A șaptea dimensiune

Les nouveaux pauvres

Pentru românescul “ţopârlan cu bani” francezii au inventat termenul mai elegant, dar mai ironic, “nouveau riche”, adică, pentru nefrancofoni, “bogat mai nou”. Da, pare să zică termenul, e el bogat, dar n-are un trecut glorios, n-a apucat să-şi cumpere titluri şi istorie de familie, nu s-a deprins cu manierele elegante, se încurcă în eticheta practicată de bogaţii autentici. Ce vreţi, e un bogat nou.

La noi s-a deschis conducta de “nouveaux riches” după Revoluţie, atunci când marii oameni de afaceri de azi s-au prins ce vremuri vin şi şi-au vândut televizorul color pentru a-şi face rost de un capital iniţial. Şi, iată, avem cel puţin 300 de milioanari în dolari!

Chiar în ianuarie 1990, într-un interviu pentru o televiziune străină, tovarăşul Ion Iliescu, sesizând foarte bine ce ravagii vor face vânzările de televizoare personale, a spus clar: “Vrem să construim o ţară fără oameni foarte bogaţi”. De atunci n-am mai auzit atâta prostie concentrată într-o singură afirmaţie.

Altfel ar fi mers lucrurile dacă în acel interviu KGB-istul Ion Iliescu ar fi spus “Vrem să construim o ţară fără săraci”. Iar dacă ar fi şi gândit aşa, astăzi eram ceva mai departe.

Acum, însă, România poate lansa mândră un termen care să-l completeze pe cel referitor la noii bogaţi. “Les nouveaux pauvres”, noii săraci, sunt marea realizare a PSD = ciuma roşie = mafia.

Vânând bârnele din cabanele de vacanţă ale bogaţilor, Iliescu şi ai săi nu au văzut paiul de care se agaţă oamenii sărăciţi peste noapte. Şi aici nu mă refer la indivizi care şi-au băut averea sau care au avut un traseu biografic ghinionist. E vorba despre categorii sociale întregi care au fost sărăcite de hoţiile PSD-iştilor.

Vreau să arunc olecuţă de lumină amestecată cu pixeli asupra profesorilor, cercetătorilor, inginerilor, scriitorilor şi artiştilor. Şi, fără să risc prea mult, pot spune că şi medicii (o parte, că doar nu sunt toţi Brădişteni cu plicuri multe) pot intra aici. Toţi aceştia sunt ceea ce putem numi, cu compasiune adevărată, clasa noilor săraci, rezultatul direct al hoţiilor PSD = ciuma roşie = mafia.

Nici înainte de 1989 toţi noii săraci de acum nu au dus-o foarte bine, dar asta nu se vedea în marea cenuşie de săraci obligată să viseze la omul nou la o clonă a tovarăşului Nicolae Ceauşescu.

Dacă vrei să te faci dascăl sau cercetător trebuie să ai un pic de romantism (şi nebunia blândă ţine loc de!) şi să subscrii la visul tovarăşului Iliescu, acela de a trăi cinstit şi sărac. E o (nouă) sărăcie asumată. Dar dacă deja eşti inginer, profesor, medic sau scriitor şi nu-ţi mai poţi schimba meseria şi destinul?

Una dintre cele mai triste imagini ale ultimilor zece ani a fost, pentru mine, aceea a unui foarte interesant poet, traducător, om de cultură adevărat, cerşind. La propriu, pe stradă, cu mâna întinsă. Nu s-a adaptat altfel noii sărăcii. Sigur că toate astea s-au întâmplat într-un parteneriat durabil cu alcoolul. N-am avut puterea sau cinismul (nu-mi este foarte clar cum să definesc acest sentiment) să îi dau nişte bani. Am preferat, stânjenit, să trec pe lângă el fără să-i arăt că l-am văzut. Apoi, analizându-mi comportamentul, mi-am dat seama că aşa procedează şi Puterea. Nu mai are ochi pentru noii săraci.

Articol preluat şi adaptat din “Academia Caţavencu”, nr. 625/2003.

Citeste si articolele:

• Romania a fost guvernata, dupa 1989, de slugile lui Ceausescu
• România anului 2008 – arie în care infractorii sunt protejaţi
• Neocomuniştii din PSD şi modelul rusesc
• Neocomuniştii din PSD şi banii altora
• Cum a bagat statul PSD-ist 180 de milioane de dolari intr-o rafinarie, iar apoi a vandut-o cu 13