A şaptea dimensiune pe Facebook (CCXLIX)
vineri, mai 28, 2021 8:40Popor idiot, caut politicieni de același calibru
La 23 de ani după revolta anticomunistă din decembrie 1989, sau măcar anticeaușistă, cine credeți că este personajul central al României așa-zis democratice: cizmarul Ceașcă, evident. Nici un alt politician, cu doctorate și cu calități clare, nu reușește să se impună, în creierul ‘colhoznicului’ cu mintea odihnită. Un popor de idioți nu putea vota decât cum a votat: un chiulangiu și un plagiator. Iar dacă ne gândim ceva mai bine, acești idioți ar putea vota niște criminali autentici, doar sunt mari amatori de sânge, vărsat din cei pe care nu-i agreează.
Pe ciobanii și țiganii din România nu-i interesează drepturile omului sau ‘nimicuri’ precum: libertate, toleranță, drept la opinie, respectarea legii etc. Nu, nici pe departe să fie interesați de așa ceva. Nu mai spunem de alte nimicuri, importante economic (dacă tot vor să trăiască bine): eficiență, competitivitate, policalificare, reconversie profesională etc. Așa încât, ling în continuare biciul unui cizmar care le mai arunca ceva firimituri, ca la niște sclavi, punându-i să-i lingă tălpile cu orice ocazie.
Eroii Timișoarei, împușcați din ordinul cizmarului, se răsucesc în mormânt, probabil, văzându-i pe foștii comuniști invadând ecranele televizoarelor și netul, uzi de admirație pentru Geniul Carpaților și Geniala lui soție (cu 4 clase).
România TV, acest post de căcat, are săptamânal (uneori chiar de mai multe ori pe săptămână) emisiuni dedicate Cârmaciului, dar nu crimelor comunismului, ci vieții odiosului. La aceste emisiuni sunt invitate mumii bolșevice precum dementul Vadim Tudor, pupincuristul Elenei Ceaușescu, și alți asemenea.
Nu se poate spune în nici un fel că România a scăpat de comunism, în aceste condiții. Francezii, în totalitatea lor, condamnă colaboraționismul cu naziștii din timpul ocupației germane, polonezii, în totalitatea lor, condamnă masacrele bolșevicilor din al doilea război mondial, românii n-au nici o treabă cu crimele trecutului.
Nu pot să uit o profesoară de pe aici, altminteri o minte deschisă și destul de tânără, care mi-a spus odată, atunci când veni vorba de Basarabia, ceva de genul “Nu mă interesează rușii ăia!”. Așa-i, cioban fiind sau țigan, ce trăiesc fără să muncesc, de ce mi-aș bate capul cu suferința altora.
Sunt uciși oameni nevinovați în Siria, ‘nu-i la noi, maică’, au fost executați de către ruși reprezentanții elitelor românești, ‘nu-i treaba mea, nu vezi că am limba ocupată cu curul lui Ceașcă’.
Toate acest gânduri mi-au venit văzând câte tâmpenii pot fi debitate pe net de cei pentru care au murit, înroșind străzile lui 1989, eroii noștri, ai celor care prețuim libertatea. Repet, doar un război civil ar lămuri problema (așa cum s-a lămurit în SUA problema sclavagismului). Nu cred în capacitatea unei părți însemnate dintre români de a înțelege și accepta valorile democrației. Iar aceste valori nu se reduc la jaful de azi, gunoaie care gândiți așa, ci la cu totul altceva, inclusiv la oportunitatea pe care v-o oferă societatea de azi de a debita tâmpenii, adică de a fi idioți. Iar un popor majoritar de idioți nu poate trăi bine.
Vedeti si aici.
Citeşte şi articolele: