Cum au ucis pesediştii România

joi, august 18, 2011 12:49

PSD, ciuma rosieLa început a fost PCR-ul (Partidul Comunist Român), predecesorul PSD-ului. Înfiinţat sub tutela Moscovei, acesta este scos în afara legii deoarece, în Regatul României, urmărea înstrăinarea pământurilor româneşti şi trecerea lor sub ocupaţie sovietică. Această tragedie a neamului românesc se va întâmpla, totuşi, iar comuniştii au fost de partea celor care ne-au furat pământurile, adică ruşii.

Trupele de ocupaţie sovietice rămân în România 20 de ani (1944 – 1964), timp în care are loc Marea Teroare Roşie, cea care a eliminat fizic elita României interbelice, poate cea mai de seamă din istoria acestei ţări. În 1964 trupele sovietice părăsesc România, iar în anul următor, 1965, Gheorghiu Dej, cel care a solicitat plecarea trupelor ruseşti din România, moare, ‘prietenii’ ruşi ştiu de ce.

În 1965, ajunge în fruntea României cizmarul care va deveni ulterior unul dintre cei mai temuţi dictatori din Europa. Avea un trecut pe care-l recomanda pentru a fi un dictator feroce. ‘La 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de armată (fiind şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi adjunct al Ministrului Forţelor Armate), Ceauşescu a condus unităţile militare care au înăbuşit răscoala ţăranilor din Vadu Roşca (jud. Vrancea) care se împotriveau colectivizării forţate. Flancat de două tancuri, Ceauşescu ordonă personal deschiderea focului de pe mitralierele aflate în camioanele care însoţeau tacurile. 9 ţărani sunt ucişi de gloanţe (Aurel Dimofte, Ionuţ Cristea, Ion Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun, Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin Mihai, Dana Radu) şi alţi 48 sunt răniţi.’ (Sursa: Wikipidea).

Ceaşcă este executat în 1989, în prima zi de Crăciun, din ordinul tovarăşilor comunişti din eşalonul al II-lea al PCR, conduşi de Ion Iliescu. Acesta ajunge în fruntea României, după care urmează dezmăţul. Deşi avea probleme economice grave, datorită sistemului economic bolşevic falimentar, Ilici şi gaşca sa comit câteva grave asasinate economice la adresa României, cu bună-ştiinţă sau din prostie. Astfel, sunt înapoiaţi banii strânşi de la oameni în timpul dictaturii, deşi România avea o nevoie (şi are) stringentă de autostrăzi, iar acei bani putea fi folosiţi în acest scop. Urmare a acestei decizii criminale, completata cu pensionările masive ale celor care puteau munci (la 50 de ani), în România apare inflaţia şi economia cade.

Inflaţia va face ravagii în România 10 ani, în tot acest timp având loc şi o puternică recesiune economică. Pesediştii sunt principalii vinovaţi pentru deceniul negru al economiei româneşti, 1990 – 1999, fiind la guvernare şapte din cei 10 ani, tocmai primii 7 ani în care economia românească a fost falimentată. Nu trebuie să uităm că marile averi de azi au fost făcute atunci, prin demolarea şi vinderea pe nimic a economiei româneşti.

În timp ce ‘golanii’ anticomunişti erau măcelăriţi de securişti deghizaţi în mineri, fosţii comunişti deveneau marii bogătaşi de azi.

Nu sunt împotriva bogaţilor, am toată simpatia pentru cei care-şi merită banii, de la Bill Gates la Steve Jobs, dar refuz să cred că un cioban ca Becali a făcut ceva atât de deosebit pentru România, încât să-şi merite banii (aceştia au fost ‘furaţi’, prin ilegalităţi comise cu sprijinul politicienilor corupţi). Cei care uită toate aceste fapte ale PSD-ului (numit FDSN sau PDSR) trăiesc într-o mare eroare. România va fi în continuare cea mai urâtă ţară din Europa, cum a fost şi pe timpul lui Ceausescu, chiar dacă tovarăşul Ponta va arunca cu banii, precum modelul său politic Ilici Iliescu. Rezultatul se poate prevedea: o inflaţie galopantă care va rade tot, iar vinovaţii vor fi în ceaţă.

Dacă acum este clar cine a luat 25% din salariu, inflaţia ascunde adevăraţii vinovaţi. Numai că inflaţia este o ciumă pentru o ţară, pe când reducerile salariale doar o gripă. De altfel, actuala criză economică a României se datorează şi politicii criminale economic a foştilor comunişti ajunşi la putere în România după 1989, cei care au distrus economic această ţară. Votând PSD-ul se votează ucigaşii României, cei care au făcut România mică şi ne-au dus în bezna roşie.

Vom avea respectul lumii civilizate doar dacă România va avea o dreaptă puternică care s-o ridice din mlaştina în care a fost aruncată de guvernările neocomuniste iresponsabile. PSD-ul nu poate lua bani la infinit de la cei muncitori, talentaţi, corecţi, cinstiţi şi să dea la cei care sunt leneşi, beţivi, proşti, ţigani, vagabonzi, adică pleava societăţii. Aceştia trebuie să muncească, să nu fure, să pună măcar de-o cărămidă la temelia României prospere. PSD-ul să nu uite că ne-am săturat să muncim pentru clica neocomunistă şi pentru votanţii săi fără lege, morală, creier, dar cu ciocul mare.

Şi aşa în România încep să rămână numai scursurile societăţii, oamenii de valoare preferând să privească alte posturi TV, nu Realitatea TV şi Antena 3. Procentul PSD-ului va arăta, de fapt, câtă pleavă are această ţară, indivizi care nu mai pot fura sau nu mai pot freca menta pe banii statului, adică ai ‘fraierilor’ care muncesc. Să sperăm că 2012 nu va fi anul restauraţiei comuniste, susţinută şi de liberalii roşii aliaţi cu foştii securişti. Semnul că România s-a despărţit definitiv de comunism este dispariţia PSD-ului din viaţa politică. Se pare că mai avem de aşteptat, procentul celor care stau cu mâna întinsă la tembelizor şi nu numai fiind încă mare. La studiu şi muncă votanţi pesedişti, nu la intins mâna după banii altora. De ce nu s-ar putea crea o Românie fără PSD? Eventual o altă Românie. Să rămână Ponta şi Vanghelie cu oamenii lor, cei care vor îngrozi Europa civilizată. Refuz să fiu din acelaşi neam cu ţiganii din Ferentari. Am acest drept?

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

8 Responses to “Cum au ucis pesediştii România”

  1. Dan says:

    august 18th, 2011 at 16:16

    Din pacate, romanii au memoria scurta si sunt milioane de romani care inca mai cred ca PSD-ul inseamna salvarea Romaniei de la saracie … uitand sau ignorand bineinteles tot ce a facut PSD-ul dupa ’89 …

  2. Cornel Căruntu says:

    august 18th, 2011 at 22:03

    Asa-i. Dar se vor trezi dupa alegeri toti cei care mai cred in bogatie fara munca, talent, perseverenta, vointa etc.

  3. george marmara says:

    decembrie 20th, 2011 at 18:07

    cel care a scris articolul de mai sus a pus degetul pe rana.asa este,gunoiul,scursura societatii,pleava au ajuns sa controleze romania.cum a fost posibil ca un needucat,fost bisnitar,barbugiu ca becali sa reprezinte romania la bruxelles.nenorocirul nu poate rosti nimic corect in engleza.oare in romania nu mai exista un take ionescu ,un titulescu,un bratianu etc.personal cred ca da,insa acesti oameni sunt marginalizati sau au parasit tara.daca romanii nu se trezesc din letargie acum,maine va fi prea tarziu.romania va deveni in cel mai bun caz o banana republic sau va dispare ca stat.desteapta=te romane din somnul cel de moarte.gm

  4. Catalin Voicu, exponentul mafiei PSD-iste, omul criminalului Ilici „KGB” Iliescu | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 9th, 2016 at 11:04

    […] Cum au ucis pesediştii România […]

  5. Cum au scos pesediştii valize cu bani din România | A șaptea dimensiune says:

    martie 19th, 2016 at 18:05

    […] Cum au ucis pesediştii România […]

  6. 2009, an de criza: functionar public desemnat de PSD cu salariu anual de 9,3 miliarde lei vechi | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 2nd, 2016 at 13:22

    […] Cum au ucis pesediştii România […]

  7. Republica România sau Teritoriul Fărădelegii | A șaptea dimensiune says:

    iunie 26th, 2016 at 20:51

    […] Cum au ucis pesediştii România […]

  8. Cum făceau pesediştii poliţie politică în România | A șaptea dimensiune says:

    iunie 30th, 2016 at 19:01

    […] Cum au ucis pesediştii România […]

Adauga un comentariu