De ce s-a murit in 1989? Pentru ca astazi, in 2017, mafia PSD-ista sa puna fosti securisti ministri

luni, octombrie 16, 2017 16:33

PSDÎn cel mai pur dispreţ faţă de victimele din Decembrie 1989, în cel mai pur dispreţ faţă de memoria zecilor de milioane de oameni ucişi în numele bolşevismului criminal, mafia PSD-istă numeşte în funcţii de miniştri, în România anului 2017, în România membră UE şi NATO, foşti turnători la Securitatea comunistă.

Felix Stroe, propus pentru funcţia de ministru al Transporturilor, a fost turnător la Securitate încă din liceu.

Conform Adeverinţei nr. 1944/ 06.06.3013, oficialii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au stabilit că Stroe Felix este titularul dosarului fond reţea R 368047. „Domnia sa, fiind elev în cadrul Liceului B.P. Haşdeu Buzău, a fost recrutat în anul 1972 pentru supravegherea colegilor atât în timpul programului şcolar cât şi în timpul liber. În dosar, nu există angajament semnat de domnia sa. I se atribuie numele conspirativ DAN. A fost abandonat de reţea a data de 06.03.1973.
Direcţia de Specialitate a identificat următoarele informaţii transmise Securităţii de către domnul Stroe Felix: «Informez că P.V. este elev în anul II la Liceul Eminescu. Despre acesta cunosc că are o comportare normală, nu l-am văzut în anturaje dubioase şi discuţiile pe care le-am avut cu acesta nu s-au referit cu nimic la emisiunile Europei Libere, precum nici alte comentarii cu caracter politic.“. În baza actelor de la dosar, CNSAS stabileşte faptul că lui Felix Stroe nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborator al Securităţii.

Mai mult, în Românica cică membră UE şi NATO, adică democratică şi europeană, numele unui fost turnător la Securitate este dat unei străzi din România. De cine? De către mafia PSD-istă, evident.

Numele lui Felix Stroe a fost dat unei străzi din comuna constănţeană Cumpăna, unde primar este colega de partid a lui Stroe, Mariana Gâju. Denumirea a fost dată în semn de recunoştinţă pentru că regia pe care o conduce Stroe a racordat comuna la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare. (Sursa)

Vedeţi un material amplu şi bine documentat despre acest personaj malefic al Republicii Bananiere Dragnea aici. Chiar mafia PSD-istă poate face orice în Românica? Mai sunt şi alţii în această ţară? Alo, Opoziţia, mai trăiţi?

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

4 Responses to “De ce s-a murit in 1989? Pentru ca astazi, in 2017, mafia PSD-ista sa puna fosti securisti ministri”

  1. La 20 octombrie 2017, in regimul mafiotului Dragnea, elevii de clasa a V-a inca nu au manuale | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 24th, 2019 at 17:20

    […] De ce s-a murit in 1989? Pentru ca astazi, in 2017, mafia PSD-ista sa puna fosti securisti ministri […]

  2. Aberatiile regimului mafiot Dragnea: un primar din judetul Botosani le-a marit salariile angajatilor pana la o medie de 6000 lei pe luna, apoi a anuntat senin ca Primaria intra in faliment | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 24th, 2019 at 20:01

    […] De ce s-a murit in 1989? Pentru ca astazi, in 2017, mafia PSD-ista sa puna fosti securisti ministri […]

  3. Felix Stroe, locotenent al mafiei PSD-iste din Constanta, ajuns ministru in guvernul mafiotului Dragnea | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 25th, 2019 at 8:23

    […] De ce s-a murit in 1989? Pentru ca astazi, in 2017, mafia PSD-ista sa puna fosti securisti ministri […]

  4. Turnătorii la Securitate, ucigaşi în serie care au dus-o şi o duc foarte bine în România, cică democratică | A șaptea dimensiune says:

    mai 1st, 2019 at 8:12

    […] De ce s-a murit in 1989? Pentru ca astazi, in 2017, mafia PSD-ista sa puna fosti securisti ministri […]

Adauga un comentariu