Un fanariot de viţă a fost Mişu Racoviţă

joi, iulie 12, 2018 15:52
Posted in category Istorie

Epoca fanariotaImediat ce Nicolae Mavrocordat, domnitorul Moldovei, a fost avansat în poziţia de domnitor al Ţării Româneşti, pe tronul de la Iaşi s-a instalat Mihai Racoviţă. Fără absolut nicio legătură cu marele savant Emil Racoviţă, care putea la o adică să-i fie stră-stră-stră-nepot, Mihai punea mare preţ pe domnie. Din nefericire, un preţ şi mai mare punea Marele Vizir al Porţii Otomane, la care trebuia achitată peşin contravaloarea serviciului de numire. Aşa că, trezindu-se periculos de strâmtorat, proaspătul domn şi-a prelungit mandatul fanariot la durata record de 11 ani, considerată de contabilitatea vremii ca suficientă pentru recuperarea investiţiei.

De la început, Mihai Racoviţă a avut probleme la guvernare. Austriecii, care îşi verificau reflexele militare într-un război de antrenament cu ruşii, intraseră în Ţara Românească şi-l arestaseră în treacăt pe Nicolae Mavrocordat, fanariotul de servici la Bucureşti. Odată începută distracţia, nemţii se gândeau s-o continue în Moldova, mai ales că sprijinul promiţător al unei grupări de boieri trădători invita la acţiune. Mihăiţă se baza însă pe boieri şi mai trădători. Cu ajutorul lor, a aflat de complotul germano-moldovenesc şi a putut pune la cale, în replică, o ambuscadă turco-tătaro-ieşeană, consumată în mlaştinile mănăstirii Cetăţuia. Balanţa luptei de apărare a Moldovei a înclinat rapid spre tabăra iataganelor arvunite de domn. După carnagiu, apărătorii turci şi tătari s-au dedicat activităţii de jaf compensatoriu, desfăşurată în perimetrul bucolic Rodna-Câmpulung-Bistriţa-Sătmar-Baia Mare-Maramureş. Prada ridicată a fost deosebit de consistentă, ea reprezentând aproape întregul capital de codane, grâne şi copilaşi ai ţinuturilor vizitate de năvălitorii aliaţi. În acel moment delicat, în care întreaga ţară căzuse pradă focului, Mihai Racoviţă a acţionat ca un adevărat pompier, adică a furat de-a stins. Şi cum, la capitolul “pierderi teritoriale”, risca să rămână în umbra predecesorului său, Mişu a vândut tătarilor a halcă straşnică din Bugeac, s-o aibă în veşnică folosinţă, aşa, din partea lui.

În anii care-au urmat, imaginaţia fiscală a lui Mihai Racoviţă i-ar fi putut face să se ruşineze pe cei mai cupizi cămătari din Fanar. Nicicând în palpitanta lor istorie moldovenii n-au dus în spinare, direct pe piele, atâtea biruri, taxe, japci, accize, haraciuri, TVA-uri şi majorări. De atât amar de muncă, acest stimabil corp răzăşesc era cât pe ce să-şi dea regionalul sfârşit. Şi dacă n-ar fi fost mazilirea din 1726, poate astăzi, în momentele electorale, n-am fi mai avut motive să bombănim la votul moldovenesc. (“Academia Caţavencu”, nr. 485/2001)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu