Un fost cameraman despre manipularea și dezinformarea Antenei 3

vineri, august 15, 2014 19:08
Posted in category Mass-media

Dan VoiculescuDragi tovarăși și “preteni”, iubiți pensionari senili, stimați ciobani cu creierul gol, băi pulime care nu faci nimic în afară de admirat buzele lui Gâdea, iată mai jos dovada ca Antena 3, a voastră leprelor, minte, dezinformează, manipulează. Desigur, pentru niște canalii ca voi, adevărul nu contează. Dar, totuși, merită spus, nu? Iar cel ce-l spune este un fost cameraman, ce a trăit pe propria piele minciuna de la Antena 3. Să-l citim cu atenție că merită. Domnu’ Vlad Ilaș, te rog.

Până când, în timp ce filmam eu un banner frumos pe care scria “PDL & USL aceeaşi mizerie”, am primit mesajul în cască: “Nu mai filma bannere împotriva USL-ului, pentru că nu putem da aşa ceva post. Tocmai ni s-a transmis de la studio.”

Vă povestesc o întâmplare ce am trăit-o pe pielea mea, în perioada în care lucram ca operator la trustul Intact. Trei luni, atât a durat romanţa, suficient pentru mine cât să nu-mi doresc mai mult.
Era în perioada protestelor din ianuarie 2012, când am fost trimis să filmez în Piaţa Universităţii, în mijlocul evenimentelor. Eu lucram în mod normal ca operator pe platou, însă din lipsă de oameni, am ajuns, vrând-nevrând, în Piaţă.
Asta nu a fost o problemă pentru mine, ba chiar m-am bucurat de noua provocare de a mă infiltra printre protestatari, cu o cameră mare în spate şi cu un cablu lung după mine.
Până când, în timp ce filmam eu un banner frumos pe care scria “PDL & USL aceeaşi mizerie”, am primit mesajul în cască: “Nu mai filma bannere împotriva USL-ului, pentru că nu putem da aşa ceva post. Tocmai ni s-a transmis de la studio“.

Scurt, fără explicaţii, protestul de atunci împotriva clasei politice a fost prezentat elegant drept un protest împotriva lui Traian Băsescu.

Scurt, fără explicaţii, protestul de atunci împotriva clasei politice a fost prezentat elegant drept un protest împotriva lui Traian Băsescu. Iar atunci mi-am dat seama că eu nu pot să cobor la nivelul lor…

Pentru că aţi introdus termenul de “băsist”, iar toţi cei care sunt împotriva voastră sunt imediat catalogaţi astfel şi aruncaţi în oala cu lături.
Pentru că instigaţi la ură şi violenţă în repetate rânduri.
Pentru că sunteţi manipulatori şi mincinoşi, pentru că prezentaţi adevăruri trunchiate şi lucruri scoase din context.
Pentru că vă folosiţi de oameni bătrâni în urmărirea scopului vostru.
Pentru că aţi împărţit ţara asta în două, n-o să fiţi iertaţi niciodată!

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “Un fost cameraman despre manipularea și dezinformarea Antenei 3”

  1. Grupul fascist de la Antena 3 says:

    august 27th, 2014 at 13:54

    […] postul de televiziune ANTENA 3, din cauza inerției autorităților române, s-a format în ultimii ani un grup fascist de falși […]

  2. Indicațiile lui Dan Voiculescu pentru „ziariștii” de la Antena 3 erau aduse în plic | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 13th, 2015 at 15:17

    […] Un fost cameraman despre manipularea și dezinformarea Antenei 3 […]

  3. România TV, postul de rahat ce amintește de TVR-ul din perioada dictaturii comuniste | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 13th, 2015 at 15:28

    […] Un fost cameraman despre manipularea și dezinformarea Antenei 3 […]

Adauga un comentariu

Ro2.ro