A șaptea dimensiune

Politică şi inundaţii

Cum visam io az-noapte că ieşisem iară la alegeri cu noojnoo la sută, de-odată mă zgâlţâie ceva şi mă trezeşte. Deşchiz privirea şi-mi sare inima din piepţi: peste mine se foia o namilă de leopard. Noroc c-a-nceput să vorbească cu mine, că muream a doua oară. Să-mbrăcase iar Tovarăşa cu blana că n-avea somn, săraca, şi-acuma mă scula şi pă mine să-i ţiu dă urât.
“Ce-i cu ţârâitu’ ăsta?”, zic, când mă mai dezmeticesc puţin.
“Care ţârâit, Nicule? Al meu sau al tău?”
“Cum adică, al meu? Uitaşi că ne vindecarăm anu’ trecut dă greieri? Nu dă ale noastre, dîn cap, vorbeam io, dă ţârâitu’ ăsta iesterior ziceam. Nu vine dă la baie? Nu cumva s-a spart v’o ţeavă?”
“Aaa, nu, e inundaţie deasupra şi s-a s-a scurs şi pă la noi. Toată ţara e sub apă, mii dă sate e-n nămol. Hi-hi, ca-n şaptezeci!”
“Aşa dă mare-i apele?”
“Mai mari.”
“Cum dracu’ să fie mai mari? Ce, a înecat Dunărea toate localităţile, ca-n şaptezeci?”
“Singură, nu. Da’ dacă le vine şi la ăştia ideea ta de atunci, să dea drumu’ şi la Porţile dă Fier, să pară inundaţia mai dă iefect, obţine apă pentr-o catastrofă prima-ntâi.”
“Să mori tu! Dej ce zice?”
“L-a trezit şi pă el târâitu’ şi-a fost pă la noi cu noaptea-n cap, da’ i-am zis că nu pot să te deranjez. Zice că ne bagă p-amândoi în p… mă-tii, că ne-am făcut burgheji. Altfel, cică dacă iese ăştia în bocanci la faţa locului şi le promite case la sinistraţi, îi alege lumea iar.”
“Şi? A ieşit”
“Păi, a ieşit, că are cin’ să-i sfătuiască! Ţi-am zis să-i arestăm pă toţi când ierea la mâna noastră, şi n-ai vrut! Ai zis că-i tovarăşi dă nădejde şi că se dă pă brazdă. Na, c-acuma s-a făcut democraţi şi-a trecut la ţărănişti!”
“Ruşii a mişcat ceva?”
“Noroc cu ei, că aliminterea nu-şi mai amintea nici dracu’ dă noi. Le-a dat iemoţii c-un avion, da’ cam atât. A zburat puţin fără permisiune, cică, sanchi, nu şi-a sincronizat ceasurile. A pus armata două miguri să-i conducă, da’ s-a scăpat toţi în pantaloni. Cred că-ncepe poporu’ să se gândească la tine, Nicule.”
“Nu zău? Da’ ce crede el? Cum dă de greu, să vină Ceauşescu să-l salveze? Ehei, s-a dus vremurili alea, Tovarăşă Elena!” (“Academia Caţavencu”, nr. 396/1999)

Citeste si articolele:

• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (XVI)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (XV)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (XIV)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (XIII)
• Ieseuri vesele si triste ale tovarasului Nicolae Ceausescu, ultimul stalinist al Europei (XII)