A şaptea dimensiune pe Facebook (DXXIII)
sâmbătă, aprilie 16, 2022 6:17Petrică Ichim: „Prin 1987, prin Tulcea, mergea o femeie cu celebrele sacoșe împletite în care avea un cașcaval (cei cu relații se mai aprovizionau de la hotelul partidului comunist), iar imediat în spatele ei o femeie cu un copil de mână care a fost întrebată de fiul ei: „-Mamă, ce este acela din sacoșă? -Cașcaval mamă, cașcaval!”, la care copilul şi mai nedumerit întreabă: „-Mamă, dar ce este ăla cașcaval ?”. A fost un moment care m-a impresionat şi marcat profund.”
Vasile Filimon: „Eu am lucrat (în comunism – n.m.) la un complex de creştere a tineretului taurin, cu o capacitate de 2000 capete. La 400 kg pe cap se exporta în Rusia, datorie. Numa sistemul (comunist – n.m.) ştia de ce. Însă, oamenii nu ştiau că toate rebuturile, viţei bolnavi, viţei morţi, aproape în putrefacţie, erau duşi la abatorul din Carei. Ca apoi să ajungă pe mesele puscariaşilor, în armată şi în cămine (orfelinate). Mi-e scârbă şi acum când mă gândesc cum se încărcau bietele animale, muribunde, aruncate claie peste grămadă în camioane. Apoi basculate la abator. Pentru aceasta carne stăteam la coadă.”
Citeşte şi articolele:




