Bucureştiul anului 2004, văzut de un ziarist român (III)
marți, mai 30, 2023 16:13Mici fragmente de neant din România anului 2004.
Adrian Năstase cu parfum de femeie
Mergeam la un moment dat cu metroul şi lângă mine s-au aşezat doi feciori care şi-au desfăcut genţile şi au început să scoată de acolo parfumuri contrafăcute, de toate gamele şi de toate mărimile. Având în vedere faptul că unul dintre ei avea celebrul fular albastru cu „Adrian Năstase Preşedinte”, m-am băgat în seamă şi i-am întrebat dacă lucrează pentru Adrian Năstase. Ştiţi care a fost răspunsul? „Nu, parfumuri de femei n-avem.”
Trafic de peroane
Au fost asfaltate câteva peroane din Gara de Nord! Este o veste bună pentru şoferi. Sau măcar pentru cei care merg cu trenul. Ori pentru taximetriştii ăia care sunt în stare să te ia pe sus de la Ciulniţa. Oricum, e de aşteptat ca de acum să vină băieţii de la electricitate sau de la canalizare, care să spargă asfaltul. Dar, în primul rând, eu cred că de acum trebuie să aparăîn gară spălătorii de parbrize.
Made in Ronania
Pentru a treia şi ultima dată (sper), apare aici onanistul care acţionează pe lângă blocul meu. Tot aşa: mergeam noaptea spre casă, iar el îşi făcea de lucru, sub cerul liber, cu câteva femei deodată (avea o revistă întreagă numai pentru el). Până acum nu auzisem ce comenta el când mă vedea, dar acum am auzit clar, pentru că s-a luat după mine. Mi-a zis că vrea… mă rog, nu ştiu cum să spun… vrea să facă ce fac actriţele alea din filmele porno cu iubiţii lor. A, mi-am adus aminte: ce i-a făcut Monica Lewinsky lui Bill Clinton. Vă daţi seama unde s-a ajuns, oameni buni? Ăla nu e normal! Păi, de la a treia întâlnire?!
De la balet o ştergi pe vârfuri
Deci am fost şi la balet. La ieşire, nici nu ştiam ce să le spun prietenilor cu care am mers. Nu le-am zis nimic, eram din altă lume. Chiar, ce s-o zice după un balet? S-or face comentarii ca la filme? N-am putut să mă hotărăsc asupra unei părei inteligente, dintre: „Mi s-a părut cam exagerată faza când au intrat pe scenă guşterii ăia şi le-au luat pe fetele alea pe sus”, „Ăla-n roz, de mergea pe vârfuri, era ta-su, mă!”, „Sunt curios dacă o să se facă şi seria a doua şi dacă o să-l prindă pe ăla cu izmene până la urmă” şi „Cartea e mult mai interesantă”. („Academia Caţavencu”, nr. 679/2004)
Citeste si articolele: