Coliva unchiului Tom Hanks

luni, decembrie 31, 2018 14:44
Posted in category Educatie

Road to PerditionRoad to Perdition – Drumul spre pierzanie (2002); regia: Sam Mendes; cu: Tom Hanks, Paul Newman, Daniel Craig, Jude Law, Tyler Hoechlin, Anthony LaPaglia etc.

Filmul este povestea unui killer de meserie (Tom Hanks) care prin anii 1930, în vremea prohibiţiei, lucrează pentru şeful unei importante comunităţi mafiote de irlandezi din zona Chicago (Paul Newman). Şi ucigaşul ăsta de care vă spuneam era un om foarte de treabă. Copiii săi erau bine educaţi, i se adresau cu “Sir”, mergeau la şcoală şi îşi făceau cuminţi temele cu mama lor până se întorcea ucigaşul de la serviciu, când luau masa împreună, nu înainte de a-şi spune frumos rugăciunile.

Toate bune, frumoase şi cam sângeroase până la un moment dat, când şefii se întorc împotriva lui şi-i asasinează ucigaşului familia. Ba mai mult, ei angajează un killer care să-l asasineze şi pe el. Un fel de “Killer contra Killer”.

Mai departe nu vă mai spun, mergeţi şi vedeţi filmul. În acest film cu criminali buni şi criminali răi veţi întâlni ceva mai puţine şabloane, precum şi un alt fel de Tom Hanks: mult mai solid, o faţă ca o stană de piatră, nişte cute între sprincene cum n-aţi mai pomenit, care nu zâmbeşte deloc, însă împuşă mortal pe parcursul întregii producţii cel puţin 20 de inşi prin diferite locuri, cu predilecţie în cap. Vizionare plăcută! (“Academia Caţavencu”, nr. 564/2002)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

One Response to “Coliva unchiului Tom Hanks”

  1. A 25-a ură | A șaptea dimensiune says:

    martie 20th, 2019 at 17:38

    […] Coliva unchiului Tom Hanks […]

Adauga un comentariu