Patru ani ne-a încordat Nicuşor Mavrocordat

miercuri, iulie 11, 2018 12:38
Posted in category Istorie

Nicolae MavrocordatDupă veacuri şi veacuri de epoci greşite, profund nepotrivite cu vocaţia ascunsă a dârzului nostru popor, istoria românilor ajunge la un binemeritat liman: epoca fanariotă. Croită parcă anume pe măsura şi formele gintei balcanice, vremea domniilor greceşti a fost, într-un fel, un delicios fistic turcesc aşezat pe o aromată baclava latină. Secolul mandatelor din Fanar a trezit adâncimi de caracter uitate şi virtuţi aţipite sub graba eroismelor din trecut, redând libertate deplină noţiunilor de jaf, trădare, mişelie, crimă, hoţie, fals, uz de fals, bancrută frauduloasă şi sperjur.

Primul exemplar din seria fanariotă este Nicolae Mavrocordat, recidivist în activitatea de domn moldovean. După o scurtă tentativă monarhică în avanpremieră la Dimitrie Cantemir, Nicuşor părăseşte inspirat locul faptei, cu puţin înainte ca echipa de experţi ai Porţii să pună în practică ordinul de mazilire. Eşecul temporar nu l-a dezarmat, ci, dimpotrivă, i-a sporit credinţa în proverbul “Ce nu mă sugumă mă-ntăreşte”. Campion absolut la lupte greco-române, Nicolae îşi elimină rapid toţi contracandidaţii români la domnie prin linguşeli libere în urechea sultanului. Trădarea marelui cărturar Dimitrie Cantemir îi zguduie padişahului toate iluziile turco-române. Pe acest teren fertil, vorbele mieroase ale lui Nicu şi pungile pline ale creditorilor lui greci îşi ating ţinta: comandantul suprem al semilunii cedează la baia de oportunism şi-l numeşte domnitor în Moldova.

Realizările lui Nicolae Mavrocordat pe tronul din Iaşi sunt puţine, dar ţepene. Pentru început, trebuie amintită piederea cetăţii Hotinului, cedată cu mare abilitate diplomatică protectorului otoman. Apoi, ţinutul înconjurător cetăţii are aceeaşi soartă, rotunjind posesiunile teritoriale turceşti din nordul Moldovei. Opera de donaţii teritoriale continuă cu abandonul judeţului Cernăuţi, partea din miazănoapte de Prut, unde, din complex tropical, otomanii ţineau neapărat să aibă pământ.

Măsurile de hăcuire a solului strămoşesc sunt secondate însă de manevre fiscale bine gândite, dictate atât de climatul economic complet pauper al ţării, cât şi de ameninţările cu moartea ale creditorilor din Fanar. În consecinţă, birurile curg cu fantezia unei lapoviţe, însoţite pe alocuri de ninsoare, grindină şi descărcări electrice. Totuşi, modovenii rezistă cu o – hai să-i zicem – încăpăţânare incredibilă, trăsătură pe care abia azi, când ne confruntăm cu ea la alegeri, o înţelegem.

Din fericire, mandatul lui Nicolae Mavrocordat ia sfârşit după patru ani. Mazilirea lui Ştefan Cantacuzino lasă liber tronul de la Bucureşti. Pentru meritele sale deosebite, Nicuşor primeşte firman de strămutare în Ţara Românească. Moldovenii răsuflă uşuraţi. Pe munteni în taie transpiraţia. (“Academia Caţavencu”, nr. 484/2001)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu