Corupţia poliţiştilor naşte mafioţi; şi o ţară bananieră controlată de mafie

miercuri, februarie 19, 2020 19:47
Posted in category Mass-media

PolitistiRecent, un şef de sindicat al poliţiştilor români s-a înscris în PSD = ciuma roşie, adică în acea grupare de interlopi care au furat tot în România. Aşa înţelege purtătorul de caschetă din Românica să apere binele public: intrând în grupul celor care s-au îmbogăţit prin furt (corupţia este tâlhărie la drumul mare), adică în detrimentul bunului public.

Şi nu este un caz izolat, după cum nu este un caz apărut în anul 2020. Nu-i deloc aşa. Poliţiştii români au fost parte a fenomenului corupţiei, nu au luptat împotriva corupţilor, aşa cum au în fişa postului. Iată mai jos un exemplu din 2004, pe vremea când premierul României era cel mai mare şpăgar din această ţară, numitul Adrian Năstase.

Poate că şi la Piatra Neamţ ar putea fi prinşi unii poliţişti cu fofârlica dacă, din păcate, comisarul Petru Cepoi, şeful Serviciului de protecţie a cadrelor (fost 0215, fost 0962) din cadrul IJP Neamţ, nu ar avea dimineţi atât de frumoase.

Cepoi şi serviciul lui ar trebui să controleze de oua, vile şi bani nemunciţi pe colegii poliţişti, dar dimineţile frumoase, ca să vedeţi chestie, îl cam împiedică. Motivul e că Cepoi nu stă în Piatra Neamţ, ci taman la Bacău, la 60 de km distanţă. Iar dimineţile sunt aşa de frumoase tocmai pentru ca de la Piatra Neamţ vine o Dacie care îl ia de acasă în fiecare zi. Uneori, îl şi duce înapoi. Banii de benzină, câteva milioane bune pe lună (de lei vechi – n.m.), sunt luaţi din bugetul IJP Neamţ şi îi sunt alocaţi tocmai de colegii pe care ar trebui el să îi verifice.

Luxul provincial în care se scaldă Cepoi contrastează flagrant cu sărăcia lucie în care se zbat subordonaţii lui. Cei patru poliţişti ai serviciului nu prea primesc maşină pentru treburile din teritoriu pentru că nu e benzină, iar când li se dă Dacia, se bagă toţi patru şi maşina îi lasă pe fiecare pe rând pe unde au treabă.

Pentru acest lux, Cepoi este recunoscător, lucru care se vede din faptul că, practic, anul trecut (2003 – n.m.) nici un poliţist nemţean nu a fost demis ca urmare a vreunei informaţii furnizate de Cepoi. (“Academia Caţavencu”, nr. 641/2004)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu