La Havîrna, praful ucide mai ceva decât combinaţiile politice

joi, august 20, 2009 9:22
Posted in category Locale

Casa, gradina, Caruntu Elena, TataraseniÎn 2008, au avut loc alegeri şi în comuna “europeană” Havîrna. Cu cea mai slabă prezenţă la vot de după 1989, rezultatele au ieşit cum au ieşit. Deşi PDL-ul a avut cel mai mare număr de voturi, după primul tur, a ieşit primar reprezentantul PSD-ului (fost PRM), iar viceprimar a fost ales, de către “famiglie”, reprezentantul PRM-ului, partid cu “imensul” procent de 6,47% din voturile exprimate (prietenii ştiu de ce).

Ei bine, combinaţia politică mortală PSD + PRM s-a apucat de transformat comuna. Rezultatul? Prin Tătărăşeni, cel puţin, un praf în aer de-ţi vine să leşini. “Inteligenţii” din primăria Havîrna s-au apucat de nivelat cu lama drumul comunal ce trece prin Tătărăşeni (un sat de pe aici). Drept urmare, în lipsa ploii, a rezultat un praf nemaiîntâlnit până acum. Iar dacă ar ploua s-ar face noroi pe şosea. Reabilitarea unui drum nu se face intoxicând populaţia, dragi tovarăşi. Poate mai lăsaţi paharele de bere deoparte, mai puneţi mâna pe o carte şi mai aprofundaţi ideile de investiţii care vă sunt propuse. Nu de alta, dar îi omorâţi mai repede pe bătrânii care v-au votat, în speranţa unui medicament compensat, nicidecum a prafului irespirabil pe care-l fac maşinile de tonaj greu şi nu numai, prin Tătărăşeni.

Eram cu maşina recent şi aveam în faţă o maşină ce transporta nu ştiu ce material de construcţie. Scotea atâta praf încât nu vedeai nimic dacă ai fi încercat s-o depăşeşti. Sau din Primăria Havîrna praful nu se vede? Se ştie că-n Havîrna nu-i viaţa grea, ci alcoolul nu-i destul, dar nici chiar aşa. Oare nu ajung cei care circulă fără permis pe aici, cei care îşi lasă maşinile oriunde (în vârful pantei, în curbe periculoase, la 10 metri de vârful pantei etc.), păsările şi câinii de pe şosea, mai trebuie şi praful ce poluează cumplit?

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

8 Responses to “La Havîrna, praful ucide mai ceva decât combinaţiile politice”

  1. Prin Havîrna (sau Havârna), lipsa de civilizaţie este totală | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 29th, 2014 at 20:54

    […] La Havîrna, praful ucide mai ceva decât combinaţiile politice […]

  2. În comuna “europeană” Havîrna, religia este opiumul “boborului” | A șaptea dimensiune says:

    martie 6th, 2015 at 21:53

    […] La Havîrna, praful ucide mai ceva decât combinaţiile politice […]

  3. A șaptea dimensiune » Ce mai fac aplaudacii dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu? says:

    iulie 5th, 2015 at 13:25

    […] La Havîrna, praful ucide mai ceva decât combinaţiile politice […]

  4. A șaptea dimensiune » Caracatiţa PeCeRistă (Pile-Cunoştinţe-Relaţii) continuă să facă ravagii în România says:

    iulie 5th, 2015 at 13:32

    […] La Havîrna, praful ucide mai ceva decât combinaţiile politice […]

  5. A șaptea dimensiune » La Havîrna (sau Havârna), gunoaiele umane sunt preţuite de gloată says:

    iulie 5th, 2015 at 13:56

    […] La Havîrna, praful ucide mai ceva decât combinaţiile politice […]

  6. Cum se strică un drum pietruit | A șaptea dimensiune says:

    iulie 21st, 2015 at 15:32

    […] luni fără ploi, în vara lui 2009, praful facând ravagii pe drumul fără pietriş (vezi şi La Havîrna, praful ucide mai ceva decât combinaţiile politice). Mai apoi, au dat ploile, iar lipsa pietrişului a fost cauza apariţiei noroiului, maşina […]

  7. Sforarul roşu al capitalismului de cumetrie | A șaptea dimensiune says:

    august 23rd, 2015 at 12:58

    […] La Havîrna, praful ucide mai ceva decât combinaţiile politice […]

  8. România, o ţară cu foamea-n gât? | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 31st, 2016 at 10:35

    […] comuna Havîrna, un loc plin de hoţi, contravenienţi, infractori şi gură-cască, următorilor: Gheorghe Jităreanu, primarul pesedist al comunei, Oistric Ovidiu, şeful postului de Poliţie Havîrna, şi Stan Ioan, […]

Adauga un comentariu