A şaptea dimensiune pe Facebook (CCXXV)
duminică, aprilie 25, 2021 9:20Educatia morala in Romania
Mai mult, studiile recurente care încearcă să afle care sunt idolii adolescenţilor îi scot mereu câştigători pe Nicolae Guţă, Gigi Becali, Nicoleta Luciu, Mircea Badea, Oana Zăvoranu sau Silviu Prigoană. Valorile lor sunt date mai degrabă de tabloide decât de şcoală, sau orele de religie.
Nu în ultimul rând, la testele PISA din ultimii ani, care măsoară competenţele ştiinţifice ale elevilor de 15 ani din întreaga lume, aproape jumătate din elevii români nu au depăşit nota 1 din 6, ceea ce înseamnă că nu înţeleg ideile principale dintr-un text şi confundă noţiunile ştiinţifice cu convingerile personale.
Rezultatele au determinat Societatea Academică Română să demareze o campanie de readucere a literaturii universale în şcoli ca metodă de a dezvolta gândirea critică şi de a oferi modele de comportament copiilor. SAR a justificat că această soluţie ar putea să le transmită copiilor un set de valori, mai ales că orele de religie, care au acest scop declarat, au eşuat.
Cristian Hatu, coordonatorul programului, pune eşecul religiei pe seama diferenţelor mari dintre specificul prezentului şi viziunea bisericii. „BOR ignoră lumea în care se mişcă şi nu înţelege lucrurile care merg prost”, spune el. „BOR putea fi un actor-cheie care putea schimba ceva, dar nu are nimic de spus. Vorbeşte altă limbă.”
Cei care pierd sunt copiii, cărora li se oferă un simulacru de educaţie morală, care nu-i pregăteşte pentru lumea care se schimbă în jurul lor.
Vedeti si aici.
10 ianuarie 2019
Citeşte şi articolele:
