, Georgescu și Isărescu. Cu alte cuvinte, onorabilul nostru executiv și-a pregătit ieșirea din scenă, fără prea mult tam-tam și în temeiul prevederilor art. 107 alin (1) și (3) din Constituție (era vorba despre Constituția din 1991, modificată în 2002 – n.m.), precum și ale art. 1 lit. (b) din Legea nr. 130/1995, privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe. Dimensiunile dezastrului financiar al guvernării Văcăroiu sunt, efectiv, imposibil de evaluat. Dat fiind faptul că datoria publică depășește câteva mii de miliarde de lei (vechi – n.m.), nici nu-i de mirare de ce cinica Ordonanță 13 se referă explicit la amânarea majorărilor de întârziere, până la date de 31 decembrie 1997! Adică, la aproape un an de la alegerile legislative din 1996.

Principiul lui Haloimăs

Asta scrie negru pe alb, în art. 1 al ordonanței în cauză: “Majorările de întârziere, inclusiv dobânzile datorate, conform legii, până la data de 31 decembrie 1995, pentru neplata la termenele legale a sumelor datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale și neplătite până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, se amână la plată până la data de 31 decembrie 1997. Prevederile alin. 1 se aplică și debitorilor, persoane juridice, indiferent de modul de organizare și forma de proprietate, precum și debitorilor persoane fizice”. Observație: Dat fiind faptul că datoria fraților strategici Păunescu (mafioți care au devalizat economia României; patronii postului B1 TV – n.m.), față de Bancorex (bancă falimentată de foștii securiști și nomenclaturiști comuniști, deveniți ulterior milionarii României, cei care au împrumutat de la Bancorex sume imense de bani și nu au restituit împrumutul, favorizați de regimul criminalului KGB-ist Ilici Iliescu – n.m.), se ridică, conform unor surse avizate, la amărâta sumă de 1.700 miliarde lei, grație unui program de expansiune economică rapidă, să se calculeze plata impozitelor neplătite în 1995, pe Inter, Lido, Union, Negoiu, Trustul GCP, Petrom, Sidex, Poolgec etc., etc.

Teorema lui Adio, zis și Praz Verde

În categoria majorărilor de întârziere și a dobânzilor prevăzute în art. 1 al ordonanței, sunt cuprinse: majorările de întârziere și dobânzile datorate, conform legii, pentru neplata la termen a impozitelor, a taxelor, vaxelor și laxelor, a contribuțiilor și a altor venituri bugetare, în sarcina persoanelor juridice și a persoanelor fizice, la 31 decembrie 1995, inclusiv majorările de întârziere la plată, conform Ordonanței Guvernului nr. 28/1994, aprobată și modificată prin Legea nr. 132/1994, precum și cele calculate prin acte de control, încheiate de organele competente, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Amin. În această categorie intră diferențe de impozite, taxe, parataxe și metaxe, contribuții și alte venituri bugetare stabilite, pentru perioada de până la 31 decembrie 1995, Amin.

Dilema expertului Mucles

Clemența tandemului Văcăroiu-Georgescu crește vertiginos, în conținutul alin. 2 al art. 4, unde scrie așa: În cazul în care debitele reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, restante la 31 decembrie 1995, vor fi achitate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 1997, majorările de întârziere (prevăzute la art. 3 alin. 1, privitor la contul de ordine și evidență în afara bilanțului) și dobânzile calculate potrivit legii se reduc cu 50%, Amin. De excesiva bunăvoință a acestui articol, nu pot beneficia decât tot investitorii strategici, cu referire expresă la frații Păunescu și Voiculescu-Crescent. Căci a lor va fi împărăția, împărțirea și înmulțirea, în vecii vecilor!

Legea Porcului în Cucuruz

Ordonanța atinge cotele unui amor de-a dreptul obscen, în conținutul alin. 1 art. 6, unde scrie așa: Majorările de întârziere datorate la 31 decembrie 1995 și neplătite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, de către regiile autonome de interes național, care primesc subvenții de la bugetul de stat, pe produse și activități, pentru neplata la termenele legale a tipurilor de datorii enumerate în art. 1, se scutesc de plată. Gândiți-vă acum, o clipă, la anumite regii militare și la cârcoiul de datorii publice pe care harnicii noștri negustori de PUME și Kalașnikoave îl datorează statului. Asta, după ce regiile în cauză au reușit să jupoaie, până la ultimul creițar, banii de coșniță ai fabricilor autohtone de armament.

Premisa lui Georgescu

Cu toată bunăvoința de care am da dovadă, cât și de buna noastră creștere, tot n-am reuși să evaluăm, în niciun fel, și din nicio sursă pertinentă, cuantumul la care se ridică datoria publică (ca orice sistem mafiot, PSD-ul avea boala secretomaniei, adică să nu știe populația cât au furat și fură ei, mafioții KGB-istului criminal Ilici Iliescu – n.m.). Pornind, însă, de la premisa că bugetul pe 1996 este de 17.000 miliarde lei (vechi – n.m.), din care 1.000 miliarde lei au fost alocate unor plăți restante ale monștrilor sacri ai economiei noastre centralizate, se poate presupune că datoria publică ar fi circa o pătrime din cuantumul bugetului.

Aide-memoire-ul lui Briggs

Haosul care definește modul de administrare a datoriei publice a fost surprins încă de mai bine de doi ani, de dl Thomas P. Briggs, consilier tehnic în Ministerul Finanțelor. La data de 5 noiembrie 1993, dl Briggs a înaintat un memoriu lui Florin Georgescu, privind un proiect de administrare a datoriei publice. Memoriu care, după sfintele legi ale casei, a rămas fără niciun răspuns. Iată ce a descoprit dl Briggs: “În primul rând, nimeni nu dispune de informațiile necesare pentru administrarea datoriei publice. Datele sunt dispersate între cel puțin patru direcții. În al doilea rând, unele date sunt pur și simplu inexistente. În al treilea rând, în cazul în care informațiile există, ele sunt uneori greșite sau perimate. Problema principală de organizare este că nimeni nu are autoritatea de a administra toate aspectele privind datoria publică. Această lipsă de claritate în asumarea responsabilității duce la eșuarea îndeplinirii unor funcții critice”.

Axioma Regelui Soare

Pentru o mai eficientă administrare a datoriei publice, dl Briggs propune următorul plan: Îmbunătățirea sistemului de administrare a datoriei; eliminarea suprapunerilor; crearea unei structuri administrative profesioniste; crearea de informații noi și critice; ușurința implementării. Expertul Briggs mai propune crearea unei Direcții Generale a Datoriei Publice, având următoarele servicii: contul general al datoriei publice; datoria publică internă; datoria publică externă; derulare credite; plata datoriei publice; analiza pieții financiare și de credit. Între timp, dl. Briggs a trecut ca apa, și bolovanii din finanțe au rămas tot pe loc, pe loc, pe loc, să răsar-un mormoloc, ca niște uriașe pietre de moară, la fragilii gâți ai reformei. Și tocmai de aceea, dacă vom lua în calcul vocația de-a dreptul pompieristică a guvernului Văcăroiu, ne va fi cu atât mai clar de ce conținutul Ordonanței 13 nu se poate traduce în limba română, decât prin sinistra sintagmă ”După noi, potopul”. (“Academia Cațavencu”, nr. 231/1996)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

7 Responses to “Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la plecarea de la guvernare”

  1. Cum a falimentat mafia PSD-ista ARO | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 21st, 2017 at 18:01

    […] Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la… […]

  2. Cumpararea pe nimic a caselor nationalizate, una dintre metodele de imbogatire a fostei nomenclaturi comuniste | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 20th, 2019 at 17:09

    […] Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la… […]

  3. Cum a distrus corupţia – promovată de ciuma roşie = PSD – industria românească | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 28th, 2019 at 15:57

    […] Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la… […]

  4. Cum a căpuşat ciuma roşie, şi apoi a vândut pe nimic, Sidex Galaţi, cel mai mare combinat metalurgic din Europa de Est | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 30th, 2019 at 20:54

    […] Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la… […]

  5. Cum a distrus mafia PSD-ista combinatul siderurgic, Sidex, Galati | A șaptea dimensiune says:

    mai 5th, 2019 at 17:14

    […] Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la… […]

  6. Romania, prima tara din lume cu o productie de titei inregistrata oficial in statisticile internationale | A șaptea dimensiune says:

    mai 16th, 2019 at 21:12

    […] Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la… […]

  7. Cum a prapadit PSD flota de pescuit oceanic a Romaniei | A șaptea dimensiune says:

    mai 18th, 2019 at 8:46

    […] Cum a lasat mafia PSD-ista vistieria tarii goala si un blocaj financiar mortal si total, in 1996, la… […]

Adauga un comentariu